Traditia concursului de arhitectura la romani (1)

Suntem dinaintea primului concurs serios de arhitectura „de stat" de dupa 1989. Guvernul adauga cladirii lui Duiliu Marcu din Piata Victoriei, cladire pe care a schimbat-o din minister de externe in sediu propriu, inca una. E o premiera.

Guvernul roman nu a stiut, dupa 1989, sa fie motorul arhitecturii de substanta din Romania, dimpotriva. Bancile de stat ale anilor nouazeci sunt, mai toate, quasi-penibile, avand acelasi raport cu arhitectura de building americanesc pe care o imita ca si cel dintre avionul de paie la care se roaga cutare trib aborigen si avionul real, de pe cer. Dar, daca vrem sa intelegem ce se petrece acum cu o echipa de arhitecti - dupa nume - emigranti est-europeni in Olanda, castigand „pe bune" (si foarte mult prin atitudinea non-combat a arhitectilor localnici) un concurs guvernamental in Romania, trebuie sa ne uitam in spate la putina traditie de concursuri pe care o avem.

Un exemplu lamuritor pentru „modernismul clasicizant" care a luat imediat locul arhitecturii staliniste este blocul Romarta Copiilor, azi sediu BCR, edificiu de locuinte duplex si comert, situat vizavi de Casa Centrala a Armatei. Faptul ca el este rezultatul unui concurs al carui rezultat final a fost un proiect stalinist, dar, de construit, se va construi o versiune „soft", epurata de aluziile neoclasice, mi se pare lamuritor pentru rapida schimbare de paradigma a acelor ani de tranzitie in interiorul lagarului socialist.

In 1954, s-a desfasurat un concurs pentru proiectarea pietei din fata CCA si a fatadelor perimetrale. Proiectul nr.18 a castigat locul al II-lea (arh. Al Zamfiropol, Al. Hempel si colectiv). Toate proiectele premiate sau mentionate erau vadit indatorate arhitecturii realist-socialiste sovietice. Cu toate acestea, cladirea care a fost totusi ridicata1 - cu o compozitie simetrica, avand la parter pilastri pe toata intinderea cladirii - apartine mai degraba vocabularului anilor treizeci decat celui stalinist2. In "Note privind concursul pentru sistematizarea Pietei Casei centrale a armatei din Bucuresti" (Arhitectura RPR 4/1955, pp. 9-22), G. Patrascu explica in detaliu rezultatele concursului, dar nu sintetizeaza nici o concluzie lamuritoare privind destinul viitor al proiectelor. De altfel, insasi nedecernarea premiului I sugereaza nemultumirea organizatorilor aflati, probabil, in cautarea unei alte imagini pentru acest nod central al capitalei.

Insa, asa cum s-a petrecut si in 1956-1957 cu concursul pentru sistematizarea „Pietei N. Balcescu" (i.e. a zonei Intercontinental-Teatrul National de mai tarziu), arhitectii vremii pareau a iesi mai greu decat s-ar putea crede de sub presiunea calapodului realist-socialist. Alternativa la realismul socialist era cel mult modernismul clasicizant, practicat bunaoara de Hensellman la Stalin-Alee din Berlin.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe