Lumea muzicii recupereaza masiv, in datele unui fenomen cultural revolutionar, creatia unor compozitori ale caror lucrari nu au mai fost cantate de secole. Despre unul dintre acesti compozitori, foarte populari in veacul sau, s-a vorbit insa dintotde
Lumea muzicii recupereaza masiv, in datele unui fenomen cultural revolutionar, creatia unor compozitori ale caror lucrari nu au mai fost cantate de secole. Despre unul dintre acesti compozitori, foarte populari in veacul sau, s-a vorbit insa dintotdeauna mult. Nu e om care sa fi auzit de Mozart si sa nu fi auzit si de Salieri.

Numele lui Antonio Salieri (1750-1825) e si al celei mai infame legende, perpetuata fara nici un temei documentar in toate mediile. Legenda a institutionalizat-o poetul rus Puskin printr-o piesa, unde Salieri e mediocrul care, din invidie si constient de nimicnicia sa, il otraveste pe Mozart. Subiectul e un delir al poetului, motivat de cariera pe care o facea pe atunci un zvon. Puskin n-are nici o vina. A scris piesa sub presiunea epocii, a unei preocupari la moda in epoca romantica: relatia dintre individul supradotat, genial si o societate obtuza, incapabila sa recunoasca destinul de ales. Salieri ar fi trebuit sa simbolizeze aceasta societate infirma in relatia cu titanii. Infama legenda a obosit. Publicul filarmonicilor si al scenelor de opera repune creatia baroca in drepturi, cu sentimentul unei reparatii egale cu revelatia. Nimeni nu mai leaga astazi numele lui Salieri de tragicul sfarsit al lui Mozart. Nu numai ca intre cei doi rivalitatea artistica nu a dus niciodata la orbire, dar Mozart i-a incredintat lui Salieri un fiu, spre a i-l face muzician.


In 2004, celebra soprana Cecilia Bartoli a realizat un film despre Salieri. Cecilia Bartoli a exprimat in acest film teribilul sentiment de culpa, pe care muzicienii il incearca interpretand, in regimul marilor creatii ale genului, partiturile uitate ale lui Antonio Salieri. Te intrebi, ascultand piesele marcate de originalitate si de intens fior emotional, cum a fost posibil? Cum s-a instituit acest blocaj spiritual general? Chiar sa nu-si fi dat seama nici un dirijor si nici un interpret cu autoritate mondiala ca Salieri e, la randu-i, un compozitor de geniu? E posibil ca o intreaga omenire sa se manifeste, fata cu evidentele marii valori, intocmai unei comunitati primitive, fara criterii si mijloace ordonatoare? E ca si cum o forta malefica ar fi dat un ordin planetar: Ignorati-l pe Salieri. Pedepsiti-i memoria! Ori Mozart, ori nimic!

Muzica lui Salieri a fost camera aceea interzisa din basme, in care Fat-Frumos nu avea voie sa intre, indiferent ce s-ar fi intamplat. Un consemn fatal.

Un Fat-Frumos insa a deschis usa si a gasit inauntru un pian si o partitura. Secretul camerei interzise era unul banal: fortele raului, Baba-Cloanta si vrajitoarele erau o adunatura de afoni si de timorati. Doua veacuri de timorati!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.