Michelangelo Antonioni a trecut dincolo de nori

>> Michelangelo Antonioni s-a stins si el linistit, in fotoliu, la cateva ore dupa Ingmar Bergman.

>> Cineastul avea 94 de ani si rezistase, vegheat de sotia sa cu 41 de ani mai tanara, unui atac cerebral suferit in 1985.

>> Antonioni, ca si Ingmar Bergman, a fost unul dintre cei care au influentat profund istoria cinematografului mondial.


E incredibil, dar adevarat. In aceeasi zi cu Ingmar Bergman, dar seara, s-a stins si ultimul cineast legendar al cinematografiei mondiale - Michelangelo Antonioni. Avea 94 de ani si, dupa spusele sotiei sale, Enrica Fico, s-a stins in liniste, in fotoliul sau. Suferise in 1985 un atac cerebral care lasase urmari. Traia in scaunul cu rotile si se exprima foarte greu, sotia slujindu-i drept translator si de cele mai multe ori citindu-i gandurile. In 1994, cand i-a ghidat din scaunul cu rotile pe John Malkovich, Jeremy Irons si Fanny Ardant in "Dincolo de nori"/"Al di la delle nuvole", producatorii germani erau atat de speriati ca n-o sa poata duce filmul la bun sfarsit incat i l-au dat ca ajutor pe Wim Wenders. Realizat dupa propriul sau volum de povestiri, "Quel Bowling sul Tevere", "Dincolo de nori" era filmul sau testament, cineastul interogandu-se asupra fortei cinematografului de a patrunde dincolo de luciul realitatii si de a extrage adevarul. Cu alte cuvinte, asupra validitatii propriei sale cariere. Totusi, nu avea sa fie ultimul sau film. In 2004 a mai realizat un documentar de 15 minute, "Lo Sguardo di Michelangelo", si tot in acelasi an a semnat un alt scurtmetraj dintr-un grupaj intitulat "Eros", la care au mai colaborat Steven Soderbergh si Wong Kar-Wai.
Pe langa exegezele critice si reactiile cinefililor de pretutindeni, probabil ca cele mai frumoase lucruri despre Michelangelo Antonioni le-a spus Jack Nicholson in 1995, cand i-a inmanat la Los Angeles Oscarul pentru intreaga activitate: "In spatiile pustii ale lumii, el a descoperit metafore care ne ilumineaza inimile tacute, descoperind in ele si o frumusete misterioasa si teribila: austera, eleganta, enigmatica, bantuitoare". Jack Nicholson jucase rolul principal in "Profesiune: Reporter" (prezentat in America si Anglia cu titlul "The Passenger"), revenirea la lungmetraj a lui Antonioni dupa o pauza de cinci ani dupa ce facuse "Zabriskie Point". Un film despre un om care preia identitatea altuia in incercarea disperata de a fugi de sine.

A debutat tarziu in lungmetraj, la 38 de ani
Michelangelo Antonioni s-a nascut la 29 septembrie 1912 la Ferrara si, pana sa descopere regia de film, a studiat economia, a lucrat intr-o banca si a facut critica de film pentru un ziar local, ulterior pentru revista "Cinema". A inceput apoi sa colaboreze la scrierea scenariilor (l-a ajutat, de pilda, pe Roberto Rossellini la "Una Pilota Ritorna"). I-a facut asistenta de regie lui Marcel Carne la "Les Visiteurs du Soir". Antonioni a debutat tarziu, la 38 de ani, si primul sau lungmetraj, "Cronaca di un amore", a trecut in 1950 neobservat. A inceput sa se vorbeasca despre autorul sau si dincolo de granitele Italiei de-abia in 1960, cand, dupa patru filme realizate in decurs de un deceniu, printre care si "Strigatul", semneaza "Aventura", urmat de alte doua filme care au alcatuit o faimoasa trilogie, "Noaptea" si "Eclipsa". A urmat, in 1964, "Desertul rosu". Stilul sau era conturat, ca si universul de asteptare al publicului. Antonioni era deja considerat, alaturi de Federico Fellini, cineastul italian care reusise sa rupa cu neorealismul si sa impuna un nou fel de cinema, modern.

"Blow-up" a fost cel mai mare succes international al sau
Dupa ce la "Desertul rosu" pictase in rosu decorul pentru a accentua angoasa eroinei interpretate de nou-venita Monica Vitti, Antonioni a trecut in Marea Britanie si, doi ani mai tarziu, a iesit cu "Blow-Up", in care rolul principal nu mai era detinut de o femeie, ci de actorul britanic David Hemmings. Pornind de la o povestire scrisa de Julio Cortazar, folosind aceleasi cadre lungi si dialoguri putine care-i caracterizau deja stilul, Antonioni adancea investigatia asupra posibilitatilor celei de-a saptea arte de a transcende realitatea, de a o patrunde pentru a descoperi adevarul existentei. Acesta a fost si filmul sau cu cel mai mare succes international. In 1970, Antonioni realizeaza "Zabriskie Point", filmat in intregime in Death Valley din California, film despre care unii spun azi ca "nu se mai tine". Cinci ani mai tarziu, in mai multe locatii din Europa si Africa turna "Profesiune: Reporter", unul dintre filmele cu cele mai frumoase finaluri din istoria cinematografului si un film in general subevaluat azi (desi, daca are vreo legatura, a fost in competitie pentru Palme d'Or la Cannes). In 1981, "Il Mistero di Oberwald", realizat dupa Jean Cocteau, o readucea in fata camerei pe Monica Vitti, dar succesul a fost palid, pentru ca un an mai tarziu "Identificarea unei femei" sa-l readuca in competitia oficiala de la Cannes si in atentia fanilor.

"Asteptam sa ne ajunga sufletele din urma"
"Pentru mine, sa fac filme inseamna sa traiesc", spunea Michelangelo Antonioni. "Ma gandesc tot timpul la film", spunea tot el in singurul volum pe care l-a publicat, "Quel Bowling sul Tevere", publicat in 1983, care cuprinde 33 de scheciuri concepute ca nuclee ale unor posibile filme.
"Era un om care avea foarte mult umor, spunea ca-i place sa rada, dar mai spunea si ca, atunci cand lua aparatul de filmat in mana, devenea glacial", isi amintea ieri, pentru AFP, Aldo Tassone, directorul artistic al Festivalului Filmului Francez de la Florenta. "Cinematograful pierde un autor fara de care n-ar fi fost acelasi", a declarat ieri si primarul Romei, Walter Veltroni. La sediul Primariei din Roma se afla, incepand de ieri dimineata, un spatiu unde oamenii se pot reculege si unde pot aprinde o lumanare. Cineastul va fi inmormantat insa la Ferrara, maine.
In "Dincolo de nori" exista un moment in care e pomenita povestea unor europeni care au plecat intr-o expeditie, in America Latina parca. Au de urcat un munte. Se grabesc ingrozitor, ca si cum ar fi manati din urma, dar la un moment dat se opresc pentru ca serpasii au ramas in urma. "Ce faceti?", ii intreaba ei pe localnici. "Asteptam sa ne ajunga sufletele din urma", raspund acestia.


"Pentru mine, sa fac filme inseamna sa traiesc."
Michelangelo Antonioni

"In spatiile pustii ale lumii, Antonioni a descoperit metafore care ne ilumineaza inimile tacute."
Jack Nicholson

---

Despre autor: