Cuvine-se acum, cand Patriarhul Teoctist a trecut la cele vesnice, sa spunem doua cuvinte. A avut Preafericitul, ca orice om, suisuri si coborasuri, fiindca a trebuit sa indure timp de trei ani (l986-l989) poate cea mai nefericita perioada din istoria Romaniei. Dar spiritul sau a triumfat in cele din urma, fiindca - cred eu - insusirea cea mai de pret a lui, a spiritului, a fost cea ecumenica. Ei ii datoram vizita cu adevarat istorica a Papei Ioan Paul al II-lea intr-o tara majoritar ortodoxa si tot ei si echilibrului sufletesc al Patriarhului ii datoram faptul imposibil de ignorat ca cearta pe lacasuri dintre ortodocsi si greco-catolici n-a luat proportii dramatice, cum, mutatis-mutandis, s-a intamplat in alte parti. Ecumenismul - aceasta este mostenirea fundamentala pe care ne-o lasa Teoctist si pe care trebuie s-o respectam si s-o imbogatim dupa puterile noastre.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.