GUVERN -Bani in plus pentru primarii Ministrul Agriculturii, Traian Remes, a anuntat ieri ca toate primariile care au demarat proiecte de infrastructura prin programul Sapard si nu mai au bani pentru plata lucrarilor executate vor primi fonduri de l
GUVERN -Bani in plus pentru primarii Ministrul Agriculturii, Traian Remes, a anuntat ieri ca toate primariile care au demarat proiecte de infrastructura prin programul Sapard si nu mai au bani pentru plata lucrarilor executate vor primi fonduri de la Guvern. El a precizat ca vor fi alocate fonduri pentru toate primariile si consiliile locale, care au proiecte in derulare, indiferent de culoarea politica a acestora, in vederea continuarii investitiei.   DECIZIE - Cursuri pentru copiii romani de afara Peste 20.600 de copii din comunitatile romanesti din Spania si Italia vor avea posibilitatea sa urmeze cursuri optionale de limba, cultura si civilizatie romaneasca, in format de doua ore pe saptamana, incepand cu anul scolar viitor, dupa cum a decis ieri Executivul. Manualele vor fi asigurate de Ministerul Educatiei, iar fondurile necesare pentru aplicarea proiectului vor fi aprobate prin bugetele anuale ale Institutului Limbii Romane.     DECRET - Baconschi, numit ambasador Presedintele Traian Basescu a semnat ieri decretul privind acreditarea lui Teodor Baconschi (foto) in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Franceza. De asemenea, seful statului i-a mai numit pe Simona Corlan-Ioan in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar in Republica Guineea, cu resedinta la Dakar (Republica Senegal), pe Ion Dobreci in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Regatul Bahrain si Sultanatul Oman, cu resedinta Riad (Regatul Arabiei Saudite) si pe Mihail Florovici in calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Republica Muntenegru.     COVASNA - Sesizare impotriva "Tinutului Secuiesc" PSD Covasna va sesiza CSM si Ministerul Internelor in legatura cu Asociatia de Dezvoltare "Pro Tinutul Secuiesc", a carei inregistrare a fost admisa de Judecatoria Sfantu Gheorghe. Presedintele PSD Covasna, Horia Grama, considera ca acesta este "un lucru grav", aratand ca asociatia este "ilegala" si acuzand ca prin formarea ei se incearca infiintarea unui organism care sa substituie actualele forme administrative. "Solicit in mod public CSM sa verifice cum a fost luata aceasta hotarare", a spus Grama.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.