>> Locuitorii sectorului 1 amatori de baie la bazin trebuie sa se orienteze spre alte sectoare daca doresc sa fuga de arsita verii.

>> Inchise anul trecut de ANPC, cele trei bazine ale strandului nici acum nu sunt disponibile publicului la
>> Locuitorii sectorului 1 amatori de baie la bazin trebuie sa se orienteze spre alte sectoare daca doresc sa fuga de arsita verii.

>> Inchise anul trecut de ANPC, cele trei bazine ale strandului nici acum nu sunt disponibile publicului larg.

Oameni intinsi la soare, copii balacindu-se in piscina si tineri stand pe margine la un suc sau o bere.
Aceasta era, pana anul trecut, imaginea clasica a strandului Tineretului, situat vizavi de cladirile Facultatii de Agronomie.
Nici urma insa de vreo agitatie ieri dimineata, cand ne-am dus sa verificam sesizarea unui locuitor al sectorului 1. Acesta ne anunta ca strandul este inchis de un an de zile, iar situatia de la fata locului i-a confirmat spusele.
Din cele sase bazine amenajate, numai doua erau deschise, respectiv cel pentru jucatorii de polo si cel cu trambuline de diferite dimensiuni.
Cele patru bazine destinate publicului au fost inchise in iulie anul trecut, in urma unui control al inspectorilor Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorului (ANPC). Acestia au constatat mai multe deficiente igienico-sanitare, motiv pentru care strandul Tineretului a fost amendat cu 1000 lei, inspectorii OPC dispunand remedierea deficientelor.
La un al doilea control, efectuat in perioada 10-13 august, inspectorii ANPC au constatat ca strandul era inchis publicului, dar ca nu fusesera aplicate masurile recomandate de ei.
Mai mult, sistemul de pompare a apei in bazine era defect.
Petitie pentru salvarea bazelor sportive
Din cate se pare, vinovata pentru situatia in care se afla strandul este SC "Tineretului" SA, firma care l-a preluat in administrare, cu titlu de concesionare, de la Stadionul National Lia Manoliu. "strandul Tineretului a fost inchiriat in anul 2003, pe o perioada de 49 de ani, fara ca cineva sa se ocupe de modernizare sau macar de intretinerea sa. Noi sustinem elaborarea in regim de urgenta a unui act normativ pentru ca bazele sportive, cu toate dotarile si terenurile, sa fie declarate parcuri sportive. Dorim sa se verifice toate contractele de inchiriere a unor baze sportive, in care nu s-a investit pentru intretinere si modernizare sau care au fost inchise dupa semnarea contractelor", sustine conducerea Grupului pentru Dialog Social.
Aceasta a trimis o petitie Guvernului, Agentiei Nationale pentru Sport, dar si reprezentantilor administratiei locale.
PROMISIUNI
>> Bazine In curtea scolilor

Pe de alta parte, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a promis ca pana in primavara anului 2008 va da in folosinta trei bazine de inot si un strand. "Nu banii sunt problema, ci identificarea terenurilor de constructie si trecerea barierelor birocratice. Sectorul 1 nu are terenuri pentru asemenea constructii, asa ca am gasit zone in curtile scolilor. Le vom face un bine si elevilor", a spus Chiliman.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.