Politica ne omoara!Nu jucati la miza mica!

Toata viata am trait cu credinta (si, probabil, asa am sa mor) ca trecutul nu trebuie revopsit, ca el trebuie asumat. Nu se poate sa nu fii in stare sa-ti privesti trecutul in fata si sa-l infrunti. Daca oglinda in care te uiti iti arata un ticalos, un neom, un hidos, un criminal n-ai decat sa te supui judecatii celorlalti (la o adica, sa-ti iei zilele) si sa ispasesti pedeapsa pe care ei ti-o dicteaza. Corect este, insa, ca de platit sa platesti doar pentru faptele comise de tine si numai pe masura vinovatiei probate sau recunoscute. Asa cum drept este sa-ti ispasesti vinovatiile. Daca exista fapte care nu au fost atat de grave incat sa fi fost condamnat la moarte sau la inchisoare pe viata (plus inca 50 de ani), atunci ai dreptul si la pocainta, la cainta si la intoarcere in sanul comunitatii. Iar aceasta sa te primesca senin, ca pe un fiu curat. Daca un Saul, candva zelos slujbas al Imperiului Roman, prigonitor fara mila al crestinilor, a putut sa devina Apostolul Pavel, unul dintre cei mai de vaza, mai cucernici si mai iubiti propovaduitori al cuvintelor lui Iisus Nazariteanul, atunci nu vad cum un muritor de rand, care a gresit odata, cu sau fara voie, in cunostinta sau nu de cauza, sa fie condamnat de unii dintre semenii sai, fara indurare si indiferent de ce fapte a facut ulterior. Ma gandesc cu cata usurinta, uneori chiar satisfactie, am lasat sa fie ostracizata Mona Musca, de exemplu. Sau Carol Sebastian. Oare tot ceea ce au facut cei doi, intre 1990 si 2006, sa nu conteze deloc? Sa nu atarne macar atat cat nenorocitele acelea de "angajamente" de colaborare cu Securitatea, date in conditiile acelea si chiar faptul ca n-au marturisit la timp acest lucru?
Ce-mi veni mie, acum, sa reamintesc aceste lucruri? Pai, tocmai interviul dat de presedintele Basescu revistei Politique Internationale. Intrebat de ce crede Domnia-sa ca a fost suspendat de catre o majoritate parlamentara atat de categorica (aproape trei sferturi) se da un raspus rapid: pentru trei motive, condamnarea comunismului, predarea spre C.N.S.A.S a arhivelor serviciilor secrete si, ca atare, o mai mare sansa data legii lustratiei si, nu in ultimul rand, lupta impotriva coruptiei. La instinctul politic de care a dat dovada pana acum (mai putin modul in care a pus in discutie sustenabilitatea financiara a maririi pensiilor), mi-e greu sa cred ca Traian Basescu chiar crede in validitatea argumentelor sale. Mai ales a primelor doua puncte! Nu sunt un admirator al lui Mircea Geoana, dar a-l cataloga ca facand parte dintr-o "gasca neo-comunista", este prea mult. Traseul profesional al lui Traian Basescu pana in 1989 nu este mai prejos decat al lui Mircea Geoana (mai ales ca acesta este si mai tanar cu vreo 6-7 ani). Mergem iar la parinti? Nici Basescu, nici Geoana, nici eu si nici multi altii n-am fost niste defavorizati (decat impreuna cu intreaga comunitate) ai vechiului regim.
Destui dintre cei adunati de Vladimir Tismaneanu in celebra lui comisie nu au fost defavorizati ai regimului comunist. Ba, unii au fost mai favorizati decat multi altii pe care azi ii arata cu degetul sau au fost colaboratori ai Securitatii (s-au si retras, de altfel, din comisie). Si apoi, cinstind vorbind, eu nu am auzit pe nicaieri si de la nimenea ca Tismaneanu, cat a stat in Romania, nu in S.U.A., sa fi fost un anticomunist. Nicio tara, macar, anticeausist. El si-a descoperit vocatia anticeausista si anticomunista numai dupa ce a ajuns in S.U.A. Nici dupa 1990 nu era "un mare adversar" al lui Ion Iliescu. Cat a lucrat la cartea de interviuri cu presedintele de atunci al Romaniei a stat, dupa cum se spune prin targ, la vila Lac 2 si nu pe la vreun hotel nenorocit, pe cheltuiala proprie, de pe langa Gara de Nord. Pot sa impartasesc multe din concluziile existente in raportul comisiei, prezentat (si era necesar acest lucru) de catre presedintele Basescu in fata Parlamentului. Dar, pe de o parte, pentru a rosti acele concluzii nu era nevoie de un colectiv asa de pompos. Lucrurile sunt bine cunoscute, atata doar ca rostite de un Presedinte de stat, ele capata alta greutate si implica vointa politica de a te desprinde de trecut, de a condamna ceea ce e de condamnat, dar (ceea ce inca nu e facut) si de a accepta ceea ce e de acceptat. Pe de alta parte, poporul acesta nu a dormit timp de cincizeci de ani! A muncit, a trudit, a creat. A produs personalitati. In stiinta, in inginerie, in literatura, in teatru (Doamne!, ce monstrii sacri avea Teatrul romanesc! Cativa mai traiesc, sunt marturii vii!). Nu sunt generatii irosite!
Eu cred ca ceea ce a facut presedintele Traian Basescu este de ajuns. Mai departe, nu este treaba Domniei-sale. Este, in cazuri putine (timpul judeca uneori mai repede decat oamenii), treaba justitiei sa condamne acolo unde e de condamnat si sa reabiliteze acolo unde acest lucru inseamna un act de dreptate, venita uneori prea tarziu, care trebuie facut. Este, apoi, treaba istoricilor, dar istorici sa fie! Aici nu este locul de a transa vechi dispute, mai ales cu unii care nu se mai pot apara. Si nici de a da satisfactii unor frustari din adolescenta pentru ca, spre exemplu, in clasa ta catalogul se striga nu in ordine alfabetica, ci in ordinea functiilor parintilor. Nu mai este treaba factorului politic.
Eu pot sa fiu de acord cu dna Sabina Fati, o jurnalista pe care o pretuiesc si respect, ca 50% dintre romani (dintre cei care au raspuns la intrebare!) socotesc ca legea lustratiei este necesara. Dar, ceilalti 50% socotesc ca nu, sau ca nu-i interesaza. Multi dintre "lustrabili" ar fi putut fi lustrati de electorat de cateva ori pana acum! Si acest lucru nu s-a intamplat. Dl Ion Iliescu, de exemplu, a fost ales de trei ori presedinte al Romaniei. Desi, in mod sigur, cei care l-au votat stiau ca a fost inalt demnitar comunist. Politiceste lucrurile aici, in acest caz, sunt randuite. Daca justitia ii va gasi vreo culpa personala, punctuala atunci este altceva. Dar asta numai justitia poate decide. Nu o pot face nici jurnalistii, nici filosofii si nici macar Traian Basescu.
Senzatia mea este ca ceva nu este in ordine pe la Cotroceni. Presedintele nu primeste expertiza, consilierea cea mai potrivita pentru dansul si institutia pe care o personifica. Cateva teme din care presedintele si-a facut un obiect de preocupare asidua nu sunt, cum s-ar zice, si pe agenda populatiei. In al doilea rand, sunt prea putine obiective pe care presedintele a reusit sa le duca la bun sfarsit. In al treilea rand, nu se contureaza nicicum o viziune coerenta asupra a ceea ce vrea Traian Basescu sa se intample in (si cu) Romania pana-n 2014 inclusiv (ultimul an al unui posibil al doilea mandat prezidential). In al patrulea rand, presedintele pare sa-si fi fixat drept tinte permanente de tragere, de atac, persoane si institutii care nu sunt o miza pentru domnia-sa. Nu vad nicicum ratiunea pentru care ataca, atat de insistent, ba pe Ion Iliescu, ba pe Dan Voiculescu, ba pe Marko Bela. Nici macar Calin Popescu Tariceanu nu reprezinta, in mod real, o miza pentru Traian Basescu. Orgoliile marunte si dorinta de a persifla, de a da cu tifla sau chiar de a schimba din functie un ministru sau un prim ministru chiar, n-ar prea avea ce cauta in ograda unui sef de stat care ar putea face lucruri cu care sa ramana in istorie. Conjunctura istorica, dar si datele proprii personalitatii sale politice, ii ofera sanse pe care altii nu le-au avut. Nu jucati la miza mica!

---

Despre autor: