BinecuvantareaL-a cunoscut pe Dumnezeu din bratele surorii sale Ileana. Cand povestea despre aceasta, ochii ii erau umeziti de lacrimi. Asa a mers prima data la biserica. Era la ceas de vecernie, clopotele sunau, iar Soarele arunca o ultima stralucire peste turlele din curtea Voronei cand adolescentul Toader a pus primul pas peste linia de sosire. Pentru ca atunci cand si-a dat seama ce inseamna sa lasi toate pentru Hristos, a lasat parinti si frati si a alergat peste dealuri, peste coline si izvoare, spre locul unde vazuse in zarea indepartata turlele schitului. Nu stia drumul. "Mi-am pus semn in minte unde sa ajung", zicea despre ziua cand a plecat la manastire. Si a mers asa, ca un erou de poveste, trecand fiecare colina, coborand fiecare vale, lasand in urma lumea cu placerile ei, avand in minte numai semnul acela pe care parca scria "intrarea in rai e pe aici". A avut in viata parte de bune si rele, ca orice om.

Cei mai multi dintre credinciosii de rand isi iubeau patriarhul. Abia asteptau sa il atinga, sa le vorbeasca dupa slujbe. Iar daca pentru copilul Toader a ajunge patriarh era o demnitate potrivita pentru oricine altcineva dar nu pentru el, pentru copilul Daniela, a sta fata in fata cu patriarhul si a-i lua un interviu era un vis de neimaginat. Dar cand trebuie sa se intample ceva, dealurile copilariei cuiva pot semana cu dealurile celorlalte copilarii. Si acum mai simt pe crestetul meu caldura palmelor sale in semn de binecuvantare.

Dumnezeu sa-l odihneasca!