Deranjat din concediu, edilul sef a sarit la gatul Guvernului. S-a declarat foarte nemultumit ca Executivul nu a elaborat o "procedura unica" pentru situatii de urgenta provocate de canicula. Probabil ca, pe malul Mediteranei, primarul vilegiaturist nu aflase ca un set standard de masuri fusese deja adoptat in toate zonele afectate de temperaturile excesive: limitari ale programului de lucru, restrictii ale circulatiei rutiere, distributie de apa potabila, telefoane de urgenta etc...
Se putea face mai mult? Cu siguranta. Era treaba Guvernului? Nu. Responsabilitatea apartinea autoritatilor locale. Nici macar in situatii exceptionale, nu e treaba premierului sa se intereseze de stropitul strazilor, de ridicarea gunoaielor sau de ritmul transportului public urban. Ca doar de-aia vorbim despre descentralizare si autonomie locala. Primul ministru nu le poate dicta primarilor cum sa-si gospodareasca localitatea (asa zicea, parca, si Basescu, pe vremea cand Nastase conducea Guvernul). In momente de criza, edilii trebuie sa-si demonstreze capacitatile de buni organizatori, nu sa astepte mura-n gura "solutii" standardizate de la Centru.
Intr-adevar, in Bucuresti, masurile adoptate in ultimele saptamani nu au fost intotdeauna unitare. Dar sincronizarea acestora intra in fisa postului lui Adriean Videanu, nu in cea a lui Tariceanu. Primarul Capitalei era ocupat, insa, sa se bronzeze frumos pe meleaguri cu clima mai blanda. Bucurestenii sa se descurce si fara el, ca doar au fost avertizati de mult ca "iarna nu-i ca vara".
Videanu are insa dreptate atunci cand sustine ca "specialistii" ar trebui chemati sa se pronunte cu privire la adoptarea unor masuri coerente anti-canicula. Fiindca, este clar, temperaturile insuportabile de saptamana trecuta nu sunt un accident izolat. Ele sunt efectul - deja imposibil de ignorat - al incalzirii globale. Un pericol mai mare si mai iminent decat terorismul cu care lupta de zor presedintele Basescu - fara ca inamicul sa-si fi dat seama pana acum. Un fenomen care impune, in mod real, o strategie nationala, complexa, pe termen lung. Gestionarea crizelor punctuale nu mai este suficienta. Nu e de ajuns sa imparti gratios cateva sticle cu apa minerala, in timp ce defrisezi ultimele parcuri bucurestene.
In cativa ani (nu prea multi), Capitala risca sa devina de nelocuit. Schimbarile climaterice accelerate impun si o regandire a reglementarilor urbanistice. Specialistii insista asupra necesitatii extinderii spatiilor verzi. In Bucuresti, in locul pomilor rasar zgarie-nori de beton si sticla. Nimeni nu pare sa bage de seama ca aceste orori arhitectonice sunt si niste veritabile cuptoare, care reflecta si amplifica zaduful. Prezenta lor nu mai este doar un atentat la identitatea culturala a Capitalei, ci afecteaza in mod direct calitatea vietii nefericitilor obligati sa le suporte vecinatatea. Ce conteaza, insa, cand sunt in joc profituri astronomice si comisioane uriase? Cu bani, in Bucuresti orice este posibil. Exista putine reguli si acelea sunt negociabile. Se poate construi oriunde, oricum, oricat. Orasul e din ce in ce mai urat, aerul din ce in ce mai irespirabil. Dar, primarului Videanu afacerile ii merg din ce in ce mai bine!