Unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Marea Britanie, Sir Richard Branson, a povestit cu lux de amanunte cum a facut sex cu o necunoscuta in toaleta unui avion, cum a prizat cocaina si a fost instruit de Keith Richards de la Rolling Stones sa-si fabrice un "joint".
Dezvaluirile au fost facute in cadrul unei serii de interviuri acordate fostului editor de la "Daily Mirror", care lucreaza in prezent pentru revista "GQ". Branson declarase anterior ca se imagineaza adesea "facand sex cu Cherie Blair" (sotia fostului premier britanic, Tony Blair, n. red.) si l-a catalogat pe editorul celebrului ziar The Guardian Alan Rusbridger, drept un milionar care habar n-are cat costa o cutie de lapte, dar care stie preturile oricarei prostii de la Starbucks.
Cu o avere estimata la peste opt miliarde de dolari, Branson este detinatorul celebrei marci Virgin, sub numele careia functioneaza aproximativ 350 de companii, cele mai profitabile fiind "Virgin Airlines" si "Virgin Records".
Cunoscut pentru stilul de viata excentric, Branson povesteste intr-un interviu care va fi publicat in revista "GQ" in luna septembrie ca, in timpul unui zbor la Los Angeles, a cunoscut "o doamna extrem de atragatoare". "Am intrat in vorba, iar povestea noastra de dragoste s-a consumat in toaleta avionului. Sincer sa fiu, cred ca orice barbat viseaza la o asemenea aventura. Aveam pe atunci doar 19 ani. Imi mai aduc aminte ca la aterizare, femeia, jenata, a tinut sa-mi aduca la cunostinta ca este asteptata la aeroport de sot si ca doreste, daca nu ma supar, sa pastrez o oarecare distanta fata de ea... Ce sa zic... a fost un zbor memorabil (...) Singura problema a fost insa cea legata de spatiul extrem de limitat din toaleta, care nu ne-a permis sa ne desfasuram pe cat am fi vrut. <<Acrobatiile>> noastre au fost de scurta durata si pentru ca oamenii care doreau sa intre la baie incepusera sa bata la usa", a mai povestit Branson. Intrebat daca "doamna atragatoare" stia cu cine avusese placerea unei partide de sex ocazional, Branson, acum in varsta de 57 de ani, este convins ca aceasta habar nu a avut. "Sunt absolut sigur ca nu a stiut si ca, probabil, nu stie nici la ora actuala. Mi se pare insa mai palpitant s-o faci ca anonim", a adaugat el.
De altfel, Virgin a fost prima companie aeriana care a introdus in aeronavele sale paturi duble, momindu-si clientii cu sloganuri de genul "Love at first flight" (Dragoste la primul zbor), "You never forget your first time" (Prima data nu se uita niciodata", etc.
Nu doreste sa intre in familia regala
In acelasi interviu, Richard Branson a recunoscut ca a prizat cocaina, a fumat marijuana si canabis si chiar ca a luat Viagra. "Am luat pastile, dar nu am simtit nimic deosebit. Da, am incercat si ceva cocaina", a povestit el, adaugand ca Keith Richards de la Rolling Stone a fost "prima persoana care m-a invatat cum se face un joint".
Richard Branson se afla in prezent la al doilea mariaj si este tatal a doi copii, un baiat si o fata. Conform unor informatii aparute in presa britanica mondena, fiica sa, Holly, ar fi fost implicata intr-o relatie cu Printul William. Branson spune insa ca au fost doar simple speculatii, cei doi tineri fiind "doar buni prieteni". Intrebat daca totusi, aceasta prietenie s-ar transforma ulterior in dragoste si cei doi ar decide sa se casatoreasca, Branson a exclamat: "Cred ca ar fi o idee extrem de proasta! Nu am nimic impotriva printului William, dar viata mostenitorilor tronului este extrem de complicata iar responsabilitatile sunt extrem de greu de indeplinit".
Sir Richard Branson s-a lansat in afaceri inca de la varsta de 16 ani cand a scos pe piata o revista, "Student". In anii '70, a infiintat un lant de magazine cu inregistrari audio, Virgin Megastores. Afacerile lui Branson s-au dezvoltat rapid, Virgin devenind in anii '80 un brand national.