Guvernul liberal s-a intors impotriva propriului electorat. Pentru un pumn incert de voturi si pentru a sta pe scaun citeva luni, este gata sa puna in pericol cea mai mare realizare a sa.

Presedintele-demagog impotriva premierului-demagog. Cam aici am ajuns. Cei care tin cu presedintele zic, cu ample gesturi panicarde, ca acesta ataca corect tema pensiilor, iar cei care tin cu premierul (sau cu premierul si PSD-ul la pachet, cum doriti) spun, simplu, ca sint bani. Taberele in politica romaneasca au ajuns clar delimitate, iar problema majorarii pensiilor le-a cristalizat explicit. Nu am foarte multa incredere in Traian Basescu si doar pe alocuri imi plac gesturile sau discursurile sale. Am fost insa multa vreme un adept al masurilor guvernamentale. Cota unica a fost cel mai mare bine facut economiei, iar prietenia manifestata fata de investitori a contribuit la cresterea economica a tarii si a salariilor cetatenilor acesteia. Patriciu sau oligarhia erau, lasind ipocrizia deoparte, probleme de nivelul al doilea. Cred in teoria oligarhului maculat, insa nu cred in teoria unei alte cai. Calea prezidentiala de a pune problema arata, dupa parerea mea, o frustrare a pierderii initiativei demagogice in economie. Aceasta merge, si merge bine, cu sau fara presedintele Basescu, si e bine ca se intimpla asa.

Traian Basescu are insa de aceasta data dreptate. Guvernul nu stie la aceasta ora de unde va produce bani pentru cresterea pensiilor. Guvernul Tariceanu minte atunci cind ne explica ca banii vor proveni exclusiv din cresterea economica. Minciuna provine din faptul ca la aceasta ora nimeni nu poate garanta de unde vom avea resurse pentru marirea pensiilor. O minciuna mica si oarecum justificabila, insa cu atit mai grava. Poate ca o parte din bani vor proveni din aceasta crestere, insa imi este clar ca nu astfel se va acoperi integral majorarea. Cresterea economica inseamna, simplist vorbind, ca niste oameni sau niste firme cistiga mai multi bani. Insa o parte din acesti bani, cei care se transforma in taxe si impozite, nu vin automat la buget doar pentru ca Tariceanu sau Vosganian a batut palma cu PSD ca sa se mareasca pensiile. Trebuie un grad mai mare de colectare, trebuie oameni ai Fiscului mai buni, trebuie mai putina evaziune fiscala, trebuie, trebuie, trebuie... La inceputul anului, fostul ministru al Finantelor, nestiind ca va veni ziua in care Guvernul va decreta ca sint bani pentru pensii, spunea ca veniturile bugetare vor ajunge la 35% din PIB (adica colectarea se va imbunatati) de-abia prin 2010. Pe schita de buget pe 2008, aratata la sfirsitul saptaminii trecute, vom avea deja o recolta-record de 39% din PIB chiar de anul viitor. De ce? Pentru ca sa avem pe hirtie bani pentru pensii. Cum? Asta om vedea noi. Intrebare: credeti insa ca Isarescu va mai tacea mult? Iar Tariceanu nu trebuie sa isi doreasca un adversar de calibrul guvernatorului BNR. Corect ar fi fost ca Guvernul sa vina sa zica: am decis sa marim pensiile, insa nu stim de unde vom lua toti banii. Poate ca marea parte a acestora vor veni din taxarea cresterii economice, insa restul sint in ceata. Poate va trebui sa umblam la nivelul unor impozite, poate va trebui sa renuntam la cota unica. Insa asta ar fi insemnat sa iti pierzi o categorie importanta din electoratul liberal. Si atunci s-a ales solutia sa sustinem cu incapatinare ca sint bani, poate-poate, vom fi crezuti prin repetitie natinga, iar pina la vot nu se va prinde nimeni.