Rochus Misch, garda de corp si telefonistul personal al lui Adolf Hitler, care a implinit, duminica, 90 de ani, intentioneaza sa pastreze numai pentru el "ultimele secrete" din perioada regimului nazist, relateaza Mediafax. Pe 2 mai 1945, Rochus Misch, atunci in varsta de 27 de ani, a fost una dintre ultimele persoane care au parasit bunkerul Führer-ului, situat in centrul Berlinului in ruine, pe care Armata Rosie aproape ca il cucerise in totalitate. Misch continua sa pastreze tacerea in ceea ce priveste identitatea persoanei care l-a asasinat pe Hermann Fegelein, sotul surorii Evei Braun si cumnatul lui Hitler. In opinia sa, nu Führer-ul a fost acela care a dat ordinul ca Fegelein sa fie executat, asa cum sustine istoricul german Joachim Fest, Hitler limitandu-se la a-i retrage gradele. "Hegl, reprezentantul comandantului garzii personale a lui Hitler, Johann Rattenhuber, a dat ordinul ca Fegelein sa fie impuscat. Stiu asta de la un ofiter din serviciul de securitate al Reich-ului, care era coleg cu cel care l-a impuscat pe Fegelein. Ii stiu numele, dar il pastrez doar pentru mine", a declarat Rochus Misch. Hermann Fegelein detinea functia de ofiter de legatura intre Hitler si seful SS, Heinrich Himmler. El a parasit, pe 27 aprilie, bunkerul dictatorului fascist, fara a avea autorizatie, fapt pentru care pe 29 aprilie a fost impuscat, in domiciliul sau din Berlin. (D.M.V.)