Inceputurile Cand la 7 februarie 1915 s-a nascut la Tocilenii Botosanilor pruncul Toader, nimeni nu a banuit ce om mare va iesi din el.

Oamenii de prin sat n-au stiut nici o clipa ca peste ani si ani ii vor spune cu smerenie si mandrie
Inceputurile Cand la 7 februarie 1915 s-a nascut la Tocilenii Botosanilor pruncul Toader, nimeni nu a banuit ce om mare va iesi din el.

Oamenii de prin sat n-au stiut nici o clipa ca peste ani si ani ii vor spune cu smerenie si mandrie indreptatita: "Sarut mana, Prea Fericirea Voastra!". Dar in cazuri de felul acesta nu este dupa cum vor oamenii, ci dupa cum randuieste Cel de Sus. Parintii copilului care a ajuns patriarh, Dumitru si Marghioala, au adus pe lume unsprezece copii. Este fascinant sa afli cum din familiile unor tarani cu multi copii se ridica oameni mari, care au ceva important de facut, de spus, de lasat in urma lor. Toader s-a facut baiat de scoala, a mers la invatatura in sat, ca toti copiii. Ii placeau cartile, il atragea buchia lor misterioasa. Invatator era fiul preotului din sat, care ii chema pe copii si la slujbe. Dulceata acelor zile de demult l-a alinat in toate clipele grele pe parintele patriarh. In interviul pe care l-a acordat ziarului nostru in toamna trecuta, Patriarhul Teoctist vorbea despre copilarie ca despre un lucru de neuitat. Cum i-a fost copilaria intr-o familie grea, cu 11 frati?, l-am intrebat. Ne-a raspuns: "Ca orice fel de copilarie. Cred ca nu exista om care sa-si uite copilaria! Ca fiecare dintre noi, si eu o simt, o vad si o traiesc permanent. Ea a fost legata de viata unei familii modeste, de tarani, dar bogata sufleteste, chiar daca ei erau nestiutori de carte. Eu eram al zecelea din cei unsprezece; penultimul. Imaginati-va o familie de 13 persoane adunata in jurul unei masute rotunde cum e cea a lui Brancusi! De multe ori ne lipseau vasele. Dar, desi nu erau vase pentru fiecare, nu ne lipsea comuniunea. Acesta este intelesul comuniunii familiei! Saracia nu trebuie sa ne lipseasca de aceasta comuniune. N-am vazut-o pe mama mea stand la masa, hranindu-se; am vazut-o numai servindu-ne pe noi, copiii, sau aducandu-ne de mancare pe ogor, unde eram la munca. Mama era o fiinta foarte firava, pe care eu, insa, o vedeam voinica. In primii ani ai copilariei, ma gandeam cum de poate sa vina incarcata cu atatea bucate tocmai din sat - aflat la o distanta apreciabila - la noi, pe ogor. Am avut o copilarie frumoasa, a carei amintire m-a intarit in vremea greutatilor, de la manastire si pana la slujirea actuala din Biserica. Tot mereu mi-am amintit de unde am pornit si unde sunt in punctele respective si sigur ca i-am avut prezenti si pe frati si pe surori si pe parintii mei, cum ii am si acum".


La 14 ani, a incoltit in mintea sa frageda ideea de a sluji lui Dumnezeu cu toata fiinta. Si acest lucru stia ca nu se poate decat mergand la manastire. In acelasi interviu povestea despre momentul acesta unic atat de frumos, incat l-am vazut aievea trecand peste dealuri, singur, cu darzenie, cu credinta. Citisem prin carti cat de grea e prima zi la manastire. L-am intrebat despre aceasta, dar cu delicatete, nu a povestit nimic despre "incercarile" la care sunt supusi incepatorii. A povestit despre frumusetea si bucuria acelei zile care se implinise in ciuda supararii parintilor care l-ar fi vrut langa ei. "Cum sa nu imi amintesc, pentru ca acel moment constituie un inceput, pentru ca eu, in viata mea, am avut multe inceputuri, dar, va veni un singur sfarsita€¦ La manastire, a fost un inceput foarte important, acela a fost inceputul adevarat al vietii mele si m-am simtit, asa, cu totul rapit de frumusetea locului, pe care nu-l vazusem niciodata pana atunci, pentru ca atunci cand am plecat nu stiam unde plec". Tanarul ajunsese la Sihastria Voronei, o manastire aproape de satul natal. "N-am mers pe drumul obisnuit, ci de-a dreptul, atata sete aveam. Am strabatut calea peste campuri, peste sosele, peste sate, direct. Am pus semn, pentru ca judetul Botosani, daca il vede cineva, este strabatut de coline, iar de pe o colina pe alta ai un orizont foarte larg, si de acolo, de pe colina satului meu, se vedea padurea unde se spunea ca este manastirea. Si am pus semn in minte ca plecam de aici si iesim dincolo. Si asa a fost. Si cand am ajuns in poiana, in luminisul manastirii, am zis, mi-aduc aminte, aici este Ierusalimul cel ceresc! Se scrie despre aceasta in Apocalipsa. Auzisem despre aceasta la scoala. Am plecat intr-o zi de duminica, Duminica Tomii, primavara. Era o zi senina, calda si turlele bisericii din manastire straluceau in lumina, de acum, a apusului de Soare, pentru ca se facuse aproape seara cand am ajuns. Frumos de tot! Am intrat in manastire cu dificultate, pentru ca in manastirea mare nu se primeau minori, asa ca m-au trimis la un schit, la patru kilometri mai incoloa€¦". De dincolo de pragul manastirii, celelalte au venit ca niste dealuri de urcat, ca niste vai de coborat. Totdeauna cu mintea la cer.


SENSIBILITATE. Legatura cu biserica, viata in manastire de la o varsta atat de frageda i-au adus patriarhului o sensibilitate sufleteasca care altfel ar fi fost poate estompata de greutatile vietii: "Aveam gandul (de a merge la manastire - n.r.) mai dinainte, impreuna cu alti colegi de-ai mei, iar din timpul sederii in manastire mi-a ramas legatura aceasta sufleteasca cu natura, cu florile, cu arborii, cu vaile, cu dealurile, cu toate formele de relief. Eu le vad altfel decat le vede cineva. Si acum, cand merg spre Arad sau spre Oltenia sau spre Bucovina, pe unde am fost Episcop sau Mitropolit, cand vad o poiana sau arborii pe care-i stiu, simt ca imi sunt prieteni si dialoghez sufleteste cu ei."


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.