Legendarul cineast suedez s-a stins din viata la virsta de 89 de ani, in casa lui de pe insula Faarö, loc ce i-a servit drept decor pentru citeva filme.

Bergman, pe platoul de filmare a ultimeisale pelicule, „Saraband" Eva Bergman, fiica regizorului, a anuntat, prin agentia de presa suedeza TT, ca tatal sau s-a stins in liniste. Conform celui mai important cotidian suedez, „Dagens Nyeter", Bergman a murit luni dimineata, in jurul orei 8.00 (5.00 GMT). Funeraliile vor avea loc in prezenta membrilor familiei si a prietenilor, la o data inca neprecizata, conform agentiei TT. Nascut pe 14 iulie 1918, in Uppsala, la nord de Stockholm, in familia unui pastor luteran, Ernst Ingmar Bergman a crescut, alaturi de fratii sai, intr-o casa in care domnea o disciplina severa, pe care cineastul avea s-o descrie mai tirziu, in detalii aproape dureroase, in autobiografia „Lanterna magica". Si-a facut debutul in teatru, ca regizor la Opera din Stockholm, in anii ’40. Ulterior, in 1960 a fost angajat ca regizor la celebrul Teatru regal de arta dramatica Dramaten. In 1955, Bergman cunostea primul sau succes international prin comedia neagra „Surisul unei nopti de vara". Filmul „A saptea pecete", aparut in 1957, a atras fascinatia criticilor si a publicului deopotriva; povestea alegorica a perioadei medievale pustiite de ciuma contine una dintre cele mai faimoase imagini din istoria filmului, cea a cavalerului care joaca sah cu Moartea.

Regizor de femei, Bergman le-a oferit unor actrite precum Maj Britt Nilsson, Harriett Andersson, Eva Dahlbeck, Ulla Jacobsson si Liv Ullmann cele mai frumoase roluri ale carierei lor. De altfel, cineastul a avut diferite aventuri amoroase cu unele dintre actritele sale, cea mai cunoscuta fiind poate povestea sa de dragoste cu Liv Ullmann. Vaduv din 1995, Bergman a fost casatorit de cinci ori si a avut noua copii. Comandant al Legiunii de Onoare, membru al Academiei de Litere din Suedia si faimos dramaturg, Bergman si-a dezvaluit viata intima si profesionala in volumele „Lanterna magica" (1987), „Imagini" (1993) si „Copil de duminica" (1994), ultimul fiind ecranizat de fiul sau, Daniel Bergman. In 1997 a primit Palme d’Or pentru intreaga cariera, la Festivalul de la Cannes. Intr-un mic discurs pregatit pentru aniversarea din 1988 a lui Bergman, cind regizorul implinea 70 de ani, Woody Allen il numea „cel mai mare cineast, din toate punctele de vedere si chiar de la inventarea camerei de filmat".

Criticii de film romani, despre regizor Disparitia marelui realizator e unanim regretata de criticii romani: „A murit unul dintre cei mai mari cineasti. As spune chiar unul dintre primii cinci. Influenta lui a fost uriasa, iar cei care l-au urmat, Tarkovsky sau Lars Von Trier, nu i-au devenit epigoni. Anii ’50 si ’60 nu pot fi conceputi de nici un istoric fara a aminti citeva filme esentiale: «Fragii salbatici», «A saptea pecete» sau «Persona»", a amintit Alex. Leo Serban. Valerian Sava a punctat citeva dintre marcile distinctive ale filmelor semnate de Bergman: „E un cineast care a purtat secolul filmic cu el, de la treptele destul de conventionale ale anilor ’50, pentru ca apoi sa depaseasca toate inovatiile ulterioare: noul val francez, noul film german. Este cea mai pregnanta marca a ceea ce se poate numi film european: film de autor, de introspectie, film vadit necomercial care va marca definitiv istoria cinematografului". Portretul regizorului a fost completat de Tudor Caranfil: „E greu sa ocolesti intr-o astfel de conjunctura citeva clisee rostite de critici, printre care «este o mare pierdere». As zice, desi poate parea paradoxal, a fost un mare cistig. A fost un cineast care a avut nenumarate virste: a fost un autor de comedii in perioadele sale luminoase, a fost un inegalabil comentator al Tragediei Omului, in filmele sale de un gotic greu de uitat, a fost si un neobosit comentator al relatiilor interumane, al sexualitatii si al turbulentelor etice".

Un interviu in care Bergman isi spunea parerea despre marii cineasti, pe www.cotidianul.ro/select