Reprezentantii site-ului de jurnalism cetatenesc Nowpublic.com vor sa investeasca zece milioane de dolari pentru a-l transforma in cea mai mare agentie de stiri din lume, informeaza Centrul European pentru Jurnalism, citat de NewsIn. Pagina web este construita in jurul materialelor - texte, poze, secvente video - primite de la oamenii „obisnuiti" si constituie unul dintre exemplele de „jurnalism cetatenesc", obsesia media a acestui an. Cea mai mare parte a banilor vor fi investiti in premii pentru cei care aduc continutul pentru site, cu atit mai mult cu cit Nowpublic.com creste cu 35% in fiecare luna. Cu peste 120.000 de reporteri amatori activi, din 140 de tari, portalul a fost inclus de revista „Time" in topul celor mai importante 50 de site-uri din lume in 2007. De altfel, fenomenul jurnalismului cetatenesc este in plina dezvoltare, iar media traditionale incearca sa il incorporeze treptat in structurile lor. La sfirsitul anului trecut, Yahoo! si Reuters au lansat in acest sens proiectul comun „You Witness", care permite utilizatorilor de Internet sa trimita materiale foto si video care ulterior sint preluate ca subiecte de presa.