Asteptata cu sufletul la gura, editia cu numarul 90 a Ligii I a debutat cum nu se putea mai furtunos. Oarecum previzibil, daca ne gandim ca, dincolo de animatia "toreadorilor", specifica, de altfel, inceputului de drum, miza uriasa ce se intrevede in

Asteptata cu sufletul la gura, editia cu numarul 90 a Ligii I a debutat cum nu se putea mai furtunos. Oarecum previzibil, daca ne gandim ca, dincolo de animatia "toreadorilor", specifica, de altfel, inceputului de drum, miza uriasa ce se intrevede in acest sezon (vezi cele sase locuri destinate Europei, plus batalia pentru evitarea celor patru locuri retrogradabile) si-a pus, iata, amprenta asupra campionatului inca din start. In acest sens, elocventa a fost partida de vineri seara, dintre Steaua si Ceahlaul, in care, lasand la o parte nemultumirea conducatorilor din Ghencea si, respectiv, Piatra Neamt, cerbicia din teren a culminat cu nenumarate cartonase galbene si, mai ales, cu trei "rosii" (doua de partea gazdelor si unul in contul oaspetilor). Cum tot aici intra si eliminarile din jocurile de la Vaslui si Mioveni, nu putem spune decat ca, fara a omite puzderia greselilor de arbitraj, actuala intrecere tinde sa se anunte una extrem de tensionata.

Gigi-nervosul si Stefan-amenintatorul
Legat de ceea ce am amintit anterior, elocventa a fost disputa dintre Steaua si Ceahlaul, in care rafuiala din iarba s-a suprapus cu protestele de la oficiala. Asa se face ca, trecand peste nervozitatea din teren si victoria chinuita (2-1) a team-ului antrenat de Hagi, primul iesit la rampa a fost patronul "ros-albastrilor", Gigi Becali. Care, ofuscat ca "vitejii" sai au ajuns sa fie condusi pe tabela de nemteni (inca din min. 13), a parasit val-vartej loja din Ghencea. "Nu accept sa bag milioane de euro in echipa si sa fiu condus de o echipa precum Ceahlaul", a spus negru de suparare finantatorul Stelei, care, aflat in parcarea stadionului in momentul egalarii scorului de catre Dica (min. 15), a plecat acasa, spunand pe un ton nervos ca rezultatul final nu mai are nicio relevanta pentru el. "Coltescu trebuie sa se lase de meserie. Faultul de la penalty-ul Stelei a fost doi metri in afara careului", a rabufnit, la randu-i, pe buna dreptate, patronul gruparii de sub Pietricica, Gheorghe Stefan, care a amenintat ca-si retrage echipa din campionat, daca arbitrul Coltescu va mai fi delegat la vreun meci al Ceahlaului. "A fost o victorie muncita, obtinuta cu multa suferinta", a spus si Hagi, care, apropo de iesirea finului Becali, spera sa se scoata in duelul de maine seara, din turul II preliminar al Ligii Campionilor, din fief-ul polonezilor de la Zaglebie Lubin.

Greseli de arbitraj si la Mioveni
Aidoma confruntarii din Ghencea, se cuvine sa precizam ca nervozitatea din teren si erorile de arbitraj s-au vazut si in disputa dintre nou promovata Dacia Mioveni si Rapid. In acest sens, predominant a fost excesul de zel al "fluierasului" Augustus Constantin, care, lasand la o parte eliminarea destul de usoara a atacantului gazdelor, Costescu, a permis oaspetilor sa deschida scorul dintr-o pozitie flagranta de ofsaid si, mai ales, n-a vazut cum, la 0-0, portarul rapidist Coman a retinut balonul in afara careului. "A fost o maniera de arbitraj ostila Daciei. Suntem o echipa mica, iar granzii bucuresteni au grija sa-si ia alte masuri fata de noi. Vom face memoriu impotriva arbitrului", a tunat tehnicianul argesenilor, Florin Marin, in vreme ce antrenorul giulestenilor, Cristiano Bergodi (decis inaintea jocului sa demisioneze, indeosebi din cauza tergiversarii transferului lui Herea) s-a declarat satisfacut de faptul ca, odata cu adjudecarea Supercupei, a debutat cu dreptul (2-1) in noua stagiune. Cat priveste celelalte doua meciuri ale rundei intai, surprinde remiza Vasluiului cu UTA (2-2) si victoria la scor (4-0) a Univ. Craiova in fata Farului, care permite oltenilor sa se instaleze in fruntea clasamentului.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.