O maimuta si atata tot

  Era sambata, o frumoasa sambata din a doua parte a celui de-al douazecilea veac, cand Pandele se hotari sa cumpere o maimuta vie, atat pentru distractia copiilor familiei (in numar de doi si constituind "generatia tanara"), cat si pentru indulcirea varstei mijlocii-mari a celor doi parinti, Take si Gica Pandele. Hotararea fu luata inainte de pranz, un frumos pranz din deceniul sapte, cu destula chibzuinta. Pluton si Felicia, cei doi copii ai familiei, se bucurara pana tarziu, in seara aceleiasi zile, de inteleapta hotarare a parintilor. Take Pandele era un functionar obisnuit de prin partile noastre. Venea dintr-o familie medie, facuse ceva scoala intre doua slujbe, isi gasise o nevasta pe masura, la o chermeza de foarte bun-gust, se casatorisera si produsesera acesti doi copii cat se putuse de iute.   In sufletul lui Take Pandele salasluia intreaga pofta de continuitate a speciei umane, din care nu incetase sa faca parte si in clipele grele. Era un om bondoc, bine hranit, atent strajuit de-o barba deasa, cu o mustata galvanizata (cum ii placea sa zica) si cu hainele asezate corect pe organism. Avea doua semne pe obraz: unul din copilarie, cand cazuse dintr-un dud, si altul din timpul unei lupte de idei, lupta pe care Take Pandele o dusese si o castigase. "Prostii!", ingana el cu modestie, facandu-l intotdeauna pe cel din fata sa sa roseasca de rusine ca n-a participat si el la "prostiile" astea, carora Take le zice astfel tocmai pentru ca sunt asa de importante. "Prostii!, repeta el, facand un semn de lehamite cu mana ori de cate ori i se povestea ceva eroic. De ce sa te sacrifici - zicea el - , ca n-are rost. A, rana mea? Prostii! Nimic. Viata merge inainte. Si cu asta marea mult importanta ranii sale. Ajunsese la o anumita intelepciune in raporturile sale cu lumea. N-avea dispute cu nimeni. Am luptat destul. Sunt satul, pe cuvant, zicea "ehehe" si incheia tot cu "ehehe", ca si cand n-ar fi fost de el vreo incaierare pe vreun contor de lumina, gaze sau apa - "prostii!". Dupa un deceniu de practicare a acestui calm, vecinii si cunoscutii ajunsesera sa-l respecte, tocmai pentru marea incapatanare cu care se tinea de un singur fel de a fi. Take Pandele isi dadu atunci seama ca a descoperit modul avantajos de a trai. Nici nu se consuma inutil, nici nu pierdea nimic. Pentru ca, daca intr-o cearta pe viata si pe moarte el intervenea cu linistitul si linistitorul sau "prostii!", se observa un efect miraculos: ceilalti se rusinau si se recunosteau indata invinsi. Asa a castigat odata Take Pandele doi lei jumate de la un vecin care o tinea mortis ca el, nu si nu, a platit apa pentru toti locatarii in luna precedenta.   Bine, ma, om de Dumnezeu, si ce trebuie sa te consumi atat? A? Pai, asta e treaba? Prostii! - a zis Take si vecinului i s-au muiat picioarele si a recunoscut ca isi aduce aminte altfel lucrurile. Dar pe Take Pandele il preocupa de multa vreme, mai mult decat orice, problema evolutiei, tainica miscare a speciilor. Tinea minte ziua fericita cand a aflat ca omul se trage din maimuta. El, personal, se simtea eliberat, parca, auzind ca nu o forta mai mare decat omul l-a facut pe acesta, ci o forta mai mica, fata de care omul nu contractase nici o datorie morala, de ordinul recunostintei ori credintei. Aha, aha, facu el, aha, aha: deci suntem liberi! Deci nu se uita nimeni la noi. Deci nu ne trage nimeni de bretele si de perciuni. Aha, aha! "Prostii!", si iarasi facea acel gest de mare admiratie, pe care-l tempera numai cu vocea plina de indoiala si lehamite cu care rostea cuvantul denigrator.   Dar, odata rezolvata problema datoriilor omului, ramanea, desigur, o alta problema deschisa in mintea lui Take Pandele: ce a simtit acea fiinta devenita alta fiinta. Acum, aflandu-se la cateva zile de momentul iesirii la pensie, Take accepta vechea dorinta a membrilor familiei sa incerce procurarea unei maimute. (Continuarea in numarul viitor) (din volumul "Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin, Editura Paunescu - 2001)

---

Despre autor: