Abbas al Bayati, parlamentar ales in United Iraqi Alliance (U
Abbas al Bayati, parlamentar ales in United Iraqi Alliance (UIA), coalitia siita majoritara, a spus (in araba) zilele trecute pentru Agentia irakiana independenta Aswat al Iraq ca votul asupra proiectului de lege a fost amanat pentru toamna.
Legea petrolului si gazelor, afirma deputatul siit, a fost transformata de disputele politice intre diferitele blocuri intr-o „carte de presiune politica” si exista inca multe observatii pe aceasta tema, in special asupra rolului regiunilor si provinciilor in efectuarea contractelor si a exploatarilor.
„Parlamentul are nevoie de cel putin o saptamana pentru a aproba legea petrolului si gazelor iar perioada care ramane nu e suficienta pentru a o studia”, a spus Bayati, „si deci votul a fost amanat pentru dupa perioada estivala”.
Si Jaber Khalifa, de la Fadhila, partidul siit care era in UIA si din care a iesit, dar nu face parte din coalitia de guvernamant, considera ca dezba terea legii se amana pentru septembrie. De altfel, deputatul siit spune, Comisiei petrolului si gazului din Parlament i-ar fi fost date doua versiuni diferite de text pentru aprobare.
Asupra proiectului de lege aprobat in unanimitate de Consiliul de ministri pe 3 iulie nu exista inca un consens intre diferitele forte politice. In ultimele zile, aspectul a fost subliniat, printre altii, de Ayad al Samarrai'e, unul dintre liderii Iraqi Islamic Party, care este o componenta a Iraqi Accord Front (IAF), cea mai mare coalitie sunnita reprezentata in Parlament. Diferitele blocuri politce nu au gasit inca un acord, a declarat Samarrai'e pentru New York Times, acuzand guvernul ca are o atitudine evaziva.
Proiectul de lege a petrolului, inadmisibil
Oricum, ideea ca legile care privesc asa-zisa reconciliere nationala, inclusiv cea a petrolului, ar trebui sa faca parte dintr-un pachet asupra caruia grupurile politice pot sa negocieze, potrivit intereselor pe care le au. Si sunitii ar putea fi favorabili, a spus oficialul pentru cotidianul american. Opozitia manifestata fata de legea petrolului continua sa fie raspandita printre toate fortele politice.
Recenta intoarcere in Parlament a deputatilor grupului Moqtada al Sadr si a sunitilor de la IAF, care au pus capat boicotului, in loc sa simplifice lucrurile, le va complica, din moment ce amandoua gruparile sunt contrare legii in forma ei actuala.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro