Lecturi la tava - "Despre miresme si duhori Acum 25 de ani, cand debutam cu o carte despre senzitivitatea eminesciana, nu ma gandisem ca simturile pot fi superioare si inferioare. Ca, adica, vazul si auzul, respectiv pictura si muzica, sunt stapanii fata de care mirosul, gustul si pipaitul fac figura de paji supusi. Observasem ca estetica este "oculocentrica", privind cu dispret magnanim ezitarile tactile sau nesigurele testari papilare, dar nu stiam ca Aristotel impartea mirosurile in sase categorii (intepator, dulce, amar, acru, uleios, putred), in vreme ce pentru Kant olfactia si gustul sunt simturi chimice si  subiective, ale placerii individuale, pe cand vazul si auzul sunt mecanice si obiective, axate, deci, pe cuprinderea exteriorului. Tot asa, nu ma gandisem ca "la Curtea inmiresmata a lui Ludovic al XV-lea curtenii foloseau zilnic alt parfum", pentru ca aristocratia de azi sa cultive, nu doar insipidul si asepticul, dar si inodorul: "Idealul nu il mai constituie monarhul cu miros dulce, asa cum fusese supranumit Regele Soare, ci omul de afaceri elegant, curat si fara miros, personificarea insasi a lumii abstracte si inodore a banilor".   ATLAS OLFACTIV. Sigur, ne dam seama ca "omul este un atlas olfactiv datorita emanatiilor sale trupesti, provenite din regiunea capilara, axilara si sexuala", dar ne gandim mai rar ca "lumea umana insasi se deosebeste in anumite mitologii, pe de o parte, de infernul htonian al demonilor, pe de alta, de cerul populat de zei, prin mirosurile sale sau prin absenta lor". Dar v-ati gandit ca, pentru vestici, vazul este simtul distantei prin excelenta, in timp ce "pentru populatiile ce locuiesc in jungla sau in regiuni cu vegetatie abundenta, nasul bate mult mai departe decat ochii, iar mirosul joaca un rol mult mai important in ce priveste orientarea decat la noi"?   ORIENTARE. Mai departe: "daca este adevarat ca simtul mirosului serveste la orientare, atunci omul occidental s-a orientat intotdeauna dupa Orient. Grecii au inventat toposul imaginar al unei Arabia felix parfumate. Luxul si depravarea ar fi asadar de provenienta orientala". In sfarsit, detalii din istoria parfumurilor (corespondentele cromaticii cu miresmele, legaturile subtile dintre flacon, culoare, miros, temperament), existenta "olmotecilor" precum a vinotecilor, etimologia deochiat frantuzescului "putain" si a italianului "puta" in legatura cu "putoarea" noastra si, deci, cu mirosul viciului, faptul ca Baudelaire reprezinta un moment de cumpana ("momentul in care se intretaie doua stiluri ale parfumeriei si doua epoci ale sensibilitatii olfactive: mirosurile florale delicate si proaspete ale femeii-copil si parfumurile grele ale voluptatii senzuale"), ori existenta - la Versailles, fireste - a unui Institut Superior International al Parfumului, unde anual sunt admisi 50 de parfumieri de varf din lumea intreaga, basca International Fragrance Association... - toate acestea, si inca multe altele asemenea, sunt cuprinse in cartea Madalinei Diaconu, Despre miresme si duhori. O interpretare fenomenologica a olfactiei, aparuta la Humanitas, editura care a si retiparit nu demult acea splendoare salbatica si subtila care este Parfumul lui Patrick Süskind.   BIOGRAFIE. Nascuta in 1970, cu doctorate in filosofie la Bucuresti (1996) si Viena (1998), cu stagii de cercetare in Berlin, Freiburg, Paris, Potsdam, Grasse si Praga, Madalina Diaconu face stiinta si metafizica din simplele noastre placeri, ne preumbla prin istoria si teoriile mirosului ori prin dictionarele parfumurilor, trecand cu savanta dezinvoltura de la duhorile animalic-excitante la Ernest Beaux si Chanel No. 5 si de la "izotopii ideali ai feminitatii" la Edmond Roudnitska si Diorissimo.   "Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii, dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste campii. Iar altele bogate, trufase, prihanite, purtand in ele avanturi de lucruri infinite, ca moscul, ambra, smirna, tamaia, care canta, tot ce vrajeste mintea si simturile-ncanta..." Charles  Baudelaire