Adina Pintilie: "Modelul meu continua sa fie Cioran"

>> E considerata o mare speranta a scolii romanesti de film, desi a terminat UNATC-ul anul acesta.

>> Dupa mai multe premii la festivaluri studentesti, a fost selectionata in competitia prestigiosului Locarno.

>> Documentarul de mediu-metraj "Nu te supara, dar..." a fost realizat anul trecut, la Sibiu, in cadrul atelierului Aristoteles, organizat de ARTE si TVR.



>> Te asteptai sa fii selectionata la Locarno?
Pai, mi s-a parut asa de incredibil, ca mai bine de o luna dupa ce-am primit invitatia oficiala m-am tot asteptat sa-mi trimita vreun mail ca s-au razgandit, ca m-au confundat etc.

>> Ai terminat UNATC-ul anul acesta. A fost o scoala buna?
Ma-ntristeaza si ma nelinisteste ca am terminat. Incep sa-mi dau seama ca a fost o perioada privilegiata. De bine, de rau, cu multa inconstienta si bucurie, am lucrat tot timpul, cate doua sau trei filme scurte pe an. Am avut si sansa unor profesori foarte buni, Radu Gabrea si Copel Moscu, care in primul rand mi-au dat o libertate totala, pe principiul "nu e-n regula ce faci, dar fa, si-o sa vezi singura ce prostii ai facut". Cred ca e musai sa fii si autodidact. Daca simti ca-ti lipseste pregatirea intr-o zona, nu stai si plangi, ci cauti, citesti. Depinde foarte mult de fiecare.

>> Au strainii ceva ce am putea prelua ori invidia?
In multe dintre filmele studentilor straini am simtit o bucurie si un curaj al experimentului chiar cu riscul ridicolului, pe care eu personal, de multe ori, in scoala, le-am pierdut. Intr-adevar, e un mare privilegiu ca am filmat pe pelicula, dar pe de alta parte costurile uriase au un efect "castrant". Cand ai cateva sute de metri de pelicula si vrei sa faci un film cam la fel de lung, iti tremura inima cand dai motor si stop. si cand iti calculezi la secunda cadrele nu prea mai e loc de improvizatie, nu mai filmezi minute in sir actorul fara ca el sa stie, cum facea Antonioni cu Monica Vitti.

>> Te sperie ideea ca iesi in lumea larga?
Sigur ca ma sperie. In jungla de-afara habar n-am ce o sa mai fie. Fiecare proiect la care am lucrat a fost parca din ce in ce mai dificil, desi nu mai putin frumos. Inevitabil, de la un film la altul creste si responsabilitatea - e mai dificil, sunt mai multi bani, mai mult timp, mai multi oameni care investesc in tine. Sentimentul asta poate fi la fel de paralizant ca si indicatorul de metraj de pe camera, dar e un sentiment normal. Anul trecut, am avut mare noroc sa fac un film de mediu-metraj, "Oxigen", din seria "Fuga din rai", produsa de Filmex. Deci un producator mi-a acordat incredere, desi eram debutant, a riscat si mai mult permitandu-mi luxul de a lucra cu colegii cu care am lucrat in toti cei patru ani de scoala, mi-a pus la dispozitie tot ce-am avut nevoie, pentru ca, pana la urma, sa iasa un film in care sunt absolut nemultumita de prestatia mea ca regizor. Nu-mi doresc decat sa lucrez continuu, sa fiu o studenta permanenta. Modelul meu de realizare sociala continua sa fie Cioran, care a trait in mansarda lui din burse pana a murit si care si-a permis luxul sa lucreze la el insusi, sa scrie, sa gandeasca. Acum incerc sa scriu, sa pregatesc proiecte (documentar/fictiune) pe care sa ard sa le fac, dar in primul rand trebuie sa fac o pauza. Am avut un an mai greu ca niciodata, cu trei proiecte (doua medii-metraje si unul scurt), ceea ce mi-a epuizat toate resursele de energie. Dar am un proiect de lung-metraj intr-o forma foarte fragila, care a fost selectat la un workshop de dezvoltare de scenariu "Script & Pitch" (Italia/Suedia). Incerc sa lucrez la el si singura, si in grupul de la workshop.
>> Te ajuta atelierele de scenaristica din afara?
Un atelier de felul celui la care am fost de curand in Suedia te poate ajuta enorm, pentru ca se lucreaza in amanunt pe fiecare scenariu, in grupuri de patru oameni si un tutore. Discutii nesfarsite, brainstorming, povesti personale relevante, structurare de idei, puncte de vedere ale unor culturi diferite care pot fi foarte utile pentru ca pot sa-ti sparga uneori brutal clopotul de sticla al unor prejudecati si clisee uneori inconstiente. Un atelier de felul asta te poate ajuta sa gasesti si un eventual producator, pentru ca te invata sa-ti prezinti proiectul in asa-numitele "pitching sessions", in care fie esti singur in fata unei sali de producatori si ai 5 minute sa ii convingi, fie vorbesti pe rand cu cate 10 producatori pe zi. La finalul workshopului, o sa fie un eveniment de felul asta in cadrul Festivalului de la Torino. Traumatizant, nu?

>> Sunt multe astfel de ateliere care sa-ti dea tot?
stiu ca exista cateva ateliere de dezvoltare de proiecte, dar nu iti si produc filmul. Te ajuta doar in faza de scenariu, de documentare si de stabilire de contacte cu eventuali producatori. Un workshop celebru de felul asta este "Discovery Campus Master School". Daca as mai auzi de alte ateliere gen Aristoteles, maine as aplica.

>> Ti-e clar daca vrei sa faci de-acum inainte film de fictiune sau documentar?
Nu mi-am pus niciodata problema asa. Distinctia fictiune/documentar e pentru mine fragila. La documentar, faptul ca percep strict subiectiv realitatea pe care o explorez face ca incercarile mele sa mearga mult in zona fictiunii. Iar in povestile de fictiune pe care am incercat sa le spun a existat initial un caz real, o experienta personala sau traita de altii. Inainte de "Frica domnului G", a existat un documentar scurt despre Centrul de Resocializare de la Spitalul 9. Inainte de "Balastiera #186", a existat o poveste personala a unei relatii care n-a existat in fond si care a dus la reinterpretarea punctului de pornire din Marquez. Asa ca as face atat fictiune, cat si documentar.

>> Eroii filmului tau sunt bolnavi psihic. De ce i-ai folosit pe ei pentru un documentar despre conditia umana si despre relatia omului cu divinitatea?
Mi-am dat seama, in timp, ca asa-zisa normalitate e un set de reguli de care oamenii au nevoie pentru a se proteja de fragilitatea propriei existente. Dar gratie acestor oameni am inteles ca ceea ce conteaza in viata e cantitatea de afectiune pe care o investim si o daruim. Am avut reactii foarte diverse la TIFF, de la oameni care au huiduit, revoltati, pana la oameni care au plans de emotie de la al doilea cadru. Filmul exploreaza o comunitate de "exclusi", dar care au o mare frumusete interioara si care poseda valori umane profunde si nealterate.

---

Despre autor: