Dimineata. Devreme. Ograda Manastirii Raciula miroase a floare de tei si-a crin de-ti pare ca te afli la sanul Maicii Domnului. Cele cateva maicute care trebaluie prin ograzi nu rostesc nici un cuvant, desi un murmur se aude. Albinele trebaluie si ele. Dar ce trecut zbuciumat ascunde ziua de azi?     Manastirea basarabeana n-a avut mereu acest aer patriarhal. Maica Lavrentia, secretara egumenei Eustafia ("care se afla cam bolnava si va roaga de iertaciune"), ne invita sa pasim in "biserica mare", cu hramul "Nasterea Maicii Domnului". Primele cuvinte sunt cele despre istoricul lacasului. Infiintat in 1798, prin Danie intarita prin Carte Domneasca de voda Constantin Alexandru Ghica, schitul primeste, in 1804, din partea Mitropolitului Veniamin, o "Carte de blastam" asupra tuturor celor care vor atenta asupra bunurilor manastirii.     RAZMERITA DE LA RACIULA. Totusi, chiar si in ciuda acestui aprig "aparator", lacasul, care avea sa se transforme in 1811 in schit de calugarite, nu a fost scutit de ultragiile comunismului. Si daca la 28 iunie 1940 a fost inceputul unei saptamani "de sange" care a marcat "raptul Basarabiei", in iunie 1959 avea sa inceapa o noua "saptamana rosie", de data aceasta victima fiind Manastirea Raciula. Chiar in Duminica Mare, atunci cand maicile se aflau la slujba, au sosit la manastire trei emisari ai conducerii sovietice, care si-au aratat intentia de a pune in aplicare hotararea Consiliului de Ministri al RSS Moldoveneasca, prin care se viza inchiderea a noua manastiri in anul 1959, intre care si Raciula. Calugaritele urmau fie sa plece din manastire, fie sa ramana in vechile case-chilii si sa fie repartizate ca brigadiere la sovhozul din comuna. Propagandistii ateismului le-au spus raspicat maicutelor: "Biserica se inchide! De-acua€™, daca vreti sa va inchinati, n-aveti decat ungherasua€™-altarasua€™!". Doi capi ai bisericii (dovediti ca agenti KGB), protoiereii Belouz si Vustean, care au incercat sa convinga obstea manastireasca de faptul ca nu se pot opune unei asemenea masuri, au fost primiti cu ostilitate. Clopotele au inceput a bate a jale si crestinii din Raciula au prins de veste ca mare prapad urma sa se intample. "Au venit cu sape, cu ce avea fiecare si s-au pus zid in jurul manastirii." Zece zile a durat razmerita. Oamenii n-au mai dat pe-acasa, pana si copiii au dormit in jurul manastirii, ca s-o apere. Ori de cate ori militienii incercau sa se apropie de biserica erau intampinati cu furci si topoare. In cea de a zecea zi au fost trimisi asupra lor 300 de militieni. Au murit trei oameni, multi au fost raniti, iar stareta manastirii si opt dintre sateni, considerati a fi instigatorii la revolta, au fost trimisi in inchisoare.   Dupa infrangerea celor care faceau rezistenta in jurul manastirii, militienii au patruns in cele doua biserici si le-au devastat. Un martor ocular povesteste ca in momentul in care au daramat iconostasul (cu multe icoane imbracate in aur si argint) "a fost o jale mare". Tot ce era metal pretios s-a smuls de pe icoane si s-a pus deoparte, iar lemnul pictat cu chipurile sfintilor, cartile bisericesti si alte odoare au fost arse pe camp. Parca inciudati pe clopotele care au instigat revolta, comunistii au pus de s-a dat jos turla bisericii, transformand lacasul de cult in club de dans si sala pentru nunti. Despre intamplarile acelor zile de foc povesteste si Vladimir Besleaga in cartea-document "Cruci rasturnate de regim. Manastirea Raciula. 1959", care-i pomeneste pe acei care s-au opus cu furcile militienilor inarmati cu pistoale si au facut inchisoare pentru Biserica, ca si pe cei care au acceptat moartea strigand: "Eu merg sa-mi apar credinta!".     SAMANTA MONAHISMULUI. Organizata ca o manastire "de sine", asezarea monahala se asemuie unui sat in care fiecare maicuta are propria-i gospodarie. Aici se gaseste, printre altele, si casa monahiei Eliconida, sora primului mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu (1920-1936) declarata acum bun de patrimoniu. Aceasta organizare avea sa ajute insa la pastrarea "semintei monahismului" si dupa inchiderea manastirii. Calugaritele care nu au fost trimise in detentie sau alungate au primit acordul de a ramane in locuintele lor, cu obligatia de a lucra la sovhoz. Desi biserica lor era inchisa si cartile de rugaciune le fusesera confiscate, maicile nu si-au pierdut credinta. Si-au facut altar in "ungherasul" casei si s-au rugat pe tacute.   In ciuda inchiderii oficiale a manastirii, in ciuda bisericilor devastate si a trimiterii maicutelor spre alte "ascultari" decat cele firesti intr-un lacas sfant (maica blagocina Evlampia povesteste despre faptul ca a fost nevoita sa lucreze ca brigadier la Sovhozul "Mester-Faur", impletind rochii si bluze, dar alte maicute au lucrat la camp sau la vite), viata monahala si-a urmat cursul pe ascuns. Si pe masura ce maicile imbatraneau in casele-chilii, apareau novice care se pregateau sa le ia locul. Astfel a ajuns la Raciula si Maica Lavrentia. "Eram numai de 14 ani. Venisem in vizita, in vacanta, la o matusa care era dintre calugaritele de dinainte de inchiderea manastirii. Am stiut ca trebuie sa raman aici si aici am ramas." Ca ea au procedat alte zeci de tinere fete (si la Raciula, si la alte manastiri din Basarabia). "Am venit aici in 1979, am deprins toate ale calugariei, dar rasa calugareasca am primit-o abia in 1995, dupa redeschiderea oficiala a manastirii." Ascultand-o si vazandu-i smerenia, aveam sa ne amintim cuvintele blagocinului Serafim de la Harbovat: "Au inchis manastirile, dar samanta calugariei n-au putut-o inchide".     Restaurare Reinregistrata oficial in 1990 - dupa colapsul din timpul perioadei comuniste - Manastirea Raciula este condusa astazi de egumena Eustafia, in varsta de 82 de ani si care se afla in aceasta manastire inca de la varsta de 6 ani. Regenta (dirijoare) a corului bisericesc inainte de 1959, a avut de patimit in anii de urgie, dar nu si-a pierdut credinta. Astazi, prin grija ei, se fac eforturi pentru restaurarea bisericii de iarna, in vreme ce biserica de vara si-a imbracat deja haina noua. "In 1990, maicile au reparat cum au stiut biserica de iarna, dar s-a dovedit ca lucrarea n-a fost buna. Acum se incearca o noua reparatie, pentru ca sa avem unde ne ruga si in zilele friguroase", ne spune maica secretara Lavrentia. Si cum romanului ii sta bine facandu-si vara sanie, maica ne-a mai spus ca in zilele de vara calugaritele fac "tizac", un fel de "brichete de carbune" obtinut din balegar pe care il aduna de pe dealuri.