Maretti - Bruschetti cu spanac si branza intra in categoria snacks-urilor, avand o compozitie asemanatoarea cu a altor produse din aceasta categorie. Ingredientele inscrise pe eticheta sunt: "faina, grasime vegetala, praf de branza (5%), sare, ulei de masline «Extra Virgin», zahar, drojdie, spanac deshidratat (1%), agent de ingrosare si aglutinare guma guar E412". Valoarea energetica pentru 100 de grame de produs este de 440.31 kcal, produsul analizat avand "carbohidrati 56.22%, grasimi 20.11%, proteine 8.71%."  ANALIZA .Din compozitie rezulta ca produsul are un profil nutritional dezechilibrat, cu un exces de glucide si grasimi, ne explica Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Producatorul nu specifica natura grasimii vegetale care este cantitativ a doua dupa faina de grau, aceasta putand fi hidrogenata, deci, de tipul margarinelor. Acest tip de grasimi are efecte negative asupra organismului, putand provoca o serie intreaga de afectiuni. Densitatea calorica a produsului este foarte mare, ca si incarcatura glicemica, data de faina si zaharul adaugat, aceasta exercitand un stres asupra pancreasului endocrin, obligandu-l sa produca o cantitate foarte mare de insulina intr-un timp foarte scurt.  CONCLUZII. Produsul este interzis suferinzilor de celiachie. Specialistul le recomanda bolnavilor de diabet sa consume aceste snacks-uri numai cu avizul medicului, tinand cont de aportul de glucide. Produsul nu este recomandat supraponderalilor, obezilor, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice si cu status proinflamator sistemic. Femeile insarcinate si cele care alapteaza il vor consuma cu moderatie.