La douazeci de ani conteaza ce carti citesti. La saizeci de ani, ce nu mai citesti. Un domn de saizeci de ani a fost  prezent la lansarea ultimului roman de sase sute de pagini al unui scriitor pe care-l lauda toata lumea, dar nimeni dintr-un motiv hotarator. In trei zile, spune domnul de saizeci de ani, il termin. Sunt trei zile din viata ta, ii spun. Poate le folosesti mai bine. Ce grozavii imi zici, rabufneste domnul in etate, cum poti sa-mi vorbesti asa? E vorba de cultura, nu de un chef la restaurant!
Domnul e convins ca, pana in ultima zi de viata, cultura are prioritate. Normal, la un om care a citit sute de romane, ar fi sa nu mai poata citi altele decat din ratiuni profesionale. Sa afle cum sunt facute. Dar, ca sa stii cum e facut un roman, nu trebuie sa-i birui toate cele sase sute de pagini. Depinde, prin urmare, cum ai citit pana la saizeci de ani romanele. Daca le-ai consumat ca pe niste pranzuri bune, poti sa mai consumi inca o suta-doua cu acelasi folos strict cantitativ. De la o varsta incolo insa nu mai poti citi cartile doar pentru povestea din ele. As zice nu de la o varsta incolo, ci de la un prag al constientizarii mai departe. Oricare om care citeste mult dezvolta cu timpul si o constiinta paralela de creator. Inaintezi in lectura, judecandu-l pe autor, fiind atent la structura, la procedee, la stil. La scriitorii de meserie, lectura unor carti de-ale confratilor sau despre care se vorbeste e in mod esential o chestiune de metoda. Cand un scriitor profesionist se lasa luat de val si savureaza un roman ca la douazeci de ani e lucru mare. Inseamna ca romanul vine cu o inovatie pe cat de  mare, pe atat de seducatoare, care schimba perceptia mai multor generatii.
Scriu toate acestea, deoarece piata cartii e inundata de romane care de care mai laudate. Laudele iti dau sentimentul, pana la aceste noi romane, nu numai ca romanul insusi n-a existat, dar nici tu. Ca tot ce-ai citit pana azi e putin, e depasit sau rau orientat. Sunt carti pe care, daca le iei in grav, te incarci cu un complex mare cat o infirmitate. Te copleseste grija ca ai trait gresit. Iti poti corecta existenta insa cumparand cu toptanul noile romane. Nu mai conteaza ca, si traind o suta de ani, nu le poti citi pe toate. Important e sa le ai, sa nu le lasi in librarii. Poate chiar sa le tii sub perna, ca odinioara cand, indesand in noaptea de dinaintea examenului sub perna manualele, dormeam mai linistiti. Dormeam convinsi ca, avandu-le aproape, ceva-ceva ajunge si in cap.
L-am intrebat pe domnul de saizeci de ani daca-i citise autorului sau preferat si celelalte carti. Domnul m-a privit ca si cum intrebarea ascundea o capcana si, dupa ce i-a pipait in tacere toate ascunzisurile, a raspuns cu aerul ca mai explicit de atat nu avea cum sa fie: le am. Le am pe toate.