154 de cazuri de meningita acuta de etiologie virala, cea mai afectata fiind grupa de varsta 5-30 ani. Primele cazuri au fost raportate incepand din 25 iunie-1 iulie. "Investigatiile au aratat ca virusul responsabil este  «echo4», care, in mod frecvent, nu ar trebui sa provoace meningita", a declarat profesorul doctor Adrian Streinu Cercel.  Epidemiologic, cazurile nu au legatura intre ele, deci se exclude transmiterea de la om la om. Potrivit specialistilor, posibilii factori de risc sunt imbaierea in locuri neavizate sanitar, corelat cu circulatia mai intensa a enterovirusurilor in sezonul estival. Medicul Streinu Cercel a precizat ca la Institutul "Matei Bals" media internarilor zilnice este de 3-5 cazuri, iar in intervalul 1-19 iulie au fost spitalizate 74 de persoane. Meningita debuteaza cu dureri agresive de cap si febra, impunand consultarea urgenta a medicului. Pentru a preveni boala, este necesara respectarea igienei personale si evitarea scaldatului in ape neautorizate.