Rezolvarea spectaculoasa a afacerii "Feodot", in care Grind ii salvase pe politisti de la mari incurcaturi si demascase un asasin, l-a determinat pe seful unei echipe operative de cercetare din judetul vecin sa nu faca nici un pas, in cazul pe care i
Rezolvarea spectaculoasa a afacerii "Feodot", in care Grind ii salvase pe politisti de la mari incurcaturi si demascase un asasin, l-a determinat pe seful unei echipe operative de cercetare din judetul vecin sa nu faca nici un pas, in cazul pe care il instrumenta, pana nu va sosi acest caine vestit. Cooperarea intre militiile judetene fiind rodnica, Grind nu se lasa asteptat si poposi impreuna cu conductorul sau, plutonierul Micu, in comuna Frasin, la locul evenimentului, de fapt tot un omor. - Oo! Ce caine falnic!, exclama admirativ maiorul Nedelcu, cel care solicitase ajutor, cand il vazu pe Grind coborand din masina. Ne bucuram de prezenta vrednicului urmas al lui Ringo!... ii zise lui Micu, strangandu-i mana. Faget, cainele nostru de urmarire, este bolnav. - Va multumesc pentru aprecierile facute la adresa lui Grind si-mi pare rau de Faget, spuse subofiterul. Si el este un caine bun, il cunosc de la concursuri. Sper sa se intremeze cat mai repede. - Si eu sper, zise ofiterul. Apoi, dupa o pauza: Daca nu era Grind, cred ca Dode Ailenei ar fi continuat sa figureze si acum, cu litere de-o schioapa, pe lista suspectilor. - Adevarat, recunoscu Micu, surprins ca amanuntele afacerii "Feodot" erau cunoscute si in acest judet. Grind a fost atunci intr-o zi mare! Urma asasinului - Sper sa fie si acum... zambi maiorul, urmarind cainele care "iesise la incalzire". Cum vi se pare, este in forma? - E bine dispus, ii raspunse conductorul. De fapt, asta conteaza. - Atunci, ma bucur, exclama cu simpatie ofiterul. Inseamna ca avem sanse ca el sa rezolve si misterul mortii lui Vasile Rotaru. Cadavrul acestuia zace acolo, la marginea drumului. Subofiterul privi in directia indicata de maior si nu se sfii sa remarce, incruntandu-se usor: - E cam multa lume aici; si asta nu-i bine! - Oamenii s-au alarmat inaintea noastra si au venit buluc la locul faptei, explica ofiterul. Cand am ajuns noi, se adunasera peste o suta de persoane. Intre timp i-am mai imprastiat... - Atunci e rau!, aprecie Micu. De data aceasta era chiar ingrijorat. De vreme ce atat de multe persoane au patruns in campul infractiunii, continua el, nu ne putem astepta la mai nimic de la caine. Urma asasinului a disparut. - Curiosii s-au apropiat mult de cadavru, intr-adevar, recunoscu si Nedelcu, nu fara parere de rau. Apoi, privind la Grind, care nu mai contenea cu ghidusiile, adauga: auzind despre miracolul pe care acest caine l-a infaptuit in cazul "Feodot", gandul m-a dus imediat la el, de aceea v-am chemat... - Da, dar acolo urmele erau proaspete, nu intrase nimeni in campul infractiunii, replica imediat conductorul. Era cu totul altceva. - Stiu, ii impartasi parerea ofiterul, dar eu m-am gandit la un al doilea miracol. Si asta cu atat mai mult cu cat au patruns in campul infractiunii atatea persoane. Eu am crezut ca Grind... Nedelcu nu-si mai continua ideea, se simtea tras, nu gluma, de manseta pantalonilor. - Grind! Ce faci? Astampara-te! il dojeni Micu. Cainele nici vorba sa-l asculte! Ii ardea de harjoana cu maiorul, desi atunci il vedea pentru prima data. Ii simtise probabil simpatia... Ofiterul nu astepta alta invitatie si se lasa pe vine, mangaindu-l dragastos. - Frumosule! Jucausule! Faget nu m-a tras niciodata de manseta pantalonilor. E mai posac... Dupa cum putu sa observe si Micu, Grind il indragea tare mult pe maior. Parca de cand lumea erau prieteni. Subofiterul ar fi vrut sa incerce sa puna cainele la treaba, dar era convins ca operatiunea ar fi fost sortita esecului. Se gandi ca ar putea totusi exista cine stie ce sansa, dar nu stia nimic despre cazul respectiv. - Cine a fost Vasile Rotaru?, il intreba pe ofiter. - Un om iute la manie; dar dupa cum se vede, mai "iute" a fost altul decat el, veni raspunsul. E-njunghiat cu un cutit chiar in zona inimii! - Cu un cutit?... intreba conductorul emotionat. - Stiu la ce te gandesti, dar ar fi fost grozav sa-l avem, dadu ofiterul din cap. Dar asasinul l-a luat fiindca ii apartinea... - Aveti vreo banuiala? - Daca nu am avea, nu l-as fi asteptat pe Grind, zise maiorul misterios. Micu strecura dezarmat: - Domnule maior... Principalul suspect - Pana sa veniti dumneavoastra, noi nu am stat cu mainile-n san, incepu sa povesteasca Nedelcu, scotandu-l astfel pe Micu din impas. Desi cercetarea la fata locului a fost blocata pana la sosirea lui Grind, am declansat investigatiile inca din momentul gasirii cadavrului. Sunt ratiuni criminalistice... - Le cunosc foarte bine, glasui subofiterul, prinzand momentul sa-si ia o mica revansa contra aerului aceluia misterios. Daca nu gaseste proba (sau probele) care sa-i salveze pe criminalisti, cainele de urmarire le ofera doar indicii, pe baza carora - luate singular - nici un infractor nu a putut fi trimis in judecata. - Corect, incuviinta maiorul. Astfel, am aflat ca dusmanul numarul unu al lui Rotaru este un consatean, Mircea Ene. De cate ori se intalneau, ieseau scantei. - De ce? - Rotaru s-a casatorit cu fosta iubita a lui Ene. A fost vrerea ei... - Dar Ene? - S-a casatorit si el, insa in mintea lui crede ca a fost inselat in dagoste de... Rotaru. - De ce nu de "iubita", intreba pe buna dreptate subofiterul. - Eu ce sa-ti raspund acum?! Ridica ofiterul din umeri. Caile Domnului... - Mda, inteleg, facu Micu. Si Ene are probabil un alibi... - Greu de doborat! Alibiul lui este chiara€¦ sotia lui Rotaru! - Serios? Nu se putu stapani subofiterul. - Tu ce crezi? Altfel mai apelam la Grind? Ene a mai fost condamnat; nu recunoaste decat cand il prinzi cu manta-n sac. Este foarte versat. Dovada, alibiul... - Poate ca in taina Ene a revenit la dragostea dintai cu... complicitatea "iubitei". - La asta ma gandesc si eu, il aproba maiorul pe un ton grav, aprinzandu-si o tigara. Pentru Ene si Victorita, asa o cheama pe sotia lui Rotaru, este o chestiune de timp, insa pe noi zeul Cronos nu ne iarta! Multimea adunata aici asteapta sa-l vada pe criminal. Ene il pandeste de mult timp pe Rotaru: si sunt sigur ca l-a pandit si azi-noapte. - Cum a ajuns Rotaru pana aici?, intreba Micu, incepand sa-si faca unele calcule. - I-ar fi spus nevesti-si ca se duce sa fure lemne, padurea fiind la numai o suta de metri distanta, dupa cum se vede. Auzind tipete in aceasta directie, Victorita s-a dus la Ene, care nu sta prea departe de el, sa-i ceara ajutor. Intamplator (?!) ea nu stia ca sotia acestuia era internata in spital. Tot ea mai spune ca lui Ene i-a fost frica sa intervina, sa se duca in directia tipatului, deoarece banuia ca pe Rotaru il prinsese politia la furat. - Gogosi!, exclama subofiterul. Ce daca se ducea, doar nu el furase! - Mai departe, ei spun ca au ramas in "espectativa" pana dimineata. - Fals! Fals!, se irita Micu - De acord, dar este totusi un alibi cu doua taisuri, constata ofiterul. In lipsa probelor... - De ce cu doua taisuri!, se mira Micu. - Pentru ca Ene si-a asigurat si o varianta de rezerva, care mie mi se pare mai "tare" decat prima, ii raspunse Nedelcu. - Zau ca ma faceti curios! - Atunci, asculta! Ene a mai spus ca nu s-a dus intr-acolo de frica lui Rotaru. Daca acesta era teafar si in realitate nu se-ntamplase nimic, putea sa i-o coaca pe intuneric... - Ce scoala are in el! Pfu! Nu se mai putu stapani Micu. Dupa care analiza cu mult calm: inversand "logica" lui Ene nu gasesc decat o singura "traducere" si anume ca el l-a asteptat pe Rotaru nu la marginea padurii, in loc intunecos, ci in marginea lizierei de la salcami de colo, arata el. Probe indirecte Liziera de salcami cu pricina se afla cam la cincizeci de metri de locul unde zacea cadavrul lui Vasile Rotaru, dar spre sat. - V-as ruga sa mergem pana acolo! Nu mai avu rabdare Micu. Maiorul Nedelcu il urma cu o usoara mina de remuscare, deoarece el nu se gandise pana atunci la varianta intuita de Micu. Calculele conductorului i se pareau foarte logice. Se oprira la marginea lizierei de salcami, spre uimirea multimii ramase in urma, spre padure. "Ce-o fi cautand spre sat si nu vin aici, unde-i mortua€™?", se intrebau oamenii. Celor doi criminalisti cu experienta nu le fu greu sa gaseasca locul in care asasinul isi astepta victima. In acel loc, iarba era culcata, iar in jur, infipte in pamant, mucuri de tigari "Marasesti". - Ene fumeaza tigari "Marasesti!" exclama ofiterul privind tinta la Micu. El sa fie oare...? Ii mai slabise incordarea. Dupa sputa ramasa pe mucurile de tigari, vom afla si grupa sanguina a asasinului... - Nu-i de-ajuns, spuse Micu. Grupa sanguina reprezinta o proba, dar... indirecta. Certitudinea ne-o va aduce tot Grind, o sa vedeti! completa el inflacarat. Cu gandul la caine si la reusita acestuia in aflarea criminalului, Nedelcu nu mai scoase nici un cuvant. Era entuziasmat de siguranta vorbelor lui Micu. Nimeni ca el nu-si cunostea mai bine cainele. Apoi, animalul nu era altul decat faimosul Grind, urmasul lui Ringo! Urmele erau si ele oarecum proaspete, nealterate ca cele de langa cadavru. - Esti bucuros, baiatul meu! Bravo! il intampina Micu induiosat. Hai, gata acum cu joaca! Il mai mangaie de cateva ori intre picioarele din fata, semn ca dupa aceea i se cerea un efort si o concentrare maxima. Gata! - Grind intelese ce urma si se aseza pe burta fara comanda, privindu-si nerabdator stapanul. - Trebuie sa-l ajutam si pe admiratorul tau, mai zise subofiterul punandu-i hamul si coarda de conducere. Prietenii la nevoie se cunosc!... Maiorul Nedelcu zambi. Cainele slobozi un scancet, de parca ar fi inteles mesajul. Apoi ciuli urechile sa asculte ordinul dinaintea misiunii. - Aici, Grind! ii indica Micu locul unde se alungise trupul unui om. Grind mirosi cateva clipe, dar nu adulmeca urma indicata. Isi privi neincrezator stapanul. Nu era multumit, cantitatea de miros aspirata nu-i "jungea" pana la final. Animalul adulmeca noua urma si se arata satisfacut de ea, dupa felul in care dadea din coada. - Bravo, Grind! il felicita Micu, incantat. Bravo! Apoi, pe ton de comanda: Gata, urma! Urma! Ascultand ordinul, urechile cainelui se ridicara, vreme de-o secunda, in pozitie de drepti; apoi animalul intra in legea lui: pleca hotarat la drum, cu botul in jos! - E-n forma, ii zise Micu ofiterului. Coarda de conducere a cainelui incepu sa se-ntinda si pe-aci ti-e drumul!... Multimea cea curioasa ramasese departe, spre padure; numai Grind si cei doi insotitori ai sai se indreptau spre Frasin. De la marginea comunei animalul strabatu fara sovaire patru ulite si se indrepta spre ograda lui Ene. Maiorului Nedelcu i se facu inima cat un purice. Si pe cat de bun criminalist era, cam in aceeasi masura scapa o apreciere datorata momentului: - Grind o sa-l insface pe Ene, fiindca-i acasa, nu printre curiosi! Afirmatia, plina de entuziasm, trada si incordarea pe care o traise pana atunci, dorinta grabnica si legitima de a reusi. Dar cainele nu l-a ascultat, nici vorba sa se opreasca in curtea banuitului. Patrupedul trecu senin pe langa ea si isi urma drumul pana in ograda lui Rotaru - victima. Ii intampinara o femeie tanara, imbracata in doliu, Victorita. Plangea in hohote, o tinea intr-un bocet, nimeni nu s-ar fi putut intelege cu ea. Istovit, si fara sa mai spere ceva, maiorul Nedelcu lua o cana cu apa din galeata aflata pe buza putului, apoi se aseza pe o gramajoara de lemne de langa peretele casei. Grind incepu sa maraie in fata lui si sa faca salturi acrobatice, parca in necaz. - Ce l-o fi apucat? Zise ofiterul, oarecum nervos. Inteleg prietenie, daa€™ nici chiar asa! Comanda-i sa nu mai maraie atata la mine. Micu ii dadu cainelui comanda ceruta de maior, apoi zise deznadajduit: - Cred ca am dat gres! E animal si nu-l pot opri de la legile semintiei lui. Orice caine care vede o pisica... - Ce pisica? se rasti ofiterul. Unde o vezi? Alta parere am avut eu despre Grind... - Pisica se afla chiar in dreptul dumneavoastra: sus, pe acoperis, la streasina! - Zau? se ridica Nedelcu in picioare. Dovada de pe streasina - Micu avusese dreptate, iar cainele nu mai contenea cu latratul, sarind in aer cat il tineau muschii. Nimeni insa nu observase ca Victorita, pe cat era de imbracata in negru, pe atat se albise la fata. - Avantajata de pozitia ei - cainele nu ar fi putut sa o ajunga cu nici un chip - pisica ii "dadea cu tifla" si isi lingea linistita... "tainul". - Cainele se intaratase totusi atat de mult, incat Micu ii spuse ca singura solutie pentru a pune capat acestei scene si a-l linisti era sa alunge pisica de pe streasina casei. - Victorita i-o lua inainte subofiterului si incepu sa arunce cu pietre pe acoperis. Dar pisica, agera, se ferea de toate loviturile, facand tot felul de salturi, revenind intruna la streasina casei, sa nu-si piarda "prada". - Lasati ca o dau eu jos, zise Micu, nervos, indreptandu-se spre o scara inalta lipita de magazie. O fi prins vreo vrabie, sa-i dam si ei dreptate... Femeia mai tinti pisica de cateva ori cu pietre, dar zadarnic: animalul era din cale afara de siret. - Ii arat eu, n-aveti grija! mormai subofiterul din ce in ce mai agitat, rezemand scara de marginea streasinii. Grind incepu atunci sa scheune si sa sara pe stapanul sau. - Dar mai lasati-o naibii de pisica! Striga Victorita, apucand de scara, sa o duca inapoi. Barbatu meu zace mort in marginea padurii, iar dumneavoastra va arde sa umblati dupa pisici? Cainele sari sa o apuce de picior pe Victorita. - Vai, ma musca! Ma musca! se sperie femeia. Ca sa se curme odata scena cu nepasatoarea pisica, Micu urca agitat treptele scarii pana la streasina. Dar chiar in fata pericolului care se ivise, pisica nu se indura sa fuga si ramane langa vanatul ei. - Fantastic! Exclama subofiterul, mangaind-o. In albia strasinei zacea nu o vrabie, ci un cutit cu lama plina de sange, purtand initialele M.E. (Mircea Ene)! Micu reveni in curte consternat. Ii inmana maiorului Nedelcu arma crimei, apoi isi privi cainele cu acelasi sentiment. Desi pisica ramasese pe casa, Grind se linistise urmarind doar figura stapanului sau. Conductorul ingenunche in fata cainelui si, redevenind deodata vesel, incepu sa-l laude si sa-l mangaie dragastos: - Bravo, baiatul meu! Bravo! Incredibila isprava ai facut! Bravo! Deci, nu pisica, ci cutitul! Sangele... Intr-o saptamana, al doilea miracol!
Despre autor:
