Dezvoltatorii proiectului Dambovita Center, cunoscut sub numele Casa Radio, sustin ca graficul lucrarilor va fi respectat in totalitate si nu vor exista intarzieri, proiectul urmand sa fie finalizat la termenul stabilit, in anul 2011.

&b
Dezvoltatorii proiectului Dambovita Center, cunoscut sub numele Casa Radio, sustin ca graficul lucrarilor va fi respectat in totalitate si nu vor exista intarzieri, proiectul urmand sa fie finalizat la termenul stabilit, in anul 2011.

„Nu vor fi probleme in ceea ce priveste respectarea termenelor. Avem un plan bine stabilit si vom termina proiectul in termenul stabilit prin contract. Prima cladire, care va fi cedata statului roman, va fi finalizata in 2009, iar restul imobilelor vor fi predate in acelasi timp, doi ani mai tarziu“, a declarat, miercuri, Luc Ronsmans, country manager al companiei Plaza Centers, actionarul majoritar al firmei care administreaza proiectul Dambovita Center.

Ministrul dezvoltarii, lucrarilor publice si locuintelor, Laszlo Borbely, a vizitat, ieri, santierul pe care va fi realizat proiectul, pentru a verifica respectarea calendarului stabilit intre stat si investitori, potrivit Mediafax.
Borbely a apreciat ca renegocierea contractului, anul trecut, a fost favorabila statului, intrucat dezvoltatorii vo r construi o cladire pentru autoritatile publice.

Ronsmans a afirmat ca, in contractul incheiat cu Guvernul Romaniei, sunt stipulate penalizari pentru intarzierile etapelor de lucrari, precizand ca nu vrea sa vorbeasca despre eventuale sanctiuni, deoarece nu va fi cazul.

Suprafata proiectului - 560.000 mp
Proiectul Dambovita Center va fi construit pe amplasamentul in care trebuia sa fie amenajat sediul Casei Radio si va include un complex multifunctional, spatii de birouri, un hotel si o zona rezidentiala, care vor avea o suprafata totala de 560.000 metri patrati si o suprafata utila de circa 400.000 metri patrati.
Dezvoltatorii vor folosi cladirea actuala, urmand sa construiasca o serie de alte cladiri in jurul acesteia. Doar 15% din constructia actuala va fi demolata.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.