Are 816 ani, nascuta fiind prin 1191. Dupa cum spun unii este inca tanara si gata sa-i primeasca pe toti
cei care vor s-o viziteze. Doamnelor, domnilor ... Cetatea Sibiului si-a deschis portile <
Are 816 ani, nascuta fiind prin 1191. Dupa cum spun unii este inca tanara si gata sa-i primeasca pe toti
cei care vor s-o viziteze. Doamnelor, domnilor ... Cetatea Sibiului si-a deschis portile
pentru toti iubitorii de cultura.
Pornim din partea de nord a orasului, traversam un pod peste raul Cibin, ajungem in Strada Turnului si, la cateva sute de metri in fata noastra se zareste turla veteranei Biserici Evanghelice, care dateaza din 1371 si a carei ceas bate ora exacta de pe la inceputul secolului al XVIII-lea. Ne luam acest obiectiv ca punct de reper, asta pentru ca suntem prima data la Sibiu si nu am vrea sa ne ratacim - lucru care se va dovedi ceva mai tarziu imposibil deoarece orasul nu este nici mare, nici complicat, si ... mergem mai departe. Ne aflam la zidul de nord al vechii cetati, trecem pe langa o mica terasa - pe care va sfatuim s-o retineti tot ca un punct de reper, unul culinar de data asta (o sa intelegeti mai incolo de ce!), si incepem sa urcam treapta cu treapta prin Pasajul Scarilor pentru a ajunge in "inima" Sibiului. La finalul ascensiunii noastre, iata-ne in mica Piata Huet, de unde, mergand drept inainte ne vom gasi in Piata Mare, iar traversand-o pe aceasta din urma, spre stanga, vom ajunge si in Piata Mica la capatul careia oricine poate sa "testeze" Podul Minciunilor. Iata-ne deci in centrul orasului, al Cetatii Sibiului si al Capitalei Culturale Europene din acest an, locul care devinde dupa ora pranzului din ce in ce mai populat, localnicii amestecandu-se cu turistii veniti in numar mare ca sa ia parte la sarbatoarea sibiana. Cele trei piete sunt punctele centrale pentru desfasurarea manifestarilor din toate domeniile artistice, evenimente la care participa si invitati din afara granitelor tarii, dornici sa aiba si ei un aport la completarea peisajului cultural european. Desi se desfasoara anual intr-o alta tara, programul "Capitala Culturala Europeana" incearca de fapt sa promoveze valori locale si internationale si sa ofere o portie de cultura europeana.
Dar, cand a devenit Sibiul dintr-o cetate medievala vizitata mai mult de elevii aflati prin imprejurimi, in taberele de vara, una dintre cele mai importante atractii turistice? Raspunsul cel mai simplu ar fi: in 2004, din momentul in care a fost ales pentru a fi "Capitala Culturala Europeana" pentru anul 2007. Timp de doi ani si jumatate orasul a fost supus unui proces de renovare, schimbarile fiind reflectate cel mai mult de centrul istoric, unde fatadele majoritatii cladirilor au fost primit "haine noi". Dupa cum insusi primarul orasului, Klaus Werner Johannis, ne spunea in numarul trecut, inca mai sunt lucruri de facut, procesul de revitalizare a cetatii continuand si in anii urmatori. Dar bine, bine... De la a "vopsi" o cladire pana la a tripla numarul de turisti in extrasezon... este o performanta incredibila. Cum a fost posibil? In timp ce municipalitatea s-a ocupat de partea de reabilitare a strazilor si cladirilor, Asociatia Sibiu 2007 s-a ocupat de promovare. si, desi in Bucuresti bannerele nu sunt tocmai peste tot, in strainatate, la Viena, la Atena sau la Koln le-am vazut. Promovarea intensiva a orasului si a programului in afara granitelor si-a spus cuvantul si iata cum Sibiul a castigat mai multi turisti pentru o luna decat Bucurestiul pentru trei luni.
Va amintiti ca la inceput v-am spus sa retineti o terasa mica situata chiar la baza Pasajului Scarilor? Era vorba de "Butoiul de Aur", cel mai vechi restaurant de pe teritoriul actualei Romanii, a carui cladire a fost construita la jumatatea secolului al XIV-lea si este un exemplu elocvent de arhitectura medievala. Acestea nu sunt neaparat amanuntele care ar trebui sa va faca sa veniti pentru a servi masa aici, dar noi am esuat la "Butoiul de Aur" dupa ce nu am reusit, timp de doua ore, sa gasim un loc unde sa putem lua cina. Aici i-am intalnit si pe Mary si Christopher Croad de la care am aflat mai multe lucruri decat din ghidul turistic pe care-l aveam la indemana. Cei doi new york-ezi se aflau la Sibiu de doua zile si au ajuns aici pentru ca vazusera un afis in timpul concediului pe care-l petreceau la Viena. Christopher spunea ca au fost impresionati de sloganul campaniei de promovare "Sibiu. Young since 1191." si au vrut sa vada un oras vechi, de peste 800 de ani. De la ei am aflat, de exemplu, ca la restaurantul pe teresa caruia ne aflam ar fi poposit si Mihai Viteazul dupa batalia de la selimbar (situat la 5 km de Sibiu).
Pe langa o serie de obiective turistice pe care trebuie neaparat sa le vizitati daca ati ajuns pana aici - printre care Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie, Muzeul Civilizatiei Populare ASTRA si galeriile ART VO si UAP, trebuie sa luati parte la evenimentele si manifestarile culturale ce au loc sub egida programului "Sibiu 2007". Indiferent ca este vorba de proiecte din cadrul sectiunii "Urban Ambient" (cum a fost cel cu "Oameni balon" al Alinei Buga) sau de un concert desfasurat pe scena Pavilionului 2007 (Maia Morgenstern, Anca Sigartau si Duke Ellington Orchestra au fost minunati!), trebuie sa va "implicati" si in discutii pe diverse teme - de la conditia comunitatii evreiesti din Sibiu in timpul celui de-al doilea razboi mondial, pana la cum influenteaza muzica electronica viata fiecaruia. si pentru a va stimula putin va oferim in pagina alaturata o selectie din programul perioadei iulie - decembrie. Cei care doresc sa consulte intregul program pot accesa www.sibiu2007.ro.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro