"Istoria veche a romanilor se cere dezvaluita"

- Au trecut aproape 10 ani de cand societatea pe care o conduceti, Dacia Revival International, "sapa" la izvoarele istoriei vechi a romanilor pentru a scoate la lumina, inca si inca, marturii despre stramosii nostri, geto-dacii. Dar si pentru a regrupa spiritele lumii stiintifice in jurul ideii de a rescrie adevarata noastra istorie... Domnule dr. Napoleon Savescu, are aceasta mare pasiune a dumneavoastra un numitor comun cu aceea de manuire a bisturiului, care v-a consacrat pe taramul medicinei?
- Categoric. Si am sa si explic. Societatea "Dacia Revival International" este astazi cea mai cunoscuta asociatie culturala, de larga audienta, dedicata studiului istoriei vechi a Romaniei. Nucleul societatii, pe care am infiintat-o la New York in anul 1997, creste mereu, astfel incat astazi exista filiale active in Romania, Germania, Elvetia, Spania, Macedonia si Australia. Iubitori ai istoriei noastre vechi din alte cateva tari ale lumii si-au exprimat, recent, intentia de a-si constitui propriile lor filiale. "Dacia Revival International" a fost - si este in continuare - principalul organizator al congreselor internationale de dacologie, care au loc in Romania, unde am ridicat, prin cheltuiala proprie, statui si monumente omagiale dedicate stramosilor nostri geto-daci. Am acordat burse de studiu unor merituosi studenti romani, premii si distinctii. Totodata, editam revista "Dacia Magazin", care are distributie internationala, avem la New York o statie de televiziune "Dacia TV", (a se vedea: www.daciaTV") si detinem un foarte frecventat site pe Internet la www.dacia.org. Activitatea filialelor o constituie studiul istoriei noastre vechi pe baza ultimelor cercetari, rezultate si ipoteze stiintifice, corelate pluridisciplinar. Aceasta corelare este operata atat de cercetatori voluntari, cat si de consacrati profesional: arheologi, istorici, sociologi, arhitecti, lingvisti, bibliologi, ingineri constructori sau metalurgisti, astronomi si matematicieni, topografi si geologi, profesionisti in geodezie, chimie, analiza spectrala si magnetometrica, doctori si biologi. Dupa cum se poate observa, o foarte variata paleta de profesii colaboreaza, productiv, la reexaminarea fondului de informatie absolut necesar validarii sau infirmarii unor concluzii vechi, de cele mai multe ori net depasite de actuala informatie stiintifica. Caracterul "pluridisciplinar" al cercetarii contemporane justifica prezenta in acest "buchet" de lucratori cu profesii diferite, dar care contribuie revelator la stabilirea adevarului istoric. Istoria Romaniei, mai ales istoria ei veche, a fost mutilata si rastalmacita nu numai dintr-o ignoranta datorata unor complexe de inferioritate dar, cel mai adesea, prin servituti solicitate de caleidoscopul geopolitic. Astazi este o chestiune de demnitate nationala, dar si de prioritate stiintifica prezentarea acelor dovezi care demonstreaza ca stramosii nostri au fost autohtoni autentici in vatra Europei si nu niste neica-nimeni, purtati intr-acolo de cine stie ce vanturi si furtuni ale vremurilor. Cu alte cuvinte, noi, stranepoti ai pelasgilor danubieni, ai marelui si respectatului neam al traco-daco-getilor, locuim cu indreptatire in propria noastra casa !

- Sustineti, in zilele urmatoare - 20 si 21 iulie -, la Bucuresti, a VIII-a editie a Congresului International de Dacologie. Cum ati perceput, ca organizator, ecourile editiei anterioare, "Decebal 2006" - tema prin care ati comemorat 1900 de ani de la moartea regelui Decebal -, opusa celei oficiale, din Romania, axata pe ideea "formarii poporului roman" in urma cu circa doua milenii?
- Evenimentul din anul 2006, pe care Guvernul roman isi propusese sa-l omagieze (!!), continea o sintagma absurda: "formarea poporului roman acum 1900 de ani".
Un popor ca al nostru, cu o asemenea intindere si vigoare, nu se putea "forma" peste noapte, "fie ea si cea a Evului Mediu!", doar intr-o sesime din teritoriul geto-dacic, chiar si in aceasta dacii ramanand coplesitor majoritari! Ceea ce niste suspecti consilieri de moment ai acestui Guvern au propus (si erau cat pe ce sa realizeze!), era celebrarea nationala si... atentie!... internationala (!), a invadarii unei sesimi din pamantul strabunilor nostri de catre legionarii lui Traian. Cred ca ar fi fost o premiera mondiala: un popor care-si omagiaza nu eroii luptatori pentru libertatea pamantului stramosesc, ci invadatorii! Toate filialele societatii noastre (si, elocvent, actiunii noastre i s-au alaturat o serie de alte asociatii ale iubitorilor adevaratei istorii a Romaniei, inclusiv din media scrisa, audiovizuala si Internet) au protestat la nivel prezidential, guvernamental, stiintific si de conducere religioasa a tarii. Cel de-al VII-lea Congres International de Dacologie, care a avut loc la sfarsitul lui iunie 2006 in Bucuresti, urmat de o comemorare publica a Orastiei, a fost dedicat eroicei lupte pentru neatarnare conduse de regele dacilor, Decebal.
Comemorare, si nu celebrare! O "celebrare" si-ar fi dorit fie niscaiva barbi academice care au apucat in secolul trecut sa-si ridice piedestale laudand, sub semnatura proprie, toate perioadele de succesive si temporare ocupari straine ale pamanturilor acestui neam, fie megiesi si interpusi interesati in stravechea teza ca dacii au pierit sub calcaiul latinilor, iar vlahii "s-au format" tarziu, mai tarziu, cam dupa ce stramosii acestor megiesi au "descalecat" in tinuturile carpato-bacano-danubiene! Parodia tropairii la Bucuresti, in toamna, la capatul Caii Victoriei, a unei trupe de figuranti invitati din Ungaria (!), imbracati in platose romane - umilitoare bazaconie organizata, incredibil, de actuala directie a Muzeului National de Istorie a Romaniei (?!) - n-a fost decat un palid si ridicol icnet de vanitate in numele celor care prefera sa se pretinda, slugarnic, urmasii prostituatelor din coasta celor vreo sapte-opt castrumuri romane infipte pentru un secol si jumatate in fragmentul bogat al Daciei.
Romanii imperiali au jefuit Dacia timp de un secol si jumatate de insemnate bunuri materiale; se pare ca unii conationali de-ai nostri ar vrea sa continue, astazi, sa o jefuiasca si de... istorie!

- Cum comentati teoriile referitoare la "pastrarea, in limba romana, a conotatiilor dacice"?
- Limba noastra nu "pastreaza conotatii dacice", ea este, "precum noi suntem urmasii in linie dreapta, prin veriga vlaha, ai stramosilor geto-daci", stranepoata vechii limbi, limba gentilica de pe cursul mediu si inferior al Dunarii, vorbita intre Carpati, Balcani Dinarici si Alpi. Se ajunge, treptat, la concluzia ca era o limba comuna a acestei arii, in neolitic, denumita in vremurile moderne ba "ariana", ba "indo-germanica" ori, mai recent, "indo-europeana" si pe care, mai corect, ar trebui s-o numim "danubiana", (asa cum propune profesorul Timotei Ursu, consilierul stiintific al societatii "Dacia Revival", al carui punct de vedere il pretuiesc si il impartasesc). Este limba pe care, astazi, lingvistii, unanim pe plan international, o considera idiomul ancestral al "vetrei indo-europene". Dupa numeroase studii comparative, a devenit tot mai evident ca aceste asa-numite limbi indo-europene nu au o origine asiatica sau nord-pontica, ci sunt derivate centrifugal dintr-o "zona centrala" situata chiar in mijlocul Europei: o zona de infloritoare dezvoltare autohtona a agriculturii si a cresterii vitelor, un centru de difuzie cu o mare densitate de locuire, care se dovedeste arheologic a fi cel al cursului mediu si inferior al Vaii Dunarii. Pe parcursul a trei-patru milenii, odata cu migrarea periodica a excesului de populatie in toate directiile cardinale, s-au "desprins" - in etaje diferite de timp - familii lingvistice.
Acestea s-au dezvoltat apoi, prin slabirea contactului cu vatra, printr-un proces al evolutiei lingvistice, dar si prin asimilarea de elemente lexicale ale populatiilor peste care s-au asezat, devenind astfel, in timp, cunoscutele grupe ale limbilor "indo-europene": indo-iranice (in Est), greco-anatolice (in Sud), romanice (in Sud-Vest), celtice (in Vest), aglo-germanice (in Nord-Vest), balto-slave (in Nord-Est). Nu trebuie sa ne mire ca un idiom fundamental, situat in centrul danubian al acestui evantai lingvistic - cum este limba romana (urmasa, si ea, a danubienei initiale!) - detine mai toate cuvintele lexicului de baza, ba si structuri gramaticale, cu corespondente in absolut toate grupele amintite mai sus. Situatia era atat de frapanta, incat in perioada tineretii lingvisticii, cand domina ideea unei limbi "indo-europene" importate din Asia, lingvistii romani au cedat cosmopolit sugestiei lingvistilor straini (care, de fapt, nu cunosteau limba romana!) incetatenindu-se ideea profund eronata ca romana este formata dintr-un amalgam de "imprumuturi" din latina, din limbile slave din Sud, din cele slave de Est, ba si din germana, maghiara, turca si din greaca moderna. Lipsa de informatie, ca si "modelul" acceptarii mecanice a descendentei actualilor romani din legiunile romane au dus la ignorarea sistematica a probabilitatii pastrarii comune, din limba danubiana centrala, a unui impresionant volum de cuvinte si structuri lingvistice, atat in limbile astazi invecinate noua, cat si in actuala limba romana. Evident, ne referim la limbile din familia indo-europeana. In structura acestora, de la caz la caz, apar si "conotatii" ale unor idiomuri si mai stravechi, ale unor triburi autohtone, preneolitice, anterioare dezvoltarii explozive a limbii danubiene. Probabil ca aceasta este explicatia existentei in romana si albaneza (ca si in idiomul danubian geto-dac!) a circa doua sute de cuvinte "ilire", care nu se regasesc in celelalte limbi "indo-europene". In cazul vorbitorilor unei alte grupe de limba - cum sunt maghiarii ori turcii, precum si bulgarii originari din familia limbilor fino-ugro-turcice - dincolo de cateva imprumuturi reciproce, firesti unei "convietuiri", este o chestiune de logica elementara ca, la imigrarea dovedita a acelor stramosi ai lor - fie in Panonia, fie in profund tracica Anatolie, "ei au preluat nu numai pasuni, ogoare, paduri, sate, orase si supusi, ci si cuvinte gasite acolo, in special cele cu caracter "tehnic" denumind realitati care nu le apartineau. Este, de pilda, ridicol sa derivam romanescul "oras" din maghiarul "varos" (cititi: waros), de vreme ce vorbitorii de maghiara veche, proveniti din zona stepelor nomadismului, nu aveau acolo orase; ca atare, nu aveau cum sa aiba cuvantul care sa le denumeasca. Vlahii aveau orase si, drept urmare, nu-i asteptau ei pe alogeni ca "sa-i invete" cum sa le spuna acelor "ingramadiri de case". Acest exemplu e doar o picatura din marea de probleme care isi reclama reexaminarea si recalificarea temeinica.

- Una dintre ele - in lumina cercetarilor si, evident, a comunicarilor prezentate in cadrul congreselor Daciei Revival - ar putea fi "influenta dacilor asupra Romei" cu toata "panoplia" de aspecte ce au decurs din aceasta?
- Corect spus ar fi "prezenta geto-dacilor la Roma". Istoricii italieni sunt, in cvasitotalitatea lor, de acord ca latinii vechi au fost un trib bine inarmat militar, se pare, dar si cu traditii agricole certe, care a coborat din zona Dunarii, mai exact din sudul Panoniei, parcurgand cursul Dravei si Savei si "navalind" peste o lume etrusca, etruscii fiind autohtoni - sau, oricum, anteriori - in manoasa vale a raului Po. Emigrarea a avut loc prin zona actualului oras Trieste. Nici macar n-au avut de parcurs un drum prea lung: priviti harta si veti vedea ca, de pe cursurile celor doua rauri amintite pana in zona Trieste-Goritia, ei au avut de mers mai putin decat le-a trebuit ostenilor lui Dragos-Voda pentru a "descaleca" pe apa Moldovei... Mai lung - de cateva secole! - a fost drumul dorienilor, pe Morava si Vardar (din actualul Banat pana in Macedonia si Tessalia), ca sa nu mai vorbim de exodul, mult mai vechi, al indo-iranicilor sau cel al cimerienilor si al hittitilor; ba chiar extensia spre nord-vest, mai recenta (catre sfarsitul neoliticului) a proto-celtilor, peste izvoarele Dunarii. Prin urmare, stramosii latinilor si ai geto-dacilor s-au aflat initial in aceeasi vatra danubiana (amintiti-va si simbolul "natal" al Romei, celebra Lupoaica Capitolina, totem danubian bine cunoscut!). Asa se si explica acuzata apropiere (si nu derivare!) a lexicului si a structurii gramaticale intre latina si romana sau intre romana si celelalte limbi romanice, ba chiar cele "celtice", "anglo-germanice" si "balto-slave". In timp, (si anume atunci cand latinii Romei au inceput sa devina o forta invadatoare si dincolo de Peninsula Italica, chiar cu vadite tendinte imperiale), geto-dacii au intrat intr-un conflict devenit, treptat, cvasipermanent cu "pericolul roman". Dar cei doi "verisori", neamuri mai apropiate decat s-ar crede, nu s-au ignorat: a existat o serie de contacte atestate ca atare. Statuile (pe care le-am socotit, din inertie, ale unor "sclavi geti" - in fapt, ale unor luptatori sau sacerdoti danubieni!) sunt marturii ale acestui contact social la Roma si in alte colturi ale peninsulei; si n-au aparut acolo numai dupa conflictul lui Decebal cu Traian! Acest conflict a devenit acut mai ales dupa ocuparea Greciei, a Macedoniei si a "geticelor" Moesii de la sudul Dunarii. Dar contactul cultural si economic, dincolo de conflictele uzuale in antichitate, a fost o certitudine, pe care o dovedeste, printre altele, bogatul inventar monetar roman gasit in Dacia, ca si contrafacerea monedelor romane pe plan local. Probabil ca multi va trebui sa mediteze serios la imaginea - insuflata lor artificial - a "primitivei Dacii", daca le vom reaminti ca cel mai puternic imparat roman, Augustus, a fost la un pas de a se incuscri cu regele dac Cotiso! Trebuie apoi temeinic examinata ipoteza - bazata pe referintele lui Iordanes, Isidor din Sevilla si ale unui impresionant numar de invatati medievali - ca "gotii" erau, de fapt, de neam getic; ea ar putea sa ne conduca la constatarea ca dacii - increngatura a aceluiasi neam get, situata cel mai aproape de Imperiul Roman - au avut un important cuvant de spus nu numai prin implicarea militara a lui Burebista in conflictul politic intern al imperiului, sub Cezar, apoi in formarea unor "cohorte" in armata romana, in furnizarea de imparati si generali romani de origine danubiana intre secolele II - V, dar pana si in prabusirea Romei, datorata gotilor. Subiectul insa e prea vast ca sa-l putem comprima intr-un astfel de raspuns rezumativ.

- Problema cunoasterii scrisului de catre daci, a posibilitatii unei continuitati intre tablitele de la Tartaria (cu o vechime de 7500 de ani) si scrierea dacica preromanica, dar si cea a placutelor "dabogete" - abordate, de altfel, la editiile anterioare, cu precadere la cea din 2003, continua sa ridice semne de intrebare pentru cercetatori?
- "Scrisul dacic" este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetarii contemporane. Pe de o parte, detinem dovada "Tablitelor de la Tartaria", care s-au dovedit anterioare cu aproape doua milenii aparitiei scrisului in Summer ; pe de alta parte, au iesit la iveala, recent, gratie harniciei "neprofesionistului", dar indragostitului de istorie, inginerul Dan Romalo - uimitoarele copii (in plumb) ale "tablitelor de la Sinaia". Acestea au fost nu numai tainuite, dar si jecmanite barbar, vreme de un secol, in beciurile Institutului bucurestean de Arheologie (!). Sa nu uitam inscriptia de trei cuvinte de pe colanul de aur de la Pietroasa - interpretata eronat drept gotica - sau cea asa-zis illirica din "Necropoli di Komani": ANA OHOHICER, interpretata in mod comic drept un rebus de limba greaca (vezi "Dacii vorbesc" - Iordache Moldoveanu, p.15). Sa mai amintim inscriptia pelasga, de 14 propozitii, de la Camina din Lemnos, care asteapta, de multi ani - in Muzeul din Atena - sa fie interpretata corect; literele ei nu pot fi grecesti, fiindca neamul ce va ramane cu acest nume, "grex, gregis", nici nu aparuse inca in Europa, cand a fost scrisa aceasta inscriptie in alfabetul geto-pelasgo-trac. Ce putem spune despre inscriptia geto-daca de la Kiolmen, gasita pe o piatra, in anul 1965, si care sta pripasita la Preslav, din cauza citirii ei eronate de catre bulgarii Besevlev si Georgiev?! Inelul de la Ezer, de pe valea Hebruliu, avand trei propozitii deosebit de interesante in continut, scrise in limba daco-geta... Nu intelegem de ce filologii romani nu il iau in consideratie! In timp ce pe inelul de aur de la Celei, Sucidava - Olt, se scriau rugaciuni in proto-latina prisca (latina arhaica) pe vremea cand populus romanus era pastor si practica o agricultura rudimentara in Latium. Toate cele mentionate mai sus sunt gata sa spuna foarte multe despre limba pelasgo-geto-daca, limba careia i se refuza dreptul de a fi avut un alfabet, desi primele alfabete au fost create si promovate de catre pelasgo-geto-daci (vezi Iordache Moldovan). Oare chiar trebuie sa-l asteptam pe italianul Marco Merlini sa ne spuna ca scrisul a aparut la noi pentru prima oara in lume? Imi amintesc ca atunci, cand la cel de-al 39-lea Congres International de la Kalamazoo - Western Michigan University, SUA, 6-9 mai 2004 - am prezentat comunicarea "When no one read, who started to write?" , lumea din sala a aplaudat. Cand insa le-am vorbit romanilor, la Bucuresti, despre acelasi subiect: "Cand nimeni in lume nu citea, la Tartaria se scria", "stiintificii" de aici s-au grabit sa ma taxeze drept protoconist! Sa asezam intre aceste extreme traditia documentara a existentei unui celebru Kogaion hiperboreic (care s-a dovedit astazi a fi marele centru al sanctuarelor de la Gradistea, din Muntii Orastiei, un veritabil unicat mondial recunoscut ca atare de UNESCO!), ca si apelarea expresa, de catre Iordanes, a existentei unor misterioase "inscrisuri de legi ale getilor", intitulate Legile Belagine. Chiar daca traditia culturala a Europei antice, centrale si de nord, "transmontana" (spre deosebire de traditia Peri-mediteraneana!), cultiva "secretul comunicarii sacerdotale" si metodele de invatare mnemotehnica prin memorizarea unor imnuri - ca in practica cultuala druidica - tot mai multe dovezi se acumuleaza astazi pentru identificarea unor forme de scris stravechi, paralele sau anterioare celor traditional recunoscute: etrusc, summero-accadian, egiptean, fenician, linear A si B, etc... Forme de scris similare, ca metode de comunicare sau "inregistrare", au aparut spontan si relativ concomitent ori sunt intr-o relatie care asteapta inca sa fie relevate. De pilda, exista o vizibila asemanare intre "alfabetul Ogham" din Irlanda secolelor VI-VII d.Chr., "inciziile pe batele ciobanesti" in Carpati, o parte a semnelor de pe tablitele de la Tartaria si extrem de interesantul - si putin studiatul! - alfabet clasificat astazi drept al "runelor maghiare", in fapt transilvan, utilizat pana tarziu in Evul Mediu, in tinuturile secuiesti, zona care a fost in antichitate vatra agatarsilor! Intrebarea asupra "placutelor daco-gete" isi gaseste un prim raspuns chiar pe site-ul http://www.dacia.org/, articole/rom: "Se fura ca in codru la Institutul de Arheologie?". Va pot spune ca in anul 1875, cu ocazia constructiei castelului Peles din Poiana Vacaria, Sinaia, s-a descoperit un tezaur de aur compus din mai multe tablete de aur scrise in relief si alte obiecte de aur. Din ignoranta sau... nu stiu din ce alte motive, tezaurul a fost cedat de guvernul procarlist Lascar Catargiu lui Carol I. Acesta, in mare taina, decide sa-l topeasca si, cu banii obtinuti pe aur, sa-si continue ridicarea castelului. S-au realizat, insa, niste copii in plumb la fabrica de cuie din Sinaia. Am inteles ca unele copii au ajuns la profesorul Niculescu-Plopsor. In 1978, la Muzeul Manastirii din Sinaia a fost trimis cercetatorul stiintific M. Dogaru de la Institutul de Studii Istorice si Politice. Se pare ca el a luat de acolo doua tablite continand aceasta scriere dacica. Ce a facut cu ele... nu am aflat. In salutara lucrare a lui Dan Romalo, "Cronica apocrifa pe placi de plumb", premiata de Societatea "Dacia Revival", le vedem fotografiate si publicate, impreuna cu o incercare de descifrare a acestor uimitoare "placute de plumb" si care acum sunt tainuite atat de suspect in beciurile Institutului de Arheologie din Bucuresti si taxate (de incapacitatea sau de frustrarea unor cercetatori care isi vad amenintate mai vechile lor teorii!) drept falsuri. Cele 79 extraordinare "falsuri" sunt, in realitate, copiile in plumb, foarte ingrijit realizate, dupa originale care, ne asigura inginerul Romalo, "nu puteau fi decat din aur, cu o tehnologie pe cat de originala, pe atat de dificila, reclamand un inalt nivel de pricepere mestesugareasca. (Am reprodus fotografiile acestora, cu acordul autorului cartii, pe site-ul www.dacia.org, unde le pot consulta toti utilizatorii de computer). Faptul ca originalele - de aur - au disparut, probabil topite, este regretabil; exista insa copiile elocvente ale acestor inscrisuri in care, retineti!: numele lui Burebista este pomenit vizibil de 37 de ori, al dacilor de 22 ori, al lui Decebal de 21 de ori, al Sarmizegetusei de 31 de ori, al lui Zalmoxis de 8 ori. As dori sa mentionez si lucrarea lui Iordache Moldoveanu, "Dacii vorbesc" (anul 2000, editura Semne) unde, in paginile 136 -137, sunt redate doua din aceste tablite impreuna cu o descifrare a lor. Nu vi se pare acesta un argument zdrobitor pentru care tablitele, redactate in trei alfabete diferite, ar fi trebuit sa devina un obiectiv de cercetare primordial, nu numai pentru diferiti cutezatori individuali, ci pentru un puternic colectiv pluridisciplinar, organizat si finantat de insasi Academia Romana?! Ei bine, dupa ce doi "academici", asupra carora planeaza banuiala ca au fost partasi la condamnabila tainuire in beciuri a acestei comori, au declarat balbait, intr-o emisiune TV, ca ei le considera (fara niciun temei!) falsuri, iata ca au trecut trei ani de la publicarea fotografiilor referentiale de catre Dan Romalo, fara ca forumul stiintific, finantat din bugetul national, sa fi imaginat o echipa de cercetare colectiva si exhaustiva; iar Muzeul National de Istorie a Romaniei isi cheltuieste fondurile in transportul, cazarea si hranirea unor "invitati din Europa" costumati in armuri legionare romane si chemati sa marsaluiasca in inima capitalei romanilor pentru a le "reaminti" ca - in lipsa de documente elocvente! - ei nu sunt nimic altceva decat, cel mult, copii din flori ai centurionilor abatuti candva pe aceste meleaguri! Referitor la conectia Daciei cu textele vedice, cu posibila conectie intre lumea tracilor si Asia, precum si cu "Auraicept ma N-Eces" - opera in limba galica a invatatului irlandez Longarad, din secolul al VII-lea, si redactata intr-o varianta a alfabetului Ogham - pentru a nu lungi excesiv acest interviu, va propun sa le socotim subiecte ale unor discutii ulterioare. Cu atat mai mult cu cat, zilnic, apar noi descoperiri, dovezi materiale sau ipoteze plauzibile, justificate stiintific.
Cand - in urma cu un deceniu si jumatate - pe baza unui fond de informatii disponibile, am scris cartea "Noi nu suntem urmasii Romei!", am totalizat, argumentand, o concluzie initiata de Nicolae Densusianu, de Nicolae Miulescu, partial de Hasdeu, ba chiar intuita corect de Petru Maior si de o serie de alti cercetatori. In acest deceniu si jumatate care s-a scurs de atunci, principiul enuntat in insusi titlul volumului nu s-a modificat, dar o serie de date de referinta s-au completat, s-au nuantat ori s-au impus preponderent. Ne aflam in fata unui camp stiintific abia destelenit care, cum spuneam, devine teritoriul unor complexe colective de cercetare inter- si pluridisciplinare, nu numai al unor intuitii individuale. Pas cu pas, raspunsurile apar etalate pe Internet si sunt identificabile prin portile Google, Wikipedia sau cele peste 1.000 de site-uri cu profil de istorie. Intre acestea, se afla si site-ul societatii "Dacia Revival International": www.dacia.org, deschis atat pentru informare, cat si pentru comentariile celor care il frecventeaza. Nu posed "raspunsuri" suplimentare, iar preocuparile mele de baza (de doctor, de director de policlinica, de presedinte al Societatii Medicilor Romani de la New York si, nu in ultimul rand, de presedinte activ al "Daciei Revival") nu imi ingaduie, ca timp material, sa port indelungi discutii individuale, chiar daca apreciez in mod deosebit interesul pentru istorie al unor semeni ai mei. Le recomand frecventarea site-ului si abonarea la revista noastra "DACIA MAGAZIN". Anul acesta, cel de-al VIII-lea Congres International de Dacologie este dedicat - apelativ de asta data - anticei regine a massagetilor nord-pontici, Tomiris; ca de obicei, congresul va fi prilejul anual de prezentare a celor mai noi ipoteze si dovezi dedicate efortului de descifrare a mult prea multelor "taine" ale trecutului nostru!
Asa cum am hotarat la Congresul al VII-lea, in acest an, 2007, dedicam cel de-al VIII-lea Congres reginei Tomiris a massagetilor, despre care cartile noastre de istorie au pastrat o tacere de neinteles. De neinteles, caci izvoare de prima importanta ne vorbesc despre personalitatea si fapta pilduitoare ale acestei legendare regine, care a intrat si in mitologia unor natiuni din Orientul Apropiat. Au cunoscut-o artistii Renasterii europene, iar la Muzeul Luvru are expus un frumos tablou. Dintre marii romani, Eminescu i-a evocat numele intr-un frumos poem ce urma sa faca parte din planuita sa Epopee dacica.
Tomiris a fost o celebritate a epocii sale, iar amintirea i-a ramas peste timp. De la istoricul Iordanes aflam ca, prin anul 527, regina Tomiris ridica la Pontus Euxinus cetatea Tomis, Constanta de azi. Nu am auzit ca ar exista la Tomis-Constanta o statuie a acestei regine.
Congresul al VIII-lea International de Dacologie reda tarii, spre neuitare, una dintre cele mai puternice personalitati ale Antichitatii, "regina getilor", Tomiris. Si sa nu ne mire aprecierea. Caci in timp ce o lume intreaga, "si noi, in rand cu lumea"!, "cunoaste eroismul grecilor in celebrele <> ale veacului al V-lea, i. Chr., cartile noastre de istorie au trecut si trec cu atata usurinta, atunci cand nu tac, peste faptul ca stramosii nostri autentici, traco-geto-dacii, au respins, succesiv, trei mari invazii ale Imperiului persan", atunci, cea mai mare Putere a lumii cunoscute, intre care prima, absolut pilduitoare, a fost victoria zdrobitoare a reginei Tomiris impotriva trufasului imparat Cyrus al II-lea, in anul 529 i. Chr., lui insusi regina rezervandu-i o pedeapsa finala care sa nu se uite in veac.
Eminescu stia bine, din izvoare istorice, toate acestea, cand punea in gura lui Mircea cel Batran cunoscuta replica data lui Baiazid, la Rovine: "Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa/Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa/ Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant/Cum venira, se facura toti o apa si-un pamant".
Eminescu stia, numai ca istoricii nostri n-au binevoit sa retina si sa prezinte romanilor asemenea fapte pilduitoare. Si daca regina getilor, Tomiris, nu a existat pentru ei, incepand cu 20-21 iulie 2007, ea va exista datorita Congresului nostru de Dacologie.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe