Incerc sa inteleg ce motive au parintii si rudele unor persoane moarte in imprejurari tragice ca sa-si spele rufele in direct, la televiziune. Si tot ce pot spune e ca numarul celor lipsiti de demnitate e tot mai mare. Incerc, de asemenea, sa-i inteleg pe sotii si sotiile care accepta sa-si povesteasca mizeriie de familie in emisiunile cu mare audienta, la aceleasi categorii de frustrati ca si ei. Vreau sa cred ca televiziunea a ajuns sa se substituie popimii si ca unora le e indiferent unde se spovedesc. Dar de ce atata lume accepta sa afle toata tara niste lucruri de care ar trebui sa se jeneze, niste neimpliniri rusinoase, pe care eu, unul, le-as tine la secret, zau ca nu reusesc. Incerc sa-mi dau seama daca nevoia asta clinica a unora de a se marturisi la OTV de toata nimicnicia din sufletele lor e un dat national sau doar un obicei al mahalalelor si al unor paturi sociale lipsite de criterii etice si morale. Si concluzia la care ajung e din cele mai rele. N-am inventat noi emisiunile care tropaie in sufletele oamenilor. Si nici pe moderatorii care n-au probleme de constiinta, cand fac din abjectie o chestiune de rating. Insa jubilatia cu care sunt infatisate suferinta, inconstienta, proasta crestere si golania e precis o contributie romaneasca la repertoriul mondial al nerusinarii. Pe moderatori ii inteleg. Nu spun ca-i aplaud. Spun doar ca le intuiesc atat razbunarile pe soarta, cat si justificarile. Gandim gresit ca persoanele care golesc haznalele au complexe. Poate ca le-au avut la inceput. Daca am sti ce-i in mintea unora, care aduna de-o viata fecalele de pe strazile fara canalizare, am fi mai rezervati cu opiniile despre nevoia profund umana de igiena si puritate. Pare de neconceput, dar cu duhorile te poti obisnui pana in punctul in care absenta lor te afecteaza si iti da nostalgii perverse. Cand insa vad cum se precipita mamele unor copii, care se sinucid, fiindca nu suporta felul de viata al parintilor si nedreptatile vietii, ca sa apara la televizor si sa devina pentru o vreme vedetele cartierului, ma intreb daca realizam toate efectele popularitatii, daca mai facem diferenta dintre intimitate si spectacol. Cu ce inima vin parintii astia pe platou ca sa palavrageasca ore in sir despre lucruri pe care nu ar trebui pentru nimic in lume sa le comenteze? Ce gust va fi avand faima de a te vedea pe sticla ca nefericitul national al zilei? De ce vor oamenii sa devina vedete tv chiar si cu pretul atroce al unor inmormantari in direct? Se negociaza filmarea unor drame? Se incheie contracte? Se discuta onorarii? Cum de a nascut Romania - daca romanii sunt, asa cum ne invata abecedarele, cinstiti, harnici si, cu frica lui Dumnezeu - placerea asta imunda pentru sange, pentru funebru si pentru orori? Se poate cobori si mai jos, jos de tot? Se poate.