Balanta serviciilor a inregistrat, in schimb, un excedent de 317 milioane de euro dupa primele cinci luni ale acestui an, mai mare cu 84,3% fata de acelasi interval din 2006. Acest excedent a fost erodat, insa, de transport si turism, care si-au marit deficitul la 145 milioane de euro, respectiv 76 milioane de euro in primele cinci luni ale acestui an. Lunile urmatoare, iulie si august, perioada de concedii, vor mari si mai mult deficitul pe cele doua segmente, marcand dezechilibrul intre turistii romani ce pleaca in strainatate si cei ce vin in Romania. Cel mai mare excedent s-a inregistrat pe segmentul "alte servicii", cifrat la 528 milioane de euro, cu 95% mai mare decat in acelasi interval din 2006. Gradul de acoperire al deficitului contului curent prin investitii straine directe a stagnat in mai la 36%, nivel aproape identic cu cel din luna aprilie, cand a fost de 36,1%. Se confirma prognozele analistilor economici care anticipau pentru 2007 o scadere a finantarii deficitului de cont curent prin intermediul investitiilor straine directe, care au fost de 2,13 miliarde de euro in primele cinci luni, in scadere cu 27,5% fata de intervalul similar din 2006. Balanta transferurilor curente a inregistrat un excedent de 1,8 miliarde de euro in primele cinci luni din 2007, in crestere cu 9,92% fata de intervalul ianuarie-mai 2006. Intrarile din transferuri curente au insumat 2,74 miliarde de euro in primele cinci luni ale acestui an, in crestere cu 42% fata de intervalul similar din 2006. Balanta veniturilor a inregistrat un deficit de 1,92 miliarde de euro, mai mare cu 56,2% fata de primele cinci luni ale anului trecut, in timp ce iesirile au crescut de peste trei ori (cu 217%), de la 298 milioane de euro in primele cinci luni ale anului trecut pana la 947 milioane de euro in intervalul ianuarie-mai 2007.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro