18 Iulie 2007


In anii '80, pe la virsta de 14 ani, aveam drept idol un arhitect, cu ceva ani mai mare decit mine, care imi promisese ca imi va aduce de la un club al tineretului colectia completa Rolling Stones. Nu cu multi ani mai tirziu eram


In anii '80, pe la virsta de 14 ani, aveam drept idol un arhitect, cu ceva ani mai mare decit mine, care imi promisese ca imi va aduce de la un club al tineretului colectia completa Rolling Stones. Nu cu multi ani mai tirziu eram indragostit - credeam eu, si, desigur, eram neinteles. Ascultam "Angie" cu casetofonul ascuns de ai mei sub pat, in preajma examenului de treapta.

Ieri am vrut sa ii vad pe cei care mi-au marcat adolescenta si anii care au urmat si m-am simtit putin dezamagit. Nu de virtuozitatea lor, caci este cert ca nimeni nu mai cinta in zilele noastre rhythm&blues, rock si funk atit de bine ca Jagger. Nimeni nu trage din tigara mai sictirit ca Keith Richard si, daca mai ai un baterist ca Charlie Watts, o backing vocals capabila sa o eclipseze si pe Aretha Franklin, precum mulatra Lisa Fischer, sau un clapar pasionat ca Chuck Leavell este sigur ca soundul e complet.

Dar muzica, cea pe care o asculti in fotoliu cu o tigara in gura, privind pe geam intr-o zi ploioasa, este una, iar show-ul e altceva. Regulile acestuia, care presupun pomparea adrenalinei in public prin piese cu ritm "high", explozii de artificii si fascicule de lumina care ieri au baleiat intregul cer, au facut sa nu am parte de multe dintre piesele dragi mie.

As fi vrut sa ascult "Factory Girl", "Waiting for a Friend", "Wild Horses", "Memory Hotel", "Hot Stuff", "Fool to Cry" si desigur, ce ziceam la inceput, "Angie".

Regulile show-ului (la care trebuie sa recunoastem ca cei de la Stones s-au adaptat foarte bine) m-au obligat sa il suport pe tipul din dreapta mea, imbracat regulamentar in negru din cap pina in picioare, in stil latino, si care tot concertul a tras dintr-un trabuc infect, bitiind din pantofii lui cu toc. Tot de dragul show-ului a trebuit sa suport cozile infernale de la chioscurile Coca-Cola, pentru o bautura racoritoare la pret dublu fata de cel din oras.

Ma gindesc: al dracului de bine s-au adaptat idolii contestatari ai adolescentei mele regulilor pietei. "I Can't Get No Satisfaction"... Cel putin pina intr-o zi ploioasa, cind ii voi asculta din nou, cu o tigara intre degete, privind pe geam ploaia.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.