Pretul gazelor pentru populatie nu va fi modificat in urma separarii activitatilor de furnizare si distributie la Distrigaz si E.ON Gaz Romania, principalele companii care asigura alimentarea cu gaze in Romania, a decis ANRE.

Preturile si
Pretul gazelor pentru populatie nu va fi modificat in urma separarii activitatilor de furnizare si distributie la Distrigaz si E.ON Gaz Romania, principalele companii care asigura alimentarea cu gaze in Romania, a decis ANRE.

Preturile si tarifele reglementate isi mentin valabilitatea si vor fi practicate pentru activitatea de distributie si, respectiv, activitatea de furnizare reglementata de catre societatile comerciale care vor rezulta in urma reorganizarii Distrigaz Sud si E.ON Gaz Romania, se arata intr-un ordin al ANRE, publicat in Monitorul Oficial.
Firmele din domeniul energiei electrice si gazelor care au minimum 100.000 de clienti au fost obligate, conform legislatiei si directivelor europene, sa-si separe activitatile de distributie si furnizare, de la 1 iulie. Aceasta actiune a coincis cu liberalizarea pietei de energie, care permite oricaror consumatori, inclusiv celor casnici, sa aleaga propriul furnizor, la tarife negociate cu acesta, in locul celor reglementate, stabilite de ANRE.
Distribuitorul de gaze naturale E.ON Gaz Romania, detinut de firma germana E.ON, a separat, la 1 iulie, activitatile de distributie de cele de furnizare. In urma separarii au rezultat companiile E.ON Gaz Romania, care va asigura furnizarea gazelor, si E.ON Gaz Distributie, ambele detinute de grupul energetic german E.ON, care mai detine in Romania filiala de distributie a electricitatii Electrica Moldova.
Totodata, Distrigaz Sud a anuntat la sfarsitul lunii mai ca va separa activitatile de furnizare si distributie a gazelor naturale, prin infiintarea unei firme de distributie, denumita Distrigaz Sud Retele, cu 6.000 de angajati. Compania este detinuta de grupul francez Gaz de France, care a incheiat cu autoritatile romane contractul de privatizare a Distrigaz Sud in luna octombrie a anului 2004, transferul proprietatii fiind finalizat in vara anului 2005.
La sfarsitul lunii iunie, ANRE a anuntat ca preturile pentru gazele naturale si energia electrica platite de populatie vor fi mentinute, in trimestrul al treilea, la nivelurile actuale, insa ar putea fi majorate pana la sfarsitul anului.
Potrivit ANRE, preturile la gaze naturale pot fi pastrate la nivelul actual ca urmare a aprecierii monedei nationale si a reducerii cererii de gaze in perioada verii, sustinuta de scaderea importurilor.
Pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost diminuat la 1 ianuarie in medie cu 4% fata de nivelul din luna decembrie 2006. Tarifele la gaze pentru consumatorii casnici cu un consum de pana la 2.400 metri cubi/an sunt de 881,75 lei/1.000 mc in cazul distribuitorului de gaze Distrigaz Sud Bucuresti, respectiv 874,52 lei/1.000 mc pentru clientii E.ON Gaz Romania, aceste preturi neincluzand TVA, potrivit ANRE.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.