Introducere intr-o lume aparte
Asa mi-am inceput scurta pledoarie la lansarea unei carti de exceptie - ENCICLOPEDIA FAMILIILOR NOBILE DIN MARAMURES DE ORIGINE ROMANA (Ed. Dacia) - prezentata de Acad. Constantin Balaceanu-Stolnici, prof. univ. Stefan Olteanu si prof. univ. Mihai Sorin Radulescu. Impresionanta lucrare de genealogie din literatura istorica a Romaniei apartine carturarului maramuresan Alexandru Filipascu (1902-1952), editia recenta fiind ingrijita si adnotata de Livia Filipascu-Piso si Ion Piso, dupa o cercetare minutioasa de peste doua decenii, in biblioteci si arhive din Romania, Ungaria, Polonia, Italia. Aceasta "Enciclopedie a familiilor nobiliare romane maramuresene, spunea mentorul ziarului nostru, in care A. Filipascu prezinta, pe baza de documente, 457 de astfel de neamuri, cu personalitatile si stemele lor, demonstreaza, cu dovezi indiscutabile, prezenta in Maramures, inainte de invazia maghiara, a romanilor (fapt contestat, cu reacredinta, de istoricii unguri), si nu numai sub forma de pastori, ci cu organizare social-politica condusa de elite romanesti (voievozi, cneji). Ea mai dezvaluie si procesul de maghiarizare fortata aplicata de unguri, care s-a continuat pana in secolul XX".
Tinut fabulos in nordul Transilvaniei, Maramuresul este o copaie geologica pastratoare de ginta dacica, sortita multe veacuri la izolare, numai latinitatea patrunzand intr-un mod mai aparte, in spatele imensului zid natural ce-l formeaza muntii Oas, Gutai, Tibles si Rodnei. Vigoarea dacilor liberi si mandria romana au dat nastere aici unei celule etnice de mare vitalitate si orgoliu, rezistenta pana la conservatorism influentelor din afara, mai ales ale celor ce s-au vrut impuse cu forta, devenind un spatiu neasemeni, unic in structura sa, depozitar de limba, port si datini stramosesti.
14 cnezate de vale
Inainte de a fi asternut pe hartie, Maramuresul a fost scris cu sufletul; la inceput n-au existat cartografi si creioane colorate, ci doar munti, paduri, ape si pasuni. In vremuri, oamenii l-au sfintit cu plugul si sabia, luand zimbrilor efigia, pamantului statornicia, cerului mania si brazilor tacerea. Maramuresul a fost, inainte de toate, un dor de neatarnare. Din acestea s-au nascut legendele si apoi istoria adevarata, cu obsti satesti, cneji si voievozi, cu o noblime romaneasca menita sa reziste, intr-un fel sau altul, expansiunii maghiare, acest teritoriu fiind ultimul ocupat din intreg Ardealul. In secolele XI-XII, spatiul acesta era numit, de catre cancelariile dinastiilor Arpadienilor si Angevinilor, "padure regala" sau "domeniu regal", care despartea Ungaria de Polonia. Pana au inceput "vanatorile regale". Una din ele, din 1199, a intrat in istorie, a regelui Emeric, deoarece cu aceasta ocazie, printr-o "diploma", ii acorda comitelui Laurentiu o mosie "in Maramorisio tempore venationis". De la aceasta data, "silva regis" apare ca Maramorosi, Maramvrissio, fie terra Maramarus, in functie de caligraful care scria diploma sau actul regal de danie. Ele se inmultesc in secolele XIII-XIV, ca recompensa capeteniilor locale, fie pentru luptele contra tatarilor, fie datorita sprijinului dat colonistilor straini, "oaspeti regali", adusi sa apere hotarele dintre cele doua tari.
Voievodatul Maramuresului era format din 14 cnezate, la vremea cand Bogdan Voda era numit de regele Ludovic I cel Mare, urmasul lui Carol Robert de Anjou (1308-1342), "fost voievod de Maramures, infidel de-al nostru" (Boghdan quondam Voyvoda de Maramorisio noster infidelis). Maramuresul lui se intindea pana la Carpatii polonezi. La 1359, el luase o ceata de osteni si, trecand prin Pasul Prislop, intemeia Tara Moldovei. I-au ramas in urma numerosi cneji de sate si de vale, carora regalitatea le-a recunoscut titlurile, numindu-i nobili si respectandu-le obarsia, prin diplomele cunoscute de atunci ca fiind "maramuresene". Dincolo de legenda descalecatului lui Dragos este atestarea istorica a lui Dragos Voda si a urmasilor sai Sas si Balc (la rascrucea veacurilor XIV-XV).
Mereu cu documente
De la aceste realitati a pornit Alexandru Filipascu, doctor in filosofie la Roma si doctor in teologie la Lemberg (Lwow), profesor si primarul orasului Sighetu Marmatiei (1933-1938), autor al primei istorii a Maramuresului (1940), premiata de Academia Romana, un an mai tarziu. Socotit nationalist, a fost arestat si dus la Canalul Dunare-Marea Neagra, unde a murit in 1952. Prin stradania fiicei sale Livia, o remarcabila artista plastica, si a ginerelui sau Ion Piso, tenorul de valoare mondiala, in 2003 a aparut volumul PATRONIME MARAMURESENE-Genealogia familiei de Dolha si Petrova (Nobilii maramureseni urmasi ai Dacilor Liberi), cu un Cuvant inainte de prof. univ. Ioan-Aurel Pop. El scria: "Atat inainte, cat si dupa anul 1940 - momentul ocuparii nord-estului Transilvaniei, inclusiv Maramuresul, de catre trupele ungare horthyste - Alexandru Filipascu a elaborat si publicat lucrari despre Maramuresul sau, unele in limbi de circulatie internationala".
Revenind la Enciclopedie, prof. univ. Mihai Sorin Radulescu remarca arborele genealogic al descendentei Dragosestilor, Alexandru Filipascu fiind el insusi coborator dintr-o spita nobila, cu epitetul de Dolha si Petrova, "carturarul maramuresan poate fi considerat drept continuatorul cel mai erudit si mai harnic al lui Ioan Mihaly de Apsa, ale carui Diplome maramuresene din secolele XIV-XV (1900) au stat in buna masura la temelia volumului de fata". Din lunga lista a celor 457 de familii nobile maramuresene, profesorul Radulescu a remarcat "Familia Moisil de Berbesti (de BARDFALVA) (...) de origine veche romaneasca (...) din care s-au tras "bucurestenii" cunoscutului numismat Constantin Moisil, tatal matematicianului Grigore Moisil". Deosebit de semnificativa este descendenta familiei Muresenilor, din Chindis alias Balea de Ieud, Andrei Muresan fiind autorul imnului din 1848 "Desteapta-te Romane". O alta revelatie a cartii "vine din genealogia haiducului Grigore Pintea, a carui obarsie nobiliara arunca o anumita lumina asupra vietii sale. El provenea din familia Pintea de Budesti, atestata documentar prima data in 1494. Familiile Dunca de Sieu, Iuga de Saliste, Lazar de Purcaret si Apsa de Jos, Vancea de Oncesti, ca si multe altele, s-au ilustrat in politica si cultura atat ale Maramuresului cat si ale Vechiului Regat".
Ungurii au uitat de unde au venit si ce-au gasit
Din lungul sir al nobilimii maramuresene din cnezatele romanesti (sec. XIV-XV), recunoscute ca urmandu-si "iuxta modum Olachorum in cujius pacifico dominio...progenitores suos ab antiquo perstitsset" (dupa datina romaneasca ramasa de la stramosii sai din vremuri foarte vechi), profesorul Stefan Olteanu ajunge la urmatoarea concluzie: "Este vorba, deci, de o recunoastere si reconfirmare a statutului conducatorilor de obsti autohtone valahe, organizate ca structuri politice in acele cnezate si voievodate romanesti maramuresene, preexistente venirii maghiarilor in Transilvania". Chiar si faptul ca regalitatea maghiara le-a intarit drepturile/posesiunile si le-a recunoscut sigiliile si stemele cu caracter patrimonial de tip occidental, atesta consideratia de care se bucurau aceste familii in Evul Mediu. In procesul de maghiarizare, multi dintre fruntasii maramureseni au primit danii si s-au raspandit in judetele/comitatele din jur - Satmar, Bihor, Salaj, Mures, Nasaud.
Ce s-a intamplat cu acesti walacorum? Au inceput sa fie maghiarizati, pornind de la ideea ca "Romanii nu sunt descendentii Daco-Romanilor, ci sunt venetici in Dacia", veniti din sudul Dunarii pana in Maramures! In numeroasele diplome, romanul Nicolae a devenit, pe hartie, Miklos (1346), Iuliu-Gyla (1355), Costea-Kusta, Balita (nume geto-dac)-Valentin (1419), Craciun-Karacson, Albu-Fejer (1361), Negru-Fekete, Vasile-Lajos sau Ladislau (1402), Lungu devine Hoszu (1406), Chendea-Kendeffy, Drag-Dragffy s.a.m.d.
Stema familiei Mihaly de Apsa Si asa si-au facut ungurii, prin pseudoistorici, descendenta care nu are nimic cu o realitate atestata, chiar de catre cancelariile lor; astfel, in 1385 este pomenita institutia juzilor romani ai nobilimii locului, avand drept de judecata asupra incalcarilor regulilor obstesti. Din acest Maramures istoric, unde s-a scris, la manastirea din Peri (azi in Ucraina), pentru prima oara in limba romana, cu un secol inaintea faimoasei "scrisori" a boierului Neacsu, catre judetele Brasovului, n-a mai ramas, in actualele hotare, decat o treime din ceea ce a fost. Daca pana la inceputul celui de-al doilea razboi mondial nordul regatului Romania Mare se marginea cu Cehia si Polonia, acum dincolo de Tisa este Ucraina (fosta republica sovietica), regiunea - sora a maramuresenilor numindu-se Transcarpatia.
Printre marile familii nobiliare din aceasta zona s-a numarat a lui Mihaly de Apsa, atestata in 1407, descinzand din Mihai fiul lui Opris de Sarasau, stabilit in Apsa, nepotul voievodului Solovastru.
Aceasta Enciclopedie reprezinta o parte importanta a istoriei feudalismului romanesc din Transilvania, prea putin cunoscuta, chiar si in tara noastra. Este cazul sa fie tradusa, cel putin, in germana si engleza, pentru ca europenii sa afle adevarul despre trecutul unei regiuni mult ravnite de unii si altii.
DESCENDENTI: Livia Filipascu - Piso
Rar mi-a fost dat sa cunosc o familie de mari artisti atat de modesta, dar totodata atat de perseverenta in a scoate in evidenta valorile istoriei si culturii romanesti, chiar cand, sau mai ales cand, se aflau in strainatate. Despre tenorul Ion Piso, prim solist la Opera Romana din Cluj si Bucuresti, vom avea ocazia sa vorbim cu alta ocazie, ardeleanul, tot de vita veche, ducand virtutile artei interpretative romanesti pe intreg mapamondul.
Doamna Livia s-a nascut la Sighetu Marmatiei si este fiica istoricului Alexandru Filipascu, avandu-l frate pe un remarcabil biolog si om de litere clujan Alexandru, disparut recent dintre noi. A studiat artele plastice la institutele de profil din Cluj si Bucuresti, avand o activitate sustinuta ca scenograf, continuand pictura de sevalet si dedicandu-se ulterior picturii bisericesti, de tip bizantin, ca restaurator de icoane vechi, la Muzeul de Arta din Capitala. Impreuna cu sotul sau (casatoriti in 1956) se stabileste in Germania Federala (1968), unde realizeaza scenografia mai multor piese de teatru si spectacole pentru televiziunea germana, fiind totodata prezenta la numeroase expozitii internationale de pictura. Intre timp, familia si-a asigurat si un domeniu in Italia, unde a continuat sa puna in valoare iconografia bizantina, prin restaurari de marca.
S-a intors in tara, dupa evenimentele din decembrie '89, continuand, alaturi de sotul sau, opera de cunoastere a artei si istoriei mai ales ardelene. "Si cand - spunea intr-un interviu - actualul Papa Benedict al XIV-lea a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Cluj, atunci m-au rugat ce sa-i faca cadou. Ar trebui o icoana, dar mai deosebita, mi-au spus. Si atunci mi-am adus aminte si am spus ca exista o icoana deosebita, pentru ca ii reprezinta pe toti episcopii greco-catolici martiri, si asta este un unicat"...
Si acum, iata pe scurt descendenta familiei Filipascu, notata in documente FILIPCIUC de DOLHA si PETROVA (DOLHAY si PETROVAY).
In Enciclopedie se spune: "Patronimul acestei familii este numele secundar atribuit unei ramuri a familiei de Dolha si Petrova, din localitatea Petrova, folosit prima oara in actele oficiale la investigatia nobiliara din 1763, care transcrie patronimul Filipascu sub forma diminutivului slav Filipciuc, adica Filip cel mic. Strabunul familiei este Bogdan Adeodatus de Dolha, liber-baron de la 1405. Judele tarii P. Pereny, profitand de diferendul dintre Bogdan si verii sai, Petru si Nicolae, il aduce pe Bogdan in situatia de a fi judecat ca rebel, ceea ce avea ca urmare confiscarea averii si decapitarea".
Stema familiei de Dolha si Petrova Dar Bogdan Voda, "infidelul" regelui Ludovic cel Mare, plecase cu o mica oaste in Moldova (1359), lasand in urma numeroase rubedenii si sate, preluate de autoritati, pentru a sluji interesele noii stapaniri, stiut fiind ca numai asa vor putea ocupa zona. Innobilarea fruntasilor comunitatii, mai ales dupa anumite conflicte armate, era o practica normala a regalitatii maghiare. Pentru a-i rasplati, in lupte, marii Ungariei le respectau acestora titlurile, iar pe de alta le ofereau danii in mosii, innobilindu-i pe ei si urmasii lor, prin Diplome scrise in latineste pe pergamente sau piei de caine. La fel s-a intamplat si cu familia voievodului Seneslau de Dolha-Petrova; Mihai a ajuns pretor, dupa batalia lui Matei Corvin, de la 1469 (pierduta la Baia, in fata lui Stefan cel Mare), reconfirmand titlul de liber-baron. In majoritatea stemelor nobililor romani din Maramures figureaza bretul inarmat si sageata osteanului. Cat despre celelalte simboluri ale stemelor si sigiliilor medievale ale acestora, se intelege ce a insemnat romanitatea de dincolo de Carpati, cand innobilarea se facea pe criterii strict de competenta, vitejie, moralitate si mai ales vechimea familiei.
Enciclopedia arata ca aceasta familie, ca si multe altele, a avut urmasi de marca in structurile administrative maramuresene, de la jude si primar, precum si in viata cultural-stiintifica a tarii noastre. Fruntasii fostilor nobili romani maramureseni, adepti ai Scolii Ardelene, au jucat un rol important in pregatirea Unirii celei Mari, din 1918, si in consolidarea Regatului Romania Mare. Multi dintre ei, socotiti nationalisti, au sfarsit in inchisorile comuniste, precum prof. dr. Alexandru Filipascu, in 1952, la Canal! Descendenti ai familiei Filipciuc/Filipascu de Dolha si Petrova, rude apropiate ale doamnei Livia Piso, traiesc si astazi in zona Visaielor.