Ei, bine, acest lucru se datoreaza cererii mari de lei existenta pe piata, in conditiile in care oferta de valute straine (in special, euro, dar si dolari) este foarte mare. Romania este acum literalmente inundata de cantitatile uriase de valuta care intra in tara sub diferite forme. Astfel, prin intermediul investitiilor straine directe in economie intra anual circa 7-8 miliarde euro9( incepand din 2006). Alte intrari provin din fondurile de coeziune de la Uniunea Europeana sau din investitii straine in obligatiuni si alte hartii de valoare emise de catre diversele entitati ale statului roman cum ar fi: Ministerul Finantelor, municipalitatile diverselor orase sau Bursa de Valori Bucuresti si piata secundara de capital-Rasdaq.
Este de asteptat, ca pana la sfarsitul anului 2007, euro sa coboare sub pragul psihologic de 3 lei. Astfel, moneda nationala ar putea fi cotata la o paritate de 2,85-2,95 unitati pentru 1 euro. Sa nu uitam insa, de asa-numita depreciere de toamna a leului romanesc. Astfel, potrivit statisticilor, s-a observat ca in ultimii ani, moneda nationala s-a depreciat usor, la sfarsitul lui august, inceputul lui septembrie, in ultimii 3-4 ani, pentru ca, intr-un interval de circa o luna sa-si continue trendul apreciativ.
Interesul general al populatiei este ca leul sa se aprecieze, dar odata cu el sa se diminueze si rata medie anuala a inflatiei, altfel nu am facut nimic. Exportatorii sunt, insa, defavorizati, pentru ca obtin mai putini lei la marfurile lor pe care le vand.
In urmatorii ani, pana la orizontul anilor 2010-2012, moneda nationala isi va continua, accentuat, trendul apreciativ fata de principalele valute cotate pe pietele internationale. Putem spera, ca pana la adoptarea monedei euro de catre tara noastra, undeva la orizontul anilor 2012-2014( conform bancii centrale) sa avem o surpriza placuta de a schimba leul romanesc, cat mai aproape de paritatea cu moneda europeana-euro.
Dar, cine stie cate se vor mai intampla pana atunci? Important este ca intrarile masive de capital in Romania sa continue, daca se poate, intr-un ritm tot mai sustinut si sa nu avem crahuri bursiere.
Totusi, va mai curge multa apa pe Dambovita pana cand vom avea o economie mediu dezvoltata!
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro