Scriitori si istorici de cele doua parti ale Prutului au fost preocupati de problema Basarabiei; o parte dintre ei au scris implicat, deplangand suferintele celor care, romani fiind, nu pot vorbi si scrie romaneste. Altii, precum Onisifor Ghibu,
Scriitori si istorici de cele doua parti ale Prutului au fost preocupati de problema Basarabiei; o parte dintre ei au scris implicat, deplangand suferintele celor care, romani fiind, nu pot vorbi si scrie romaneste. Altii, precum Onisifor Ghibu, observa cu obiectivitate faptul ca boierimea romana acceptase ca e in interesul ei sa ramana sub ocrotirea Rusiei. Constantin Stere si-a scris romanul plimbandu-se, dar sigur nu acesta este motivul pentru care criticii il considera o nerealizare din punct de vedere estetic. Formula memorialistica s-ar fi potrivit mult mai bine decat cea romanesca, avand in vedere tema - "ostracizarea originara prin destin", dupa cum sugereaza criticul Zigu Ornea. Stere isi povesteste viata sa de basarabean care a ales sa-si paraseasca o patrie pentru alta. In primul volum al romanului "In preajma Revolutiei", autorul prezinta o imagine a boierimii basarabene de la 1860, care traieste un proces de degradare. Romaneste se vorbea doar la reuniunile familiale; limba rusa era obligatorie si cine voia sa promoveze profesional trebuia sa se supuna acestei reguli. Procesul de deznationalizare fortata e dureros; mai dureros inca in constiinta autorului e faptul ca mai nimeni nu simtea nevoia rezistentei. Scriitorul observa ca rusii ocupa "varfurile piramidei sociale", ceea ce contribuie la izolarea boierilor moldoveni departe de centrele culturale, pe mosiile lor. Singura forta de rezistenta latenta era taranimea, care continua sa traiasca dupa datina din vechime, romaneste. Scena botezului arata exact starea de fapt: "Conu Petrache Barsianu din Baroseni, uitandu-si fumurile de maresal al nobilimii din imparatia rusa, porunci deodata: «Bre, Lemes, frate! Zi-ne o doina moldoveneasca... stii ca cio-car-lia». Aceasta era misiunea in Basarabia a bietului scripcar evreu din Balti (n.r. - Lemes). Lungi decenii, numai prin el putea razbate peste Prut, pe vremea aceea, nu numai cantecele populare si romantele din dorul, dar si poeziile lui Alecsandri... Lemes se topea in oftate triluri, dar porni si un cantec «subversiv»: «Mult e dulce si frumoasa/ Limba ce vorbim.../ Vorbiti, scrieti romaneste/ Pentru Dumnezeu...// Eu pe-o vorba romaneasca/ Sufletul mi-as da.../ Iar pe una... frantuzeasca/ Zau, nici o para!»". "UN STAT INDIFERENT". In articolele eminesciene scrise in perioada februarie-octombrie 1878 si adunate de Mihai Cimpoi in cartea "Basarabia" (Editura "Verba", 1991), poetul demonstreaza cu argumente morale si istorice apartenenta de drept a Basarabiei la Moldova. "Daca Bucovinei, si mai cu seama Maramuresului, Eminescu atribuia o origine fabuloasa, de patria prima a daco-romanilor, de matrice a descalecatorilor de tara, Basarabiei ii revine rolul de patrie istorica", crede criticul Mihai Cimpoi. Probabil, articolele ii sunt prilejuite lui Eminescu de semnarea Tratatelor de la San Stefano si de la Berlin, prin care sudul Basarabiei revenea Rusiei. Jurnalistul arata intr-un articol de la 14 februarie importanta acelui pamant: "Romania, pierzand pamantul ce domineaza gurile Dunarii, devine un stat indiferent, de-a carui existenta sau neexistenta nu s-ar mai interesa absolut nimenea". In articolul din ziua urmatoare, el arata ca "Basarabia a fost a boastra din veacul al XIV-lea, ba poarta chiar numele celei mai vechi dinastii romanesti, a dinastiei basarabilor". Mircea cel Batran isi intinsese domnia pana la Nistru, deci adevaratul posesor al Basarabiei este Tara Romaneasca. POLEMICI. Intr-un articol datat 22 februarie, Eminescu observa ca "romanii sunt in majoritate absoluta in Basarabia noastra, si strainii sunt colonizati de Rusia de la 1812 incoace". La 7 aprilie, el remarca o inadvertenta in ceea ce priveste Tratatul de la San Stefano: "Se stabileste principiul ca Basarabia sa fie cedata prin libera invoiala, ceea ce presupune ca santem in drept de a o ceda sau, a n-o ceda. Ne hotaram a n-o ceda si Rusia a ocupat-o astazi pe deplin". In august porneste o polemica cu ziarul Romanul, al liberalilor aflati atunci la guvernare: "Scriitorii Romanului nu cred ei singuri ceea ce spun cand sustin ca instrainarea Ismailului, Bolgradului si Cahulului nu-i decat o rectificare de fruntarii". La 16 septembrie, deschiderea lucrarilor parlamentare legate de problema Basarabiei il fac pe Eminescu sa scrie: "Astazi se deschide Adunarea din dealul Mitropoliei. Guvernul... desi pregeta a-si aduna deputatii sai ocupati cu interesele lor private, se vede totusi silit a apela la patriotismul lor si a-i convoca, deci iata ca toti si-au parasit interesele, unul stosul, altul proslavirea zeului Bacchus, mosiile pe cari nu le au si tacurile de biliard, pentru a se aduna si a dezbate interese grave". El il acuza pe C.A. Rosetti ca renunta la cele trei judete din sudul Basarabiei fara nici un pic de remuscare. TACEREA PRESEI. Poetul infiereaza indiferenta si incompetenta deputatilor: "O adunatura de pe poduri, oameni fara alta meserie decat deputatia, samsarii mosiilor statului, pamfletari fara sa stie alfabetul cum se cade, plagiatori nerusinati, oameni cu nume si cu titluri de contrabanda, profesori fara pic de stiinta, patrioti - capulzani, toata lepadatura sociala, cu atat mai primejdioasa cu cat a stiut mai bine para dispozitiile din condica penala, e chemata azi a se rosti asupra competentei sale proprii asupra cedarii a trei tinuturi...". Eminescu reproseaza unui "guvern anihilat" ca a dat Basarabia, iar presei tacerea in ceea ce priveste acest subiect: "Aceasta tacere se manifesta prin deosebitul interes etnologic pe care-l arata ziaristica pentru regiuni indepartate, unele pentru Bosnia si Hertegovina, altele pentru Afganistan si pentru indraznetul Sir-Ali, incat, urmandu-se acest metod de a discuta cestiunile, vom ajunge mai departe, pana ce concertul penelor oficioase va ajunge la o simfonie asupra descoperirilor din Africa Centrala; iar triburile negrilor vor avea onoarea de a intuneca prin importanta lor pierderea unei bucati din pamantul patriei". El crede ca presa ar fi trebuit sa-i informeze pe romani despre soarta ce-i va astepta pe "fratii din Basarabia cedata", pentru a le trezi "instinctul de conservare si barbatie". ROMANESTE IN BISERICI. Problema pamantului de dincolo de Prut l-a preocupat si pe Nicolae Iorga, care a publicat "Pagini despre Basarabia de astazi" in 1912. El vorbeste despre preotii "moldoveni", care si-ar dori sa citeasca in romaneste, daca "s-ar gasi cine sa le trimita carti". In alta parte noteaza ca preotimea romana din Basarabia si-a deschis "tipografie de limba moldoveneasca" si aduce tribut scriitorilor nascuti in Basarabia: Alexandru Donici, Alecu Russo, B.P. Hasdeu, deplangand disparitia lor. "Cand sirul scriitorilor basarabeni a incetat, limba noastra mai traia inca in bisericile de la sate. Romaneste rasunau cantarile, romaneste se citea Cuvantul lui Dumnezeu, romaneste se savarseau tainele cele mari, romaneste vorbea predica din vechile Cazanii. Apoi, sub vladici rusificati sau rusi, oprelistea graiului moldovenesc s-a hotarat, si intuneric adanc s-a intins peste suflete." RADIOGRAFIE OBIECTIVA. Intr-o carte publicata in 1926 la Cluj - "De la Basarabia ruseasca la Basarabia romaneasca" - Onisifor Ghibu marturiseste ca problema romanismului de peste Prut il preocupa "de mai bine de 20 de ani". El considera ca problema Basarabiei constituie "un capitol organic din straduintele bimilenare ale gintei latine de a se mentine si afirma ca factor de cultura vest-europeana la portile Orientului zbuciumat de o mentalitate aparte". Radiografia pe care o face Ghibu este una lucida; el observa fara sentimentalisme urmele lasate de convietuirea indelungata cu rusii, "daca nu in sufletul poporului basarabean, dar in acela al multor conducatori ai lui", ideile si metodele care "au impiedicat consolidarea Basarabiei in cadrul noii patrii unitare". In Basarabia de dupa 1840, boierimea simtise ca e in interesul ei sa ramana sub ocrotirea Rusiei, percepand tot mai putin nevoia sa pastreze legatura cu Iasiul. "Ca n-aveau scoli si cate erau - in ruseste, nu-i supara, din simplul motiv ca scoala la ei nu avusese nici o traditie." ACUZE. Ghibu nu-l iarta nici pe Hasdeu, care venise de peste Prut in Romania, reprosandu-i ca "n-a dus niciodata in discutie chestiunea romanismului de peste Prut in forme concrete". Aceeasi era si situatia filosofului Conta, care "n-a lucrat nici el nimic pentru tara lui naturala". Scriitorul afirma fara rezerve ca moldovenii singuri si-au abandonat limba si alfabetul; nu scapa de infierare nici Alexe Mateevici, "pe care istoria literara romana mai noua il prezinta ca pe un precursor al unirii Basarabiei, dar care totusi n-a fost altceva decat un refuz tipic al conceptiei pur «moldovenesti» (nu romanesti)". Dupa ce analizeaza diferite aspecte ale vietii de peste Prut, Ghibu concluzioneaza: "Un fapt este mai presus de discutie: gratie vointei exprimate liber de insisi reprezentantii fiilor ei, Basarabia face parte, de opt ani incoace, din statul roman". CALIDOR. Paul Goma si-a descris sentimentele de iubire profunda pentru patria in care s-a nascut intr-o carte numita "Din Calidor", aparuta la Editura Albatros in 1990. "Calidor" e explicat, intr-o etimologie a iubirii, ca venind de la grecescul "Kali" ("frumos") si romanescul "dor", "dorul cantat, dorul oftat intre Nistru si Prut, dupa 1812, mai mult decat in oricare alt tinut romanesc, dor-frumos, acel dor special care te cuprinde atunci cand (din calidor), cu privirea impaienjenita de jale, cati incolo, inspre Asfintit, unde banuiesti Prutul, rau blastamat, care-n doua ne-a taiat, de cand Moscalii ne-au luat jumatate din Tara Moldovei si-au botezat-o: Basarabia..." Mai departe povesteste cum, din cauza atasamentului fata de casa din Mana, tatal sau a refuzat multa vreme sa paraseasca satul natal pentru a se refugia dincoace de Prut. El da o posibila explicatie pentru un fapt remarcat si de Onisifor Ghibu: impacarea prea usoara cu ideea ocupatiei rusesti. Un taran, personaj caruia tatal lui Paul Goma ii da dreptate, povesteste cum nu se intelegea deloc cu administratia romaneasca: "Romania Mare, in loc sa ne trimita luminatori, ne trimite «ostrovari». Na, c-amu si Romania-i tara mare, co colonii si Sibiria ei, aici ni-i trimete pe toti talharii, trantorii, prinsii cu mata-n sac la ei, in Regat". Tatal crede ca acesta e motivul pentru care in multe case vedeai "intre icoane portretul tarului...". Din cuvintele mamei reiese ura fata de ocupanti: "Am stat sub Rusi abia o suta de ani - si uite cum ne-au dat inapoi cu trei sute de ani... Pe noi Rusii nu ne-or pus in furci, nu ne-au tras pe roata, dar ne-au interzis scoala in romaneste... nu ne-au lasat sa avem societati culturale, nici biblioteci, nici tipografii in limba noastra". Constantin Stere observa ca rusii ocupa posturile de conducere, in detrimentul boierilor bastinasi. Taranii singuri continua sa traiasca romaneste. Eminescu blameaza guvernul roman pentru usurinta cu care cedeaza cele trei judete basarabene rusilor. Paul Goma sufera in fiecare rand desprinderea de tara-mama. Problema Basarabiei este si astazi la fel de complexa si de delicata ca in urma cu 100 de ani. Indiferenta "Aceasta tacere se manifesta prin deosebitul interes etnologic pe care-l arata ziaristica pentru regiuni indepartate, unele pentru Bosnia si Hertegovina, altele pentru Afganistan si pentru indraznetul Sir-Ali, incat, urmandu-se acest metod de a discuta cestiunile, vom ajunge mai departe, pana ce concertul penelor oficioase va ajunge la o simfonie asupra descoperirilor din Africa Centrala; iar triburile negrilor vor avea onoarea de a intuneca prin importanta lor pierderea unei bucati din pamantul patriei" Mihai Eminescu,intr-un articol din 1878 Cantec "Conu Petrache Barsianu din Baroseni porunci deodata: «Bre, Lemes, frate! Zi-ne o doina moldoveneasca... stii ca cio-car-lia». Aceasta era misiunea in Basarabia a bietului scripcar evreu din Balti (n.r. - Lemes). Lungi decenii, numai prin el putea razbate peste Prut, pe vremea aceea, nu numai cantecele populare si romantele din dorul, dar si poeziile lui Alecsandri... Lemes se topea in oftate triluri, dar porni si un cantec «subversiv»: «Eu pe-o vorba romaneasca/ Sufletul mi-as da.../ Iar pe una... frantuzeasca/ Zau, nici o para!»"Constantin Stere"In preajma Revolutiei"
Romanul din Cerepcau Constantin Stere se stabileste in Romania in 1892, cand avea 28 de ani. Tatal sau fusese unul dintre marii latifundiari ai Basarabiei. Stere a facut liceul la Chisinau; s-a lasat sedus de ideile marxiste si, din cauza faptului ca a intrat intr-o retea care introducea tiparituri revolutionare in tara, este prins de autoritati si trimis pentru zece ani in Siberia. In timp ce facea contrabanda, i-au picat in mana trei carti in romaneste; acesta e inceputul trezirii constiintei de roman. In 1892 este eliberat si se intoarce in Cerepcaul natal; in acelasi an se stabileste la Iasi, iar trei ani mai tarziu obtine cetatenia romana. "A initiat in «Viata Romaneasca» corespondente din mai multe tinuturi locuite de romani (inclusiv din Basarabia), informand publicul regatean despre lupta romanilor oprimati de stapaniri straine", spune Zigu Ornea in prefata romanului lui Stere "In preajma Revolutiei", reeditat de abia in 1991, la "Cartea Romaneasca" (ultima editare data din 1936). Fondatorul de ziare Onisifor Ghibu s-a nascut in 1883 in comuna Saliste, judetul Sibiu. A studiat la Institutul teologic din Sibiu, apoi la Universitatile din Bucuresti, Budapesta, Strasbourg si Jena. "A desfasurat o sustinuta activitate politica si culturala, militand pentru faurirea statului national roman unitar, indeosebi prin ziarele fondate de el la Chisinau: Tribuna, Scoala Moldoveneasca, Ardealul in Basarabia", conform "Dictionarului teologilor romani".
Despre autor:
