Simbata seara, TVR 1 a difuzat un film foarte frumos, "Casa sabiilor zburatoare", in regia lui Yimou Zhang. Imi place sa ma uit prin ochiul lui Zhang pentru ca imi reda, cu o limpezime de lentila bine slefuita, pofta privirii originare si imi aduce pe retina amestecul acela miraculos obtinut din minutia sculptarii in bobul de orez si distilarea picturala a fosnetului verzui al padurilor de bambus. Peste toate acestea, sau pe dedesubtul lor, Zhang a adaugat de data asta o poveste de dragoste si razboi de la sfirsitul dinastiei Tang, in care doi barbati din tabere diferite se indragostesc de aceeasi femeie si ajung din pricina asta sa lupte concomitent cu iubirea, cu gelozia si cu inamicul. E a doua oara cind vad acest film si, ca si la prima vedere, am senzatia ca privesc o cescuta de portelan. Stiti, e vorba de genul acela de secventa standard in care obiectul e pus in centrul atentiei si se roteste pe un postament, iar daca iti pastrezi constant unghiul privirii poti vedea scenele pictate ca pe niste cadre dintr-un film mut proiectat pe un ecran in forma de cescuta. Iar ce-mi place mult la Zhang e intentia genuina de a face explicita distanta dintre peisaj si actori, care imi sugereaza o reintoarcere la originile cinematografului, cind un calaret zburda prin fata unei prerii de carton ropotitor. Vad aici o conventie batrineasca, un fel de a ne face cu ochiul prin care convenim ca efectul special va ramine in veci butaforie.