Locuiesc de mai bine de doua decenii la Obor, intr-un bloc cu zece etaje, ale carui balcoane au fost decorate la repezeala dupa darea in folosinta cu niste rotocoale folclorice oribile. Se putea si mai rau, dar nu mult mai rau. Cand eu si ai mei ne-am mutat aici, balcoanele n-aveau brizbrizuri, dar s-a nimerit dobitocul de Ceausescu prin zona si a zis: Sa puneti ceva frumos pe balcoanele astea, ca-s urate! Ceva romanesc, ceva popular! Treaba nu m-ar fi deranjat prea tare, numai ca noi, cei din bloc, eram proprietari, iar dobitocul de Ceausescu hotara, dupa gustul lui obtuz, cum sa ni se faca blocul pe banii nostri, fara sa ni se ceara parerea. Indicatia lui Ceausescu ne-a costat pe noi, proprietarii, niste zeci de mii de lei. Ca sa devin proprietar am facut o cerere la primarie, iar redactia unde lucram mi-a dat o recomandare din care reiesea ca sunt un ins responsabil, cu un inalt simt civic. Asta insemna ca, desi din balcoanele apartamentului meu as fi putut indrepta o mitraliera catre masina lui Ceausescu, atunci cand acesta ar fi iesit din Pasaj, n-aveam s-o fac, fiindca m-ar fi impiedicat nu faptul ca n-aveam mitraliera, ci inaltul meu simt civic. Fata de toti cei care ar fi vrut sa-l vada pe Ceausescu mort, eu am avut si am inca un motiv personal in plus: si-a bagat mainile in buzunarul meu! Tampitul, incultul, trogloditul de Ceausescu a decis, conform cu ideile lui poticnite de frumos, sa mi se vopseasca balcoanele ca o ie din Baragan. Desi se chema ca eram proprietar, fiindca platisem casa cu banii jos, bazandu-ma pe un decret tocmai aparut care aproba experimental si proprietatea privata, seful statului putea decide ca pe peretii locuintei mele sa fie zugravite mileuri din Scornicesti, cioplituri din Hobita sau inflorituri, de genul celor pe care le cosea ma-sa pe izmenele de duminica ale lui taica-sau ori alte nazbatii. Ca sa devin proprietar, am fost vreme de trei ani un om in afara legii. In acest timp ar fi trebuit sa stau in strada sau sa ma aciuez pe la neamuri, deoarece nu aveam dreptul la doua case. Ca mine, mii de romani se pretau la tot felul de combinatii, ca sa aiba o camera in plus sau sa se mute intr-o zona mai buna. Nu atat arbitrariul situatiei m-a facut sa sufar, cat explicatia pe care am primit-o de la oficiul pentru construirea de locuinte proprietate personala. Dumneavoastra n-aveti dreptul sa spuneti nimic - mi-a zis o tovarasa directoare, cand m-a somat sa platesc zugraveala lui Ceausescu - deoarece sunteti semiproprietari! Adica, exact cum spunea si Ion Iliescu zece ani mai tarziu - proprietatea e un moft. De aceea, cand intarzii uneori seara in balcon si ma uit spre Pasajul Bucur Obor simt un fel de mancarime in aratatorul mainii drepte. Ca atunci cand apesi pe tragaci.