Fostul goal-keeper al nationalei povesteste ca a conditionat transferul la Craiova de inscrierea la Medicina Veterinara, desi nu terminase decit o scoala profesionala.

Despre Rica Raducanu s-a scris o carte, s-au turnat scurtmetraje, iar articolelor le-a pierdut numarul pina si cunoscutul portar. Au ramas insa destule amintiri inedite, pe care cel supranumit „Tamango" le istoriseste cu un farmec aparte. Relatiile sale cu oltenii nu aveau cum sa nu dea povestiri savuroase.

Cum a fost cu oferta de la Universitatea Craiova?

Bai, tata, le-am spus eu, stii care-i treaba? Vreau o casa, ca eu nu le am cu blocu’, imi dati si ceva material, apoi ma bagati si la facultate. Ca sa fiu si eu destept! Ha, ha, ha... Eu aveam la ora aceea doar o scoala profesionala, nu absolvisem liceul. M-au intrebat la ce facultate vreau... Pe vremea aceea era sucarul ala cu carnea, adica nu se prea gasea. Si le-am spus: „Bai, nene, eu vreau sa fiu medic. Da’ nu d-ala care sa controleze oamenii, ci unul care sa controleze carnea... Adica, sa pun stampile pe carne, in piete, pe la restaurante".

Adica, medic veterinar.

Da, din asta. Si oamenii Craiovei au fost de acord cu ideea, cerindu-mi sa le dau actele de studii ale mele si ale nevesti-mii. Cum spuneam, eu nu aveam liceul, eram maistru. Nevasta-mea avea diploma de liceu. Cind se uita pe actele noastre, unul din conducerea Universitatii Craiova zice, cu surprindere: „Bai, Rica, dar tu n-ai studii liceale!?"

Si ce le-ati raspuns?

Nu-i nimic, uite cum procedam: fac acum facultatea, ca asta-i mai grea, iar apoi fac si liceul, ca asta e mai simplu! Daca voiau, se putea face si asa. Oricum, n-am ajuns la Universitate, ca n-a mai vrut Adrian Paunescu sa ma ia de la Rapid.

Ati ramas in relatii deosebite cu aproape toti componentii Craiovei Maxima.

Normal, intre fotbalistii adevarati, chiar daca am fost adversari pe teren, se stabilesc relatii umane deosebite, chiar prietenii. Ne intilnim si acum la Novaci, acolo unde se afla un fan al „Stiintei", Relu Stefanoiu, fratele meu! El organizeaza de multi ani la Novaci intilniri ale Craiovei Maxima, am fost si eu pe acolo tot timpul. Se lasa greu aceste intilniri, iar Relu are o arta in a organiza aceste festine stropite cu de toate.

Ati si fost legitimat la Senaco Novaci la o virsta la care altii isi plimba nepoteii.

Da, am si jucat, desi aveam aproape 50 de ani! Am jucat de pe la 46 de ani, vreo doi ani, cind era nevoie, nu in permanenta. Sint nasu’ lui Relu. Pe mine ma baga in poarta finu’ atunci cind voia sa piarda, dar mie nu-mi spunea asta! Ha, ha, glumesc si eu. Era frumos la Novaci, cu muzica, cu lautari, cu petreceri dupa meciuri. S-a stricat caruta atunci cind a inceput Relu sa-i ia pe arbitri cu pusca...

Cu pusca?!

Ei, ii ameninta pe arbitri ca-i impusca, era suparat pe unii. El a cheltuit multi bani pentru aceasta echipa, dar apoi a desfiintat-o. Mai bine ca a desfiintat-o, ca el mai are o furie, cea cu muzica populara. Pe asta n-a desfiintat-o!

Ce ziceti de Universitatea de astazi?

Echipa tinara, imi place. Usor, usor se poate face o echipa competitiva, este una in formare, cu jucatori talentati.

Puiul si puicutele Rica Raducanu si-a amintit si de prietenia cu Nelu Oblemenco, pe cind acesta evolua la Rapid. „Nelu imi spunea: «Bai, hai la tine acasa, sa mai bem un vin bun de-al tau». Parintii mei erau la serviciu pina dupa amiaza, pina pe la ora 16.00, chiar 17.00. Era frumos... Intr-una din zile, ne-am dus la mine acasa cu niste fete pentru a degusta vinul. Ne-am cam ciufulit si ne-a venit foame, iar eu atunci am zis sa frigem un pui. Am luat noi un pui de la ai mei, l-am jumulit de pene si l-am bagat repede la cuptor. Mai gustam vinul si asteptam sa gustam si din puiul ala. Voiam sa ne dam smecheri in fata fetelor alea, faceam fite pe acolo, puneam untura pe pui pentru a-l aroma. Foamea ne presa, dar, cind sa ne infruptam din pui, am sfeclit-o. Noi pusesem puiul intreg, adica nu-l curatasem de mate si de ce mai avea pe interior?! Pai eu si Nelu nu gatisem niciodata, eram si grabiti, fetele pe linga noi. Si am mincat pe ...dracu!"