Stiu, stiu ca va emotioneaza foarte mult reclama aia la pensii, cand un batran se plimba pe aleea principala din Cismigiu alaturi de un tanar mascul beta (ca alfa nu pare), caruia i se plange ca nu are bani de calatorii, desi asta-i placea lui cel mai mult sa faca pe vremea lui Ceasca, atunci cand era un tanar. Un tanar activist, cu succes la tinerele activiste, foarte bun la critica, mult mai bun la autocritica.   Si acum, viorile, va rog! "Mi-a placut foarte mult sa calatoresc." Viorile mai sus acuma, asa, da, da! "Dar... la varsta mea... (viorile sus de tot!!!) doar amintirile mi-au mai ramas" (viorile se sting usor, ca ma buseste si plansul). Da, stiu. Stiu ca e emotionant si d-asta zic acuma, cat mai suntem inca activi pe piata de munca, sa dam fuguta la bancuta sa-i dam niste bani albi pentru zile negre, ca noua ni-i dam, nu altcuiva. Reclama asta, intr-adevar, e extrem de persuasiva. Pe mine bunicul acela ma umple de respect. Ca si bunicul din reclama cealalta, cu optimisti vs pesimisti (o fi acelasi?). Nu ca-i simpatica? Un pesimist crede ca, atunci cand vede un bunicut, trebuie sa sara cu maruntul la el. Pe cata vreme, optimistul crede ca bunicul trebuie sa sara cu maruntul pentru o bicicleta la el. Meserie.  Mi-ar placea sa discut putin cu bunicul din reclama aia, mult mai emotionanta, aia filmata in Cismigiu. Unde calatorea bunicul. Daca bunicul putea sa calatoreasca pe vremea lui Ceasca (atunci cand presupunem cu totii ca bunicul era tanar) inseamna ca era supertare bunicul. Daca bunicul era supertare inseamna ca si-a pus ceva la pusculita, c-asa se-ntampla, doar stiti cum e. Daca totusi nu si-a pus mai nimic in pusculita inseamna ori ca era fraier, ori ca l-au facut comunistii aia, ori ca, de fapt, el doar se lauda cu turismul lui, ca el, de fapt, se ascundea cateva zile intr-un beci prost aerisit in care-si truca pur si simplu calatoriile, punandu-si fata pe diverse vederi, si gata. Mai tineti minte cum Amélie isi trimitea piticul prin toata lumea cu prietena ei, stewardesa? Si apoi ii trimitea pozele tatalui ei? Ei, cam asa imi imaginez ca facea si bunicul din reclama. Isi lua capul si si-l punea in fata Capitoliului din Roma si pe urma le zicea la prieteni: "Vedeti, ma, ce de calatorii calatoresc eu? Nu ca voi, fraierilor, va duceti in Bulgaria si ziceti ca l-ati prins pe Dumnezeu de picior. Ha-ha! Imi place mult sa calatoresc". Fraza care, acum, si-a transformat timpul verbului "a placea" la trecut, ca sa stim noi cine a fost bunicul acela care-si permitea calatorii pe vremea lui Ceasca.  Dar acum... uite... acum bunicul nu mai poate sa calatoreasca. La varsta lui, doar amintirile i-au mai ramas: "La varsta mea, doar amintirile mi-au mai ramas". Amintirile de cand era el un turnator de nadejde al partidului si partidul, ca sa se recompenseze, ca era de bun-simt Partidul Comunist, il trimitea pe saracul bunicut pana la Roma. Si el se intorcea intotdeauna. O data nu i-a dat prin cap sa ramana acolo. Lui ii placea la comunistii lui iubiti.