Avem la conducere un partid comunist

Prozator, eseist, critic literar, ziarist (presa scrisa), comentator la postul de Radio Europa Libera, Vitalie Ciobanu s-a nascut la 4 mai 1964, in Floresti, judetul Soroca. Licentiat in jurnalistica, in 1986, la Universitatea de Stat din Chisinau, el este cofondator si redactor-sef al revistei "Contrafort".
A publicat volumele: Schimbarea din straja (roman), Ed. Hyperion, 1991; Frica de diferenta (articole, eseuri, cronici literare), Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1999; Valsul pe Esafod (30 de pretexte literare si un Jurnal la Praga), Ed. Cartier, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova, Polirom, 2005. Cea mai recenta aparitie editoriala, pe care o semneaza impreuna cu Vasile Garnet, este LiteraturExpress Europa 2000. Cronica unui periplu literar. Jurnal pe doua voci. Ed. Cartea Romaneasca, 2007. A obtinut Premiul pentru Eseu al Uniunii Scriitorilor din Romania (1999) si mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova. Colaboreaza intens in presa culturala si mass-media din Romania. A participat de asemenea la mai multe proiecte literare internationale.
Vitalie Ciobanu, te-ai nascut in Basarabia, intr-o casa in care se vorbea romaneste. Ai aflat asadar, de copil, ca ai venit pe lume intr-un tinut romanesc, in pofida lozincilor care profanau acest adevar.
M-am nascut intr-o familie de romani, parintii mei fiind profesori de liceu si am avut sansa pe care nu multi dintre compatriotii mei din Basarabia au avut-o: aceea de a beneficia de o cultura romaneasca chiar in familie. Bogata biblioteca a tatalui meu, profesor de limba si literatura romana, m-a ajutat sa-mi fac, cumva in paralel, o cultura neoficiala pentru ca, asa cum bine stii, scoala sovietica te indeparta de tot de radacinile tale romanesti, procesul de invatamant facandu-se in limba asa zis moldoveneasca...
De fapt romana in grafie ruseasca.
Alfabetul rusesc a fost o adevarata calamitate pentru limba romana de-acolo, fiindca iti modifica pronuntia, structura gramaticala, constructia frazelor, in fine era cu totul altceva. Am devenit constient de lucrul asta, abia, cred eu, in anii '90 cand s-a trecut la grafia latina in mod oficial in Republica Moldova si mi-am dat seama cat de grav ar fi fost daca am fi continuat sa persistam in aceeasi capcana, acelasi mecanism care ne deforma fiinta.
Ai visat dintotdeauna pentru Basarabia revenirea la matca?
Eu am fost din copilarie unionist, si am trait cu visul ca intr-o buna zi Romania Mare se va reface si inca din cartile de istorie prohibite admiram harta acestei Romanii.
Ai trait inevitabil, impregnat cu limba rusa, dar si cu literatura ei.
Bineinteles, am citit multi autori din literatura universala, dar pe cei rusi i-am citit in limba lor. Pe cei din Occident in traducere rusa volens-nolens (asta era situatia!). Eram in acelasi timp separati de literatura contemporana rusa, de autorii independenti-disidenti. Despre Soljenitin am aflat spre exemplu, abia la Universitate, la Facultatea de Jurnalism unde intrasem in '81...
La Chisinau?
Da, la Chisinau, si, s-a intamplat in felul urmator: noi, romanii, studentii de la Jurnalism care citeam literatura romana interzisa pe vremea aceea, incepusem sa fim chemati pentru tot felul de "convorbiri tainice" cu securistii de-acolo care tatonau terenul la inceput intr-o maniera asa, mai soft: "Da, citesti?", "Nu-ti complica existanta", "Ai putea avea un viitor stralucit", "Nu intra in asemenea incurcaturi" s.a.m.d. Daca te aratai mai batos sau faceai cumva pe naivul, ti se spunea intr-un tarziu: "Ei bine, bine, citeste, dar sa nu dai mai departe!" In concluzie, citeam carti romanesti cu lanterna sub plapuma. Dupa asemenea "discutii", intr-o zi am prins un dialog dintre doi colegi de limba rusa de la o grupa paralela rusofona din acelasi an. Erau un el si o ea. Fata spunea ca a fost si ea chemata de securist la Biroul numarul 1, cum il numeam noi. Baiatul s-a aratat interesat de "vizita" ei si a cerut amanunte. "M-au intrebat de Soljenitin" a spus fata, daca am dat cartea citita si altor colegi... Atunci mi s-a fixat numele asta in minte, mi-am pus intrebari si in sfarsit, intr-un tarziu am aflat ce-i cu el. Mi-am dat seama ca traiam toti sub un clopot de sticla si, ca si colegii nostri rusofoni de acolo, erau de fapt supusi multor presiuni. Numai ca, in timp ce noua ni se interzicea sa citim Sadoveanu, Rebreanu, Blaga, ei aveau probleme daca citeau Soljenitin. Se vedea clar ca e o diferenta de nivel.
Vitalie Ciobanu, as vrea sa istorisesti si ceva ce te leaga de Basarabia.
Pentru noi toti, probabil, copilaria e paradisiaca. Eu m-am nascut in 1964 si copilaria mea a fost linistita si fericita pot sa spun. Evident, in timp am aflat despre teroarea istoriei si despre marea nedreptate in care ne aflam cu totii, dar eram in plin contract social, comunist, asa cum s-a intamplat si in Romania. Lucrurile, aparent erau stabile, lumea, tot aparent, era multumita... Bine, la varsta aceea nu puteai sa cunosti dedesubturile existentei care era reversul acelei asa zise bunastari si stabilitati, insa, pot sa spun ca m-am bucurat de o perioada linistita si calma, cu vacante la bunici sau la Marea Neagra, evident pe litoralul sovietic.
Cui ii datorezi patima pentru literatura ?
In parte tatalui meu, in parte cartilor pe care le citeam cu nesat. Am descoperit in biblioteca noastra "O mie si una de nopti", in limba romana, cu grafie latina, o carte foarte frumos ilustrata, cu niste ferigi pe coperta, si cu niste desene extrem de atragatoare. Era ceva magic. Imi placea sa iau cartea in mana si sa o rasfoiesc privindu-i desenele. Din pacate, nu aveam acces la continutul acelei carti. M-am incapatanat sa-l descifrez si l-am rugat pe tatal meu sa ma ajute sa dezleg tainele acelei minunatii. Asa am deprins grafia latina si am inceput sa citesc foarte mult.
Scrisul a venit cumva de la sine. Asta se intampla cam pe la 14 ani cand, burdusit de tot soiul de lecturi picaresti ale varstei, am inceput sa scriu.
La Universitate fiind, contactul meu cu scrisul a fost bineinteles mult mai consecvent.
In Chisinau apare de 14 ani revista "Contrafort", revista de nivel european dupa parerea mea, o publicatie efervescenta, actuala, la care ai o contributie esentiala.
Revista a fost fondata in octombrie '94 dupa o perioada petrecuta la Editura "Hyperion" din Chisinau, impreuna cu prietenul si colegul meu actual Vasile Garnet: el pe post de director, eu de redactor-sef. Era un capat de drum in momentul acela, politic vorbind. In '94 venisera la putere in urma alegerilor din februarie, agrarienii. Era un recul si politic, si cultural. Simteam ca nu mai aveam ce face la editura si institutia se cam ducea de rapa. Ramaneau stocuri de carti nevandute. Erau foarte multe traduceri: Laclos, Cervantes, autori de buna calitate. Salariile noastre zaceau insa in depozitele acelea. Cartile erau nevandabile in Republica Moldova si trebuiau aduse de urgenta in Romania.
Vroiam in sfarsit sa facem ceva al nostru, sa nu mai depindem de nimeni. Dupa o incercare nereusita cu Mircea Tomus, care vizitase Chisinaul si caruia i-am spus de intentia noastra (el lucra atunci la Ministerul Culturii), la un Targ de Carte am vorbit cu Augustin Buzura care era presedintele Fundatiei Culturale Romane. Am trimis un proiect, i-a placut si a acceptat sa ne dea banii pentru primul numar. L-am tiparit si cei de la FCR au fost mai mult decat multumiti. Probabil ca nu se asteptau ca niste tineri cvasinecunoscuti sa scoata o revista lizibila si onorabila.
A urmat numar dupa numar, pana s-a ajuns iata, la 14 ani de existenta. O cifra impresionanta si totodata emotionanta! A mers atat de bine partea financiara?
Nu, au fost tot felul de sincope administrative mai ales din cauza felului in care a venit finantarea de la Bucuresti.
Nu sunteti sprijiniti si de cei din Moldova?
Cu amaraciune, trebuie sa spun ca la noi nu exista nici un fel de suport pentru cultura scrisa.
Care-i totusi pozitia Ministerului Culturii fata de cultura scrisa pe care nu o sprijina?
Atitudinea lui e simpla: in cel mai bun caz, toleranta...
Cu alte cuvinte, ca scriitor ai voie sa publici.
Si nu-ti interzice dreptul de semnatura. In rest, platim impozite, deci sustinem statul moldovenesc care ne creeaza insa ca atmosfera generala (vorbim ca cetateni si ca scriitori) iti poti imagina, una deloc propice scrisului si inspiratiei creatoare.
Asta va indarjeste si mai mult.
Teribilele obstacole pe care le intalnim acolo, sigur, ne indarjesc ce-i drept, si mai mult, ne motiveaza, dar de la o vreme ne si obosesc. A fost prea mult. Ajunge! Vrei si niste clipe de tihna pentru a face literatura. Fara sprijinul FCR nu am fi putut reusi. In ciuda diverselor probleme pe care le-a avut Fundatia in interiorul tarii, raporturile cu Puterea, si alte aspecte, relatia noastra cu Augustin Buzura si FCR au fost excelente si ne-am descurcat foarte bine.
Dar acum, cu noua conducere?
Acum, cu noua conducere si cu Horia Roman Patapievici relatia noastra este la fel de buna si cred ca era imposibil sa fie altfel, pentru ca asta este statutul ICR: sa sustina tot ce este valoare si atitudine rectilinie romaneasca.
Faci parte dintr-o generatie de scriitori care s-a definit cu adevarat, dupa '90. Ai trait insa si momente din perioada de dinainte, cand literatura era, ca sa spun asa, intens controlata si vazuta ca un virtual dusman al ordinii comuniste.
Am inceput sa citim cartile colegilor nostri optzecisti care sunt mai varstnici ca noi cam cu 10-15 ani, inca din perioada sovietica, si nu la Chisinau unde nu se gaseau, ci prin cunostinte sau cumparandu-le de la Odesa, Kiev, Cernauti unde erau librariile "Drujba" (Prietenie), si se gaseau carti de literatura din "tarile fratesti". La Chisinau erau doar cateva rafturi cu literatura consacrata Romaniei, insa pline cu carti de medicina pe care nici medicinistii nu le puteau folosi, pentru ca in Chisinau se preda in rusa.
Erau probabil sortite tot scriitorilor, ca sa-i familiarizeze cu suferintele fizice si psihice. (Ne amuzam impreuna). Ce faci acum cu limba rusa pe care o stii atat de bine?
Da, era o sinistra gluma.
Cu limba rusa din pacate nu mai am ce face, pentru ca orientarea este spre Occident. Conteaza foarte mult sprijinul care vine dinspre Vest, dinspre Uniunea Europeana.
Sunteti publicati in Occident?
Cu carti propriu-zise nu, dar in antologii, da. Marco Cugno, care este acum cu noi la Neptun, ne-a ajutat sa scoatem o revista "Siscrive" aparuta la Cremona si conceputa de domnia-sa. A fost foarte interesat de noua poezie care aparea la Chisinau si ne-a sustinut. Un alt nume pe care trebui sa-l remarc este Sorin Alexandrescu. Domnia sa a contribuit la aparitia primei antologii de poezie optzecista basarabeana, aparuta in Franta sau in Belgia (nu tin minte exact), cu patru poeti. Contactele cu Occidentul s-au inmultit, am participat la diverse proiecte de creatie, cel mai spectaculos fiind "Literatur Express-Europa-2000".
Vitalie Ciobanu, ai sentimentul in momentul de fata ca Moldova este izolata?
Sentimentul asta este foarte puternic. Avem la conducere un partid comunist care-si manifesta virulenta antiromaneasca din cand in cand de o maniera absolut dezgustatoare, aparent cu totul irationala chiar si pentru interesele nationale. Clasa politica comunista de acolo are o cu totul alta agenda decat cea a interesului national. Este evident. E sentimentul asta de abandon, mai ales dupa ce a aderat Romania in UE. Un ochi al nostru a plans si celalalt a ras, sau s-a bucurat. Sigur, pe termen lung inseamna foarte mult ca Romania sa fie integrata, insa, pe de alta parte, a fost ridicat un zid invizibil pe Prut, s-a introdus regimul de vize intre Moldova si Romania. Eu insumi, fiind cetatean roman cu pasaport expirat, ma gandesc cu groaza ca va trebui sa trec prin furcile caudine ale unei noi vize. Poate ne va ajuta Uniunea Scriitorilor din Romania sa capatam vize pe termen mai lung. La Chisinau, imaginea de la Consulatul Roman este una dintre cele mai deprimante: cozi interminabile, se patrunde foarte greu pentru depunerea actelor. Se pierd zile in sir in asteptarea programarilor, s.a.m.d. E un infern!
Literatura isi vede insa de treaba ei.
Visul meu este revenirea la proza. Sigur, nu a fost pierdut timpul, am scris eseistica, am facut jurnalism, dar proza imi lipseste. Am mai publicat fragmente prin Romania literara. "Zilele dupa Oreste" a facut ceva cariera si a intrat intr-un material experimental de literatura romana de la Chisinau, pentru clasa a IX-a, a si fost tradusa in cateva limbi, iar acum am un proiect de roman la care lucrez.
Nu te atrage profesoratul?
Fosti trambitasi ai comunismului o fac acum pe onorabilii, dar in realitate mentin un sistem pedagogic rigid si sufocant, cu trepte peste trepte de trecut si nici vorba de activitati cu adevarat educationale. Nu am nici o atractie pentru asta. Mi-as sacrifica totodata si scrisul.
Din ce traiesti?
Revista, apoi publicistica, din contracte...
Sperante de burse la Chisinau? Un Festival ca cel de la Neptun?
Uniunea Scriitorilor de la noi este saraca si poate daca ar fi mai bine administrata ar sti sa instituie si un sistem de burse.
Bursele din Occident sunt cele la care speram.
Acuma la "Contrafort" avem un proiect: "Cultura si menagement", cultura in Uniunea Europeana, proiect sustinut de Fundatia Soros din Chisinau, care presupune aducerea experientei europeane in domeniul administrarii culturale.
In incheiere nu se poate sa ocolim tocmai subiectul datorita caruia ne aflam aici: Festivalul "Zile si nopti de literatura" - Neptun, iunie, 2007.
Indiscutabil, aceste editii anuale ale Festivalului (s-au implinit deja sase), sunt cat se poate de pozitive.
Sigur, se pot gasi formule mai fericite, mai ingenioase, mereu e loc pentru mai bine. Admirabil este insa ca s-au gasit an de an resursele necesare pentru a putea aduce scriitori romani si straini aici, si ca s-au putut discuta lucruri care ne preocupa.

---

Despre autor: