Veniturile colectate la cele cinci mari componente ale bugetului general consolidat au insumat, in primul semestru, 55,34 miliarde lei (circa 16,6 miliarde euro), in urcare cu 17,78% fata de aceeasi perioada a anului 2006, doar taxele vamale mentinan
Veniturile colectate la cele cinci mari componente ale bugetului general consolidat au insumat, in primul semestru, 55,34 miliarde lei (circa 16,6 miliarde euro), in urcare cu 17,78% fata de aceeasi perioada a anului 2006, doar taxele vamale mentinandu-se sub incasarile de anul trecut.

Cresteri de venituri au fost consemnate la toate cele cinci bugete - bugetul de stat, bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj si bugetele locale - potrivit datelor publicate, marti, de Ministerul Economiei si Finantelor, consultate de Mediafax.

Veniturile la bugetul de stat au depasit cu 15,3% incasarile de la finele perioadei ianuarie-iunie 2006, oprindu-se la 33,6 miliarde de lei, cresterea fiind sustinuta in principal de avansul sumelor colectate din impozitul pe venit si salarii, de 43,09%, precum si de majorarea incasarilor din taxarea profitului, cu 30,07%.

In ceea ce priveste incasarile din TVA, acestea au revenit pe un usor trend ascendent, dupa ce in primele cinci luni s-au plasat sub nivelele de anul trecut, si au ajuns in iunie la 12,88 miliarde de lei, cu 2,51% peste valoarea din perioada similara a anului trecut.

Accizele au adus la buget 4,95 miliarde de lei, in urcare cu 6,99% fata de incasarile din primul semestru al anului trecut.

Sumele colectate din taxe vamale au totalizat 408,8 milioane de lei, fata de 1,06 miliarde de lei la sfarsitul intervalului ianuarie-iunie din 2006.

Pentru bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate a fost raportata o crestere a veniturilor cu 20,33%, la 6,01 miliarde de lei, comparabila cu avansul incasarilor bugetului asigurarilor sociale de stat, de 19,53%, la 11,39 miliarde de lei.
Bugetul asigurarilor pentru somaj a avut, la finele lunii iunie, un nivel al incasarilor de 1,18 miliarde de lei, usor peste valoarea din aceeasi perioada a anului trecut, de 1,09 miliarde de lei.

Veniturile colectate la nivelul bugetelor locale au inregistrat cel mai important avans, de 41,89%, la 3,14 miliarde de lei.

La finele lunii mai, bugetul general consolidat a inregistrat un excedent de 606,7 milioane de lei, reprezentand 0,16% din PIB, rezultat din venituri de 47,75 miliarde de lei si cheltuieli de 47,15 miliarde de lei.

Prima rectificare bugetara din acest an, aprobata, saptamana trecuta, de Guvern prin ordonanta de urgenta, a mentinut plafonul de deficit bugetar la 2,8% din PIB si a majorat sumele alocate unor ministere, reducandu-le pe ale altora.

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a spus, la finele lunii mai, ca rectificarea este obligatorie pentru ca trebuie sa raspunda solicitarii Comisiei Europene de a demonstra ca deficitul nu va depasi in acest an 3% din PIB, nivel maxim stabilit prin criteriile de la Maastricht. Saptamana trecuta, Vosganian a reafirmat ca deficitul bugetar se mentine sub limita maxima de 3% din PIB stabilita prin Tratatul de la Maastricht. "Angajamentul Guvernului ramane un deficit de 3%, iar o corectare a acestuia va avea loc la urmatoarea rectificare bugetara", a spus Vosganian.

Potrivit declaratiilor ministrului Economiei si Finantelor, urmatoarea rectificare bugetara ar putea avea loc peste trei luni, in luna septembrie, cand va fi modificat si nivelul deficitului prevazut pentrru acest an. "Este doar o deplasare cu trei luni a momentului reglarii deficitului bugetar", a spus Vosganian.

Anul trecut, deficitul bugetar calculat conform metodologiei sistemului european de conturi (European System of Accounts - ESA '95) a fost de 6,5 miliarde de lei, echivalentul a 1,9% din PIB. Procentul este superior celui de 1,7%, anuntat de autoritati, dar calculat pe baza unei metodologii diferite. Plafonul deficitului bugetar a fost, in 2006, de 2,5% din PIB, dupa ce Guvernul a majorat tinta de deficit de doua ori, de la un nivel initial de 0,5% din PIB, pentru a suplimenta cheltuielile de investitii in infrastructura.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.