Statele Unite si Rusia vor semna marti un acord cu privire la discutiile preliminare expirarii Tratatului START privind armamentul strategic, a anuntat luni Casa Alba, citata de AFP, informeaza Mediafax.

Acordul va fi semnat de liderii dip
Statele Unite si Rusia vor semna marti un acord cu privire la discutiile preliminare expirarii Tratatului START privind armamentul strategic, a anuntat luni Casa Alba, citata de AFP, informeaza Mediafax.

Acordul va fi semnat de liderii diplomatiei Condoleezza Rice si Serghei Lavrov, la o zi dupa intrevederea dintre presedintii George W. Bush si Vladimir Putin la Kennebunkport (nord-est), a precizat un consilier al lui Bush, Steve Hadley.

Documentul va cuprinde initierea discutiilor privind "relatia dintre cele doua tari referitoare la fortele strategice nucleare dupa expirarea acordului START I in 2009", a adaugat el.

Potrivit purtatorului de cuvant al Casei Albe, Gordon Johndore, Statele Unite si Rusia vor publica in aceeasi zi un alt document, un comunicat comun privind cooperarea pentru furnizarea de tehnologie nucleara civila altor tari, sub controlul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.