In cadrul Programului de evaluare a sanatatii, lansat oficial la 1 iulie, potrivit normelor de aplicare, fiecare roman are dreptul la 9 investigatii paraclinice gratuite. Insa medicul de familie decide care vor fi analizele necesare fiecaruia, in fun
In cadrul Programului de evaluare a sanatatii, lansat oficial la 1 iulie, potrivit normelor de aplicare, fiecare roman are dreptul la 9 investigatii paraclinice gratuite. Insa medicul de familie decide care vor fi analizele necesare fiecaruia, in functie de varsta, sex si istoric medical. Spre exemplu, hemoleucograma completa este recomandata peste varsta de trei ani, creatinina serica persoanelor de peste 50 de ani, glicemia pentru cei de peste trei ani, colesterolul seric total este un tip de analiza recomandata persoanelor de peste 40 ani, iar HDL colesterol se recomanda, de asemenea, la peste 40 ani.
Programul se va derula efectiv odata cu prezentarea primilor pacienti la medic. Iar primele 300.000 de scrisori, emise in cadrul Programului, vor pleca astazi spre o parte dintre cei aproape doua milioane de romani nascuti in luna iulie, iar din 20 iulie vor fi expediate scrisorile pentru persoanele nascute in luna august. Cei care nu vor fi gasiti la domiciliu vor merge la posta pentru a-si ridica taloanele. Amintim ca plicurile sosite prin posta cuprind doua taloane. Pe unul dintre ele scrie "Medic" si cu acesta se merge la consultatie, la medicul de familie, in luna nasterii. Acest talon ramane la medicul de familie. Pe al doilea talon scrie "Laborator de analize" si, cu el, se merge la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a se recolta analizele recomandate. Medicul de familie va scrie si va parafa pe spatele talonului analizele recomandate.
Asadar parcursul unui cetatean in acest program va fi medic de familie - laborator pentru recoltare analize - apoi, medic de familie pentru interpertare analize si recomandari in functie de rezultate. Nu vor face acest control: persoanele care in ultimele 30 de zile au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, in laboratoare care indeplinesc conditiile stabilite de reglementarile prevazute in program, bolnavii cronici cunoscuti si dispensarizati de catre medicul de familie care in ultimele 90 de zile, au efectuat investigatiile paraclinice mentionate in program, in laboratoare care indeplinesc conditiile stabilite prin ordin si copiii de la 0-3 ani, doar la recomandarea expresa a medicului.
Riscograma pe care o va intocmi medicul de familie presupune, mai intai, o discutie cu persoana care trebuie evaluata in cadrul programului. Pe langa datele personale de identificare, adresa, stare civila, nivel de instruire, medicul va incerca sa afle daca in familia respectivei persoane au existat rude de gradul unu care au decedat prin boli cardiovasculare sau daca respectivii au suferit de cancer, diabet sau fracturi osteoporotice. Un alt segment din chestionarul medicului de familie este strict pentru femei. Ele vor raspunde la intrebari privind numarul de nasteri, contraceptia, alaptarea la san, menopauza, terapia de substitutie hormonala, numar de avorturi si altele. Fiecare roman va anunta daca sufera de vreo boala cronica, afectiuni cu transmitere sexuala (femei 20 si 45 ani), daca au suferit interventii chirurgicale. Romanii vor mai fi intrebati despre stilul de viata, adica ce mananca, daca consuma alcool si cat de des, daca fac sport si daca fumeaza. Apoi va mai fi realizata o evaluare privind sanatatea mintala, sanatatea orala, sanatatea reproducerii. Doctorul va realiza si un "examen clinic obiectiv", adica va trece in riscograma date privind inaltimea, greutatea, circumferinta abdominala.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.