Daca vorbim acum despre schimbarea Constitutiei, ea va fi, obligatoriu, adoptata prin referendum. De aceea nu cred ca poate fi discutata numai intr-un cerc restrans de specialisti. De altfel, s-a vazut ce le poate pielea specialistilor care au fabricat Constitutia actuala, plina de imprecizii si trebuind mereu sa fie interpretata de Curtea Constitutionala. Este, fireste, bine sa se pronunte asupra ei reprezentantii societatii civile, dar discutia trebuie sa fie generalizata. Insist: imbogatirea culturii politice in popor este o garantie suplimentara pentru democratie.
Avem nevoie de o noua Constitutie? Raspunsul meu este categoric: da, avem nevoie. Mai intai, pentru ca actuala Constitutie este rau formulata. Lasa loc la interpretari. Nu stim daca acest lucru a fost facut cu buna stiinta sau din ignoranta. Cel mai bun exemplu se poate da in legatura cu paragraful 1 al articolului 95, recent utilizat in procedura de suspendare a presedintelui Basescu: "In cazul comiterii unor fapte grave care incalca prevederile Constitutiei, presedintele Romaniei poate fi suspendat, cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor... dupa consultarea Curtii Constitutionale". Dar ce inseamna "fapte grave"? Nu este insasi incalcarea Constitutiei un "fapt grav"? si de ce trebuie consultata Curtea Constitutionala daca Parlamentul poate sa nu tina seama de avizul acestei instante? Primele lucruri de care trebuie sa scapam sunt aceste exprimari vagi care strabat intregul text constitutional.
Apoi, Constitutia Romaniei trebuie sa contina mai putine exprimari demagogice. Inchipuiti-va in situatia unui pacient care se gaseste intr-unul din spitalele mizerabile cu care tara noastra este excesiv de inzestrata. Cum va resimti acel pacient altfel decat ca pe o batjocura articolul 34, care garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii? Ca un adevarat indemn la incalcarea altor prevederi constitutionale de vreme ce acest "drept" la sanatate este tratat asa cum este! Vedeti cum arata "centrul de recuperare" din Bolintin si recititi articolul 50 despre drepturile persoanelor cu handicap si va va cuprinde un scepticism profund asupra validitatii acestei Constitutii. Constitutia nu trebuie sa nu fie un set de promisiuni goale, ci doar un manual tehnic de guvernare, un sir de dispozitii perfect clare cu privire la functionarea institutiilor si nu numai atat. Consultati Constitutia americana, cu amendamentele ei, consultati Constitutia franceza si va veti convinge ca asa trebuie sa fie! Binele public trebuie sa rezulte din buna functionare a institutiilor statului. Iar acestea functioneaza bine pentru ca exista legi clare, nu fagaduieli care suna ca niste promisiuni cinice!
Ultimul lucru despre care vreau sa vorbesc aici este ca discutia despre Constitutie nu trebuie sa fie dominata de momentul actual. Nu schimbam constitutiile cum lepadam o camasa murdara. Un astfel de act fundamental trebuie sa fie conceput pentru o durata lunga. Partizanii dlui Basescu, de exemplu, nu trebuie sa se gandeasca in primul rand sa-i asigure d-sale mai multa putere. Fiindca, o data, ar putea fi si alti presedinti care le-ar putea conveni mai putin acelorasi partizani.
In rezumat: avem nevoie de o Constitutie clara, fara demagogie si durabila, care sa rezulte dintr-o vasta consultare populara. Cat despre continutul ei, altadata.
P.S. Legat de articolul nostru de saptamana trecuta: ne-am bucurat sa aflam ca trei senatori, dnii Marius Marinescu (PD), Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu (PSD), au propus ca Gradina Bordei sa fie considerata un teren de utilitate publica, sustragandu-l construirii abuzive si rapirii din spatiul public. Dar ar fi nevoie de o lege mai cuprinzatoare, care sa protejeze toate parcurile si spatiile verzi din Romania noastra, atat de amenintata.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro