Dani Coman, blocat de Rapid
Clubul spaniol Levante a inaintat o oferta oficiala de 1,5 milioane de euro pentru portarul Rapidului, Danut Coman . Giulestenii au refuzat, la fel ca si jucatorul, in pofida faptului ca acesta ar fi castigat
  Dani Coman, blocat de Rapid
Clubul spaniol Levante a inaintat o oferta oficiala de 1,5 milioane de euro pentru portarul Rapidului, Danut Coman . Giulestenii au refuzat, la fel ca si jucatorul, in pofida faptului ca acesta ar fi castigat in Spania 600.000 de euro pe sezon. In schimb, Coman spera sa i se mareasca salariul actual, de 110.000 de euro. "Noi incercam sa facem o echipa puternica, ar fi culmea sa renuntam la cel mai bun portar", a declarat directorul sportiv Viorel Moldovan.   Razvan Lucescu il vrea pe Adrian Iencsi la FC Brasov
Dupa un stagiu de pregatire efectuat la Mamaia, trupa lui Razvan Lucescu , FC Brasov, a revenit in orasul de la Poalele Tampei. Printre jucatorii doriti de antrenor se numara si fostul international Adrian Iencsi, liber de contract dupa un sezon petrecut la Ceahlaul.

ECHIPA NATIONALA. Partida amicala dintre reprezentativele Romaniei si Turciei, care va avea loc in ziua de 22 august, la Bucuresti, va fi arbitrata de o brigada din Germania, avandu-l la centru pe Markus Merk. Acesta va fi ajutat de asistentii Matthias Anklam si Holger Henschel. Arbitrul de rezerva va fi roman, nominalizarea acestuia nefiind inca facuta. Ultima oara cand Merk a arbitrat echipa nationala a Romaniei a fost la 24 martie 2007, in meciul din preliminariile pentru EURO 2008 cu Olanda, de la Rotterdam, incheiat la egalitate, 0-0. FARUL. Echipa constanteana pleaca astazi in Austria pentru un al doilea stagiu de pregatire, fara jucatorii Tibor Moldovan, Iulian Apostol si Bogdan Apostu, care au fost exclusi din lot ieri, pentru atitudine daunatoare in cadrul formatiei. "Sunt multumit de lot si, in mare, campania de achizitii e inchisa. Este posibil insa sa mai vina doi-trei jucatori. Exista concurenta pe posturi si acest lucru este benefic. As vrea sa ramana si Todoran (n.r. - dorit de Rapid), insa nu vom face un capat de tara in caz contrar", a afirmat antrenorul Constantin Gache.   UEFA. Comitetul Executiv al UEFA a aprobat componenta diferitelor comisii si comitete, din care fac parte mai multi oficiali ai FRF. Astfel, presedintele FRF, Mircea Sandu, este membru al Comitetului Executiv, presedintele Comitetului pentru Fotbal Feminin, presedintele Comitetului Media si vicepresedinte al Comitetului pentru Fotbal. Ionut Lupescu este membru al Comisiei de Control si Disciplina, Adalbert Kassai face parte din Comitetul pentru Fair-Play si Responsabilitate Sociala, iar Daniel Prodan este membru al Comitetului pentru Juniori si Amatori. In fine, Florin Prunea este membru al Comitetului HatTrick.   BASCHET. Nationala feminina a Romaniei va juca la turneul de calificare la JO de la Beijing, daca isi va atinge obiectivul la Europenele din Italia, programate in septembrie, adica o clasare pe unul din primele 5 locuri. "Pana acum sistemul de calificare era cu totul altul, dar acum, dupa ce s-au reintrodus turneele preolimpice, avem si noi o sansa mare sa ajungem la Olimpiada, pentru prima data in istorie. Romania a participat la ultimul turneu de acest fel in 1980, cand a ratat cu putin calificarea", a declarat presedintele FR Baschet, Carmen Tocala .   ATLETISM. Angela Morosanu a ocupat locul 3 in proba de 400 m garduri din cadrul Grand Prix-ului de la Atena, fiind cronometrata in 54 de secunde si 40 de sutimi, rezultat care reprezinta un nou record personal. Victoria a revenit australiencei Jana Pittman, cu timpul de 54 de secunde si 25 de sutimi. La 3.000 m obstacole, Cristina Casandra s-a clasat pe locul 5, cu 9 minute, 35 de secunde si 70 de sutimi. COPA AMERICA. Echipele Paraguayului si Argentinei au obtinut calificarea in sferturile de finala ale "copa america", turneu care se desfasoara in aceste zile in Venezuela. In etapa a doua a grupei C, Paraguay a invins reprezentativa SUA cu scorul de 3-1, iar Argentina a dispus de Columbia cu 4-2. In clasamentul grupei conduce Paraguay cu 6 puncte, urmata de Argentina tot cu 6 puncte, SUA si Columbia cu cate 0 puncte. Ultimele partide, Argentina - Paraguay si SUA - Columbia, vor avea loc vineri.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.