Proiectul formarii unui stat federal, ingloband tot continentul, nu este noua. Primul presedinte al Ghanei, dr Kwame Nkrumah, a lansat ideea unui guvern federal african care sa gestioneze problemele de anvergura ale continentului in 1963, iar proiectul a fost reluat in dezbateri in 2000, cu ocazia summit-ului Organizatiei Uniunii Africane din capitala togoleza, Lome.
Ratificat de majoritatea statelor membre, proiectul ar putea a fi adoptat, in cadrul reuniunii de la Accra, a carei tema este "Marea Dezbatere a Uniunii".
Presedintele Libiei considera formarea unui stat federal drept singurul mijloc pentru a eradica nenumaratele dificultati cu care se confrunta Africa. In ajunul acestui summit, care va dura trei zile, el a tinut un discurs fulminant in care a pledat pentru infiintarea imediat a unui guvern continental.
Dar cea mai mare parte a celorlalti sefi de stat estimeaza ca proiectul este un vis nobil, dar nerealist, care deturneaza atentia de la rezolvarea crizelor precum cele din Darfur (Sudan) si Somalia.
Astfel, ex-presedintele malian Alpha Oumar Konare, presedinte in exercitiu al Comisiei UA, a sustinut - in discursul de deschidere a summit-ului - ideea unui continent unificat etapizat din punct de vedere politic, dar a adaugat ca numeroase alte probleme trebuie rezolvate mai intai, de pilda: viitorul statut al structurilor panafricane deja existente - Comisia UA si Parlamentul - si situatia celor opt comunitati economice regionale, care nu ar trebui sa se transforme in blocuri politice fiindca ar risca sa afecteze unitatea continentului. Konare a estimat ca o federatie formata din maximum cinci state, dintre cele care sustin cel mai mult crearea imediat a unui guvern federal, ar fi suficienta deocamdata. Printre acestea figureaza Senegalul si alte tari din Sahel. De asemenea, el a blamat saracia, care determina mii de africani sa-si riste vietile pe ambarcatiuni precare pentru a ajunge intr-un presupus Eldorado european.
Colonelul Ghaddafi, care estimeaza ca unitatea africana trebuie decisa de popoarele continentului si nu de catre sefi de stat reuniti intr-o sala de conferinta, a ratat sesiunea de deschidere a summit-ului. Sosit la Accra pe cale terestra, el venea din Coasta de Fildes, dupa un turneu in care mai parcursese Sierra Leone, Liberia si Republica Guineea. La inceputul lunii iunie, el a organizat un summit al organizatiei regionale pe care a lansat-o in 1998, Comunitatea statelor sahelo-sahariene (CEN-SAD, formata din 25 de tari), pentru a incerca sa-si ralieze opiniile sefilor de stat respectivi la crearea Statelor Unite ale Africii in pregatirea dezbaterilor de la Accra.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro