Are 61 de ani si locuieste in comuna Nenciulesti din Teleorman. Aici s-a nascut si tot aici s-a intors, cu gandul de a reface gospodaria parinteasca. Parintii l-au trimis de tanar de acasa, sa isi faca un rost in lume. "Dupa colectivizare, cand au venit si ne-au luat pamantul si animalele, nu aveai ce sa mai faci in sat. Decat sa lucrezi la CAP, pentru nimic. Am plecat, am facut armata, am lucrat la Brasov, la Rulmentul. Apoi, cand s-a deschis fabrica de rulmenti la Alexandria, am cerut sa ma transfer. Voiam sa fiu mai aproape de casa."
S-a intors de tot in sat in 1990. "Cand am auzit ca ne dau pamantul inapoi, am zis sa vin aici si fac o ferma cu cele 5 hectare pe care le aveam mostenire. Sa fie iar ca inainte de colectivizare, sa avem animalele noastre, dar sa muncim pamantul cum am vazut eu in filmele americane, cu tractoare. Am plecat imediat de la fabrica, am luat sotia si copii si am venit in Nenciulesti."
Stelian Duna este doar unul dintre romanii care, din 1990 pana in prezent, au ales sa lase viata de la oras si s-au intors in satul natal sau, in general, la tara. Plecarea de la oras la sat este cel mai semnificativ fenomen de migratie interna din ultimii ani din Romania, desi tendinta mondiala, asa cum arata Raportul "Situatia populatiei lumii" pe 2007, elaborat de UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie, este de accelerare a urbanizarii. Lumea se muta la oras - anul 2008 va fi primul din istoria omenirii in care jumatate din populatia globului va trai la oras - numai Romania se intoarce la sat.
Tara noastra are una dintre cele mai scazute rate de urbanizare din Europa, de numai 55%, si a crescut doar cu 1% din 1990, in timp ce Bulgaria are 71%, iar tarile vest-europene au intre 70 si aproape 100%. Urbanizarea este un indicator si un motor al progresului unei natiuni, fara de care nicio tara din lume nu a cunoscut o crestere economica semnificativa. De aceea, procentul mic din Romania si tendinta inversa de revenire la rural sunt atat de ingrijoratoare: ruralizarea nu este decat dovada lipsei unui progresului economic sustinut.
Lipsa locurilor de munca in orase si costul ridicat al vietii urbane ii fac pe oameni sa se intoarca acolo unde exista deja o casa si unde au posibilitatea de a face o munca ce le poate aduce un minim de venit. Si chiar daca vin cu planuri mari, precum Stelian Duna, viata de zi cu zi se poate dovedi doar o lupta pentru supravietuire si nu bunastarea arhaica visata. "Din 90 ma chinui sa fac ferma. Mai intai mi-au dat pamantul imprastiat prin tot satul: un pogon acolo, unul dincolo... Greu, greu am reusit sa obtin 3 ha la un loc. Lumea in sat zicea ca-s nebun, ce-mi trebuie tot la un loc? Acum le pare rau ca nu au facut la fel. Apoi am strans bani de tractor, am muncit pamintul... Dar e greu. Costurile sunt foarte mari, si cu motorina, si cu irigatiile, si cu ingrasamintele... Si cand vine toamna, nu ti-l cumpara nimeni. Si stai cu porumbul trei ani, cum am stat eu, in hambar... Ca nu-ti vine sa-l vinzi ieftin, ca nu scoti banii!"
Acum are un plan mai bun: sa faca o livada. De doi ani depune dosare de finantare, dar i se spune mereu ca nu sunt bani. Stelian Duna mai incearca insa, pentru ca acum are un termen limita ca sa puna afacerea pe picioare. "Fata cea mica am trimis-o la facultate, la Agronomie, la Bucuresti. Si pentru ea muncesc acum, sa fac ferma, sa se intoarca in sat, sa fie a ei."
Desi nu o spune in aceste cuvinte, Stelian Duna crede in agricultura si in satul romanesc. Dar stie ca satul nu ofera nici pe departe aceleasi sanse in viata. Duce o viata grea, a crescut 3 copii si munceste mult ca sa isi tina fiica la facultate. Si desi face planuri de viitor, e realist cand vine vorba de intoarcerea ei: "Vine inapoi daca fac ferma, daca are la ce." Reportajul intitulat "Romania se intoarce la sat" a fost publicat pe site-ul Fondului ONU pentru Populatie (UNFPA - www.unfpa.ro) - agentie internationala de dezvoltare, care promoveaza dreptul fiecarui om la o viata sanatoasa si cu sanse egale in societate. UNFPA este prezenta in Romania din 1996 iar din 2005 activeaza in baza unui program de tara semnat cu Guvernul.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.