SANTIERE. Saptamana a inceput cu alti nervi pentru soferii bucuresteni, care au de infruntat doua noi zone cu restrictii in trafic. In imagine, pasajul Unirii, unde cele doua benzi sunt blocate incepand de duminica pe sensul Piata Unirii - Piata Universitatii, din cauza unor lucrari la canalizare. Si pe Stefan cel Mare s-au impus restrictii, incepand de ieri, pentru modernizarea liniilor de tramvai.


11:16 - ANIVERSARE
SARBATOARE. Peste doua mii de persoane au aniversat la Manastirea Putna, 550 de ani de la urcarea pe tron a lui Stefan cel Mare.
ACCIDENT. O persoana a murit si alte cinci au fost ranite intr-un accident rutier petrecut pe DN 17, in Bistrita.


11:21 - SALVARE
IASI. O fata de 8 ani si un baiat in varsta de 7 ani au fost gasiti legati cu lanturi de picioare in familia lor, in comuna Miroslava, la circa 10 kilometri de Iasi. Copiii au fost preluati de asistentii sociali si dusi la un centru de primire a minorilor.
VASLUI. Sute de localnici din patru sate au reclamat ca sunt terorizati de mistretii care vin in fiecare noapte in curtile lor, in cautare de apa, dupa ce paraiasele din paduri au secat. Desi au apelat la vanatorii profesionisti, oamenii nu au fost ajutati pentru ca sezonul la mistreti este inchis.


BAC 2007 - Proba la limba materna
Elevii din liceele cu predare in limbile minoritatilor nationale au sustinut ieri a doua proba scrisa a examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2007. Testarea la limba materna s-a facut in limbile croata, maghiara, germana, sarba, slovaca, turca, ucraineana si italiana. Pentru toate cele opt limbi studiate, varianta de subiect are acelasi numar, respectiv 54. Din cei aproape 9.000 de elevi testati ieri, cea mai mare parte au dat examenul la maghiara.  IASI - Copii inlantuiti  de parintii lor Doi copii din localitatea ieseana Miroslava, pusi in lanturi de parintii lor si tinuti fara mancare intr-o incapere intunecoasa, au fost eliberati de inspectorii de la Protectia Copilului. Mama si tatal, care ii incuiau inainte sa plece la serviciu, au fost decazuti din drepturi si sunt acum anchetati. "Fetita si baietelul de 8 si, respectiv, 7 ani, au fost internati intr-un centru de primire minori", a declarat Eliza Chirica, purtatorul de cuvint al Directiei de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Iasi. (Mediafax)   PROCEDURA - Castelul Bran, scos la licitatie Castelul Bran a fost scos la licitatie oficial, ieri, de catre Dominic de Habsburg, informeaza Rompres. Anuntul vine la cateva zile dupa ce Michael Gardner, presedintele companiei de investitii Baytree, societatea mandatata de proprietar sa realizeze un plan de dezvoltare al Castelului, declara intentia de a scoate edificiul la vanzare. Conform unui contract semnat in momentul retrocedarii, Guvernul Romaniei are dreptul sa cumpere castelul Bran in schimbul unei sume egale cu cea oferita de participantii la licitatie, dar inca nu s-a mentionat oficial nici un pret.   GALATI - Dunarea, poluata  cu hidrocarburi Doua pete de petrol de  10-15 metri patrati fiecare au  fost depistate ieri pe Dunare la Galati, cazul fiind anchetat de Garda de Mediu. Poluarea a fost semnalata de Capitania Portului in zona Port Bazinul Nou Galati, intre danele 49 si 51. Primele informatii arata ca nu a fost deversata o cantitate mare de hidrocarburi. "S-a intervenit si  s-a limitat zona afectata. Au fost instalate bariere pentru hidrocarburi si s-au folosit substante absorbante", a declarat Gabriel Panitescu, comisar-sef la Garda de Mediu Galati. (D.M.)   WARM-UP - The Charlatans, inainte de Stones Concertul Rolling Stones de pe Stadionul "Lia Manoliu" va fi deschis de o binecunoscuta trupa rock britanica, The Charlatans, care va sustine incepand cu ora 19:00 un recital de 45 de minute. Tim Burgess (vocal), Mark Collins (chitara), Martin Blunt (bass), Jon Brookes (tobe), Tony Rogers (keyboards) vor canta vechi hituri precum "The Only One I Know", "Cana€™t Get Out of Bed" sau "One to Another", dar si extrase de pe "Simpatico" (2006). (Alex Revenco)  SOCIAL - Inca 50 de lei la pensie
Peste 1.600.000 de pensionari primesc pensii majorate de la 1 iulie 2007, dar pentru cea mai mare parte dintre ei (circa 1.300.000 de oameni), marirea va fi sub 50 de lei. Majorarea este efectul aplicarii ordonantei de urgenta de modificare a legii pensiilor, prin inlocuirea salariului minim cu salariul mediu in calculul punctajului mediu anual. (Catalin Pruteanu)


NOROC - A supravietuit caderii de la etajul 10
O tanara de 26 de ani care s-a aruncat ieri-dimineata de la etajul zece al unui bloc din soseaua Pantelimon a supravietuit caderii. Maria Tertiu chiar a ajuns constienta la Spitalul de Urgenta "Sf. Pantelimon" din Bucuresti. Potrivit medicilor, ea are toate sansele sa scape, datorita unui acoperis care i-a atenuat caderea. Se pare ca femeia a incercat sa-si puna capat zilelor din motive sentimentale. (Mara Raducanu)


ANTIDROG - "Whisky", 11.000 de euro kilogramul
Politistii antidrog au prins in flagrant trei traficanti care faceau parte dintr-o retea internationala de distributie a drogurilor, ce actiona pe "pietele" din Romania. Ionut G. Laurentiu, zis "Ilie Nebunu", a ascuns in apropierea locuintei concubinei sale trei pachete in care se afla aproximativ un kilogram de heroina. Traficantii vindeau kilogramul de heroina cu suma de 11.000 de euro. In convorbirile telefonice heroina purta numele de cod "whisky". Anchetatorii au solicitat instantei de judecata mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile. (Petru Zoltan)


TIMIS - Cu sotul sub fusta la frontiera
Politistii de frontiera din Vama Cenad, judetul Timis, au descoperit duminica seara un baiat de 14 ani ascuns sub fusta unei tinere. Fata, in varsta de 18 ani, ajunsese in vama cu un microbuz in care se mai aflau alte cinci persoane. Ea spune ca adolescentul este sotul ei si ca s-au casatorit in Italia, dupa legile nescrise ale etniei rome. Fata este cercetata penal pentru complicitate la tentativa de trecere ilegala a frontierei, baiatul fiind incredintat Directiei pentru Protectia Copilului din Timisoara. (Mara Raducanu)


CAZUL IAKAB - Vacanta incetineste ancheta de la Brasov
Ancheta in cazul mortii micutei Roxana Iakab, disparuta din Hoghiz, Brasov, in noiembrie anul trecut, bate pasul pe loc. Rezultatele testelor facute la INML sunt gata, insa redactarea lor va mai dura cel putin o luna. "Din datele pe care le avem nu putem certifica o moarte prin violenta dar nici nu o putem exclude", a declarat dr. Gheorghe Alexandrescu, seful laboratorului de prosectura de la INML. Pe de alta parte, cercetarile criminalistilor sunt mult incetinite din cauza... vacantei. Procurorul de caz, desi e in concediu, spune ca nu mai sunt noutati in ancheta. (A. Sminchise)


PROIECT - Asistenta pentru sinucigasi
Conducerea Spitalului Clinic de Urgente din Iasi intentioneaza sa infiinteze un centru de suicidologie, din cauza numarului mare de persoane care vor sa-si incheie conturile cu viata. "Astfel de centre exista in strainatate si au echipa medicala completa - de la medici de urgenta pana la psihiatru, linie telefonica de asistenta psihologica si sfaturi pentru familie", a precizat purtatorul de cuvant al spitalului, Tudor Ciuhodaru. (Rompres)


SEMNAL - Litoral fara puncte de prim ajutor
Turistii care aleg litoralul romanesc drept destinatie de vacanta nu au pana in acest moment nici un punct de prim ajutor la care sa poata apela in caz de nevoie pe plaja. Si asta pentru ca Autoritatea Judeteana de Sanatate Publica Constanta nu s-a inteles cu autoritatile locale. Primariile ar trebui sa puna la dispozitie spatiile necesare, iar institutia de sanatate publica sa ofere personalul specializat, oameni care asteapta de la venirea verii sa inceapa lucrul pe plaje. Pe viitor, cu sprijinul Prefecturii Constanta, se vor amplasa noua locuinte modulare procurate de la Comitetul pentru Situatii de Urgenta in Navodari, Eforie, 2 Mai si Vama Veche. (Emilia Sava)