Dupa esecul de la Referendum, PSD a trecut printr-o perioada greu digerabila pentru liderii sai, care au incercat sa faca uitat acest insucces printr-o serie de negocieri, ce s-a vrut abila, cu celelalte partide parlamentare pentru gasirea unei noi m
Dupa esecul de la Referendum, PSD a trecut printr-o perioada greu digerabila pentru liderii sai, care au incercat sa faca uitat acest insucces printr-o serie de negocieri, ce s-a vrut abila, cu celelalte partide parlamentare pentru gasirea unei noi majoritati politice, transparenta si eficienta. Nu putini au fost cei din conducerea partidului, care au incercat sa transforme rezultatul de la Referendum intr-un atuu personal, fortand intrarea social-democratilor la guvernare, intr-o formula sau alta. In timp ce reprezentantii "Grupului de la Cluj" condusi de Ioan Rus si Vasile Dancu au militat pentru o apropiere de PD, Viorel Hrebenciuc vedea mult mai benefica o colaborare cu liberalii lui Tariceanu. Pana la urma, insa, in PSD a invins maturitatea, iar social-democratii au inteles ca ramanerea in Opozitie reprezinta cea mai buna solutie pentru partid. Atacati atat de PD, care a uitat subit ca a fost scos pe usa din dos de la guvernare in urma cu doar trei luni, cat si de PNL, social-democratii s-au repliat rapid, intelegand ca o eventuala intrare la guvernare ar fi reprezentat un demers sinucigas pentru un partid aflat deja pe toboganul sondajelor de opinie. PSD a dovedit forta, strangandu-si randurile, asa cum a facut-o si in alte dati, si a demarat o serie de proiecte cu impact social, precum proiectul de lege privind cresterea pensiilor.O alta bila alba care ar putea fi fructificata de social-democrati este... Adrian Nastase. Convine sau nu unora sau altora din PSD sau din afara partidului, Guvernul Nastase a fost, de departe, cel mai eficient executiv din perioada post-decembrista. Chiar adversarii politici, cei care nu ezitau sa-l critice pe Nastase pentru prestatia ca premier intre 2000 si 2004, au recunoscut, ulterior, ca guvernarea din acea perioada a fost cea mai buna. Lansarea volumului "Romania Europeana", un veritabil program social-democrat, a avut un impact foarte mare in PSD. Rand pe rand, lideri ai partidului, precum Victor Ponta, Vasile Dancu si Serban Nicolae au precizat, mai mult sau mai putin transant, ca PSD are nevoie de Adrian Nastase. Ferm, cu o maturitate politica de invidiat, cu o imagine ireprosabila la PES si nu numai, sustinut de o importanta parte a organizatiilor judetene, Nastase poate reprezenta cartea castigatoare pentru relansarea partidului. De altfel, fostul premier si-a aratat disponibilitatea de a participa la acest proces de revigorare a partidului, vorbind despre necesitatea unei echipe puternice la nivelul PSD. Stabilitatea politica, intrarea in NATO, cresterea economica consistenta si, nu in ultimul rand, o politica sociala de anvergura au facut ca, la alegerile din decembrie 2004, PSD sa obtina, o premiera in politica post-decembrista, cel mai bun scor electoral obtinut de un partid aflat la Putere. Doar interventia "energica" a proaspatului presedinte Traian Basescu, care a incercat, si reusit, sa-si exerseze inca de la inceput rolul de "presedinte jucator", a condus la situatia potrivit careia social-democratii au reusit sa castige alegerile, dar sa piarda... Puterea. Inevitabil, in PSD, un partid obisnuit cu gustul guvernarii, au reaparut orgoliile si luptele pentru putere... Congresul Extraordinar din aprilie 2005, cand Nastase preda stafeta unui mega-partid de 32 la suta in sondaje, "outsiderului" Mircea Geoana, s-a vrut un nou inceput pentru PSD. Insa dupa doi ani de Opozitie, social-democratii nu au reusit sa convinga, fiind creditati in iunie 2007 cu doar 18 la suta din preferintele electoratului. Cauzele pot fi multiple: indecizia PSD in relatia cu Puterea, incapacitatea de a se prezenta in fata electoratului de stanga, ca un veritabil partid social-democrat care promoveaza o politica de opozitie clara si fara echivoc, lipsa de fermitate a conducerii partidului in fata unor atacuri ale Puterii si, nu in ultimul rand, "tensiunile" din partid. (Vezi recentul scandal Vanghelie versus Dancu si Ponta.) "PSD are specialisti pentru a face nu un guvern, ci trei!", caracteriza, amical, intr-o discutie confidentiala cu un coleg, unul dintre liderii PD. "Problema este ca social-democratii sunt inundati de orgolii!", completa acesta. Nimic mai adevarat, am spune noi. Cat timp reprezentantii principalului partid de opozitie vor intelege ca democratia intr-un partid inseamna libertatea opiniilor fiecaruia, dar respectarea deciziei majoritatii, PSD va creste in sondaje avand sansa sa devina acea alternativa respectata si asteptata de electoratul de stanga si nu numai...


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.