Presedintele liberalilor, Calin Popescu Tariceanu, considera mai nou ca o colaborare a PNL cu PD este necesara, dar ca acest lucru se va intampla doar atunci cand democratii vor fi condusi de „oameni de onoare“ si cu „tinuta morala“. El considera ca sing urul vinovat de ruperea relatiilor dintre cele doua formatiuni este Traian Basescu. „PD prefera sa stea la remorca unei persoane care este in afara partidelor“, a declarat Tariceanu. Liderul PNL a mai spus ca il prefera ca partener de dialog pe Vasile Blaga lui Emil Boc, „care dezamageste pe zi ce trece“. Declaratiile au fost facute de prim-ministru la Brasov, acolo unde liberalii s-au adunat pentru Delegatia Permanenta si sedinta Biroului Politic Central. Printre altele, PNL a mai discutat si despre euroscrutinul din toamna, liberalii stabilind ca-si vor deschide lista pentru Parlamentul European cu Mihai Razvan Ungureanu.
Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a admis ca partidul pe care il conduce va trebui sa reia la un moment dat relatiile cu PD, dar a prevenit ca acest lucru nu se va face in orice conditii. „Acest lucru nu se va face decat in momentul in care PD va fi condus de oameni de cuvant si cu o tinuta morala, care sa le permita sa devina parteneri adevarati de dialog“, a adaugat el. El a tinut sa contrazica ideea lansata de seful statului, conform careia exista parteneri buni si parteneri rai si a opinat ca in politica exista „parteneri“ si „adversari“, iar PD-ul nu ii este „dusman“. „Pentru mine, in politica, exista parteneri si adversari, dar nu exista dusmani. Din pacate, exista in viata politica romaneasca lideri si partide care nu au asimilat aceasta conceptie de parteneriat. Pentru mine, PD nu este un dusman. Pentru mine a fost un partener cu care am colaborat foarte bine. De exemplu, as prefera oricand o discutie cu Vasile Blaga unei intrevederi cu Emil Boc, care dezamageste pe zi ce trece“, a declarat liderul PNL.
Suparat ca democratii nu au parasit de tot guvernarea
Statutul de functionari publici al oamenilor PD a fost „impedimentul“ indicat de premier pentru eliminarea democratilor din administratia locala. Tariceanu a reiterat sambata, la Brasov, ca „normal“ ar fi fost ca democratii sa-si duca pana la capat decizia parasirii guvernarii si, in consecinta, sa-si retraga membrii care ocupa functii in administratia locala. „Exista un impediment. Cei care sunt functionari publici, care nu au etalat carnetul de partid, dar stim ce culoare politica au, nu pot fi nicicum schimbati“, a explicat Tariceanu.
Gålceava pentru paternitatea majorarii pensiilor
Recenta decizie a Parlamentului pentru majorarea punctului de pensie a generat o adevarata batalie. Fiecare incearca sa-si asume meritele pentru adoptarea acestei legi. Liderul social-democrat Mircea Geoana l-a acuzat pe Tariceanu ca incearca in mod penibil sa capitalizeze electoral de pe urma acestei hotarari. In replica, presedintele PNL a spus ca declaratiile lui Geoana reprezinta „o minciuna sfruntata“. „Aceste masuri sunt initiate de Guvern. PSD incearca sa arate ca a avut el o contributie.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro